Fondul Proprietatea

FP a închis pe scădere a doua zi pe Bursă

FP a închis pe scădere a doua zi pe Bursă

Autor: Andrei Chirileasa

26.01.2011, 23:53 22

Acţiunile Fondului Proprietatea nu au mai egalat ierirecordurile din prima zi de tranzacţionare la Bursă, nici lanivelul lichidităţii, nici la nivelul preţului detranzacţionare.

Titlurile FP au deschis şedinţa uşor în creştere, urcând până laun maxim de 0,6615 lei, însă ulterior a coborât sub nivelul de 0,65de lei, unde s-a menţinut pe tot parcursul şedinţei, închizând ziuala 0,64 lei, cu o scădere de 1,46% faţă de referinţaanterioară.

Tranzacţiile de ieri au fost mai mici, fiind transferate 1,6%din capitalul fondului, faţă de peste 2,4% în prima zi, iarimplicit şi valoarea tranzacţiilor a fost mai redusă, de circa 33mil. euro, comparativ cu 50 mil. euro în şedinţa de marţi.

Investitorii au fost mai activi spre finalul şedinţei, când s-auderulat şi primele tranzacţii speciale (deal) cu acţiuni FP, princare s-au transferat circa 0,17% din titluri pentru 15,6 mil. lei(3,67 mil. euro). Tranzacţiile s-au derulat însă la acelaşi preţ caşi în piaţă, de 0,64 lei.

"N-aş spune că lucrurile s-au liniştit încă. Pe finalulşedinţei, când preţul a scăzut spre 0,63 de lei, a început să secumpere mai puternici şi s-au făcut tranzacţii mari. Probabil căinteresul rămâne ridicat atât la vânzare, cât şi la cumpărare", adeclarat Valerian Ionescu, directorul departamentului detranzacţionare pe piaţa de capital al BCR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO