Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea e la maxime pe Bursă

Autor: Roxana Pricop

05.03.2012, 00:02 219

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins preţul maxim al ultimelor 11 luni, de 0,614 lei/titlu în timpul şedin­ţei de tranzacţionare de vineri, 2 martie, susţinute de interesul ridicat manifestat de investitori la cumpărare. FP a închis vineri la un preţ de 0,6050 lei/titlu, cu 41,7% mai mult faţă de începutul anului.

Cel mai ridicat nivel atins vreodată de acţiunile FP a fost de 0,6495 lei/titlu, aceasta fiind cotaţia cu care acţiunile FP au închis prima şedinţă de tranzacţionare la bursă, din 25 ianuarie 2011. Preţul minim a fost de 0,4151 lei/titlu atins pe 28 noiembrie.

Aprecierea puternică înregistrată de acţiunile FP în 2012 a fost sprijinită de achiziţiile agresive făcute de fondurile străine de investiţii care au prins curaj la cumpărare după ce statul român a ieşit din acţionariatul FP, iar limitările de vot au fost ridicate.

Cele mai active la cumpărare au fost fondul american de hedging Elliott Associates, care a ajuns să deţină

circa 13% din acţiuni, şi fondurile britanice administrate de City of London Investment Management, cu 9,54% din acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO