Georgio Armani nu pare sa se grabeasca sa isi anunte succesorul la conducerea imperiului, relateaza Financial Times.
Decizia de a-si vinde Volkswagen-ul, in 1975, a fost cea mai buna pe care a luat-o vreodata. Treizeci de ani mai tarziu, afacerea pe care a inceput-o cu banii respectivi a creat una din cele mai profitabile si mai de succes marci de pe planeta. In calitatea sa de presedinte, director executiv si unic actionar al unei companii care este evaluata la 3 miliarde de euro, Georgio Armani, regele neincoronat al noptii Oscarurilor, este, probabil, cel mai de succes designer din istoria europeana postbelica. Compania pe care o prezida a avut o crestere de 23% dupa primul semestru al anului 2004.
Dupa incheierea saptamanii modei de la Milano, Armani, care a implinit 70 de ani in iulie, se afla in fata unui public din ce in ce mai reticent. Chiar daca Anna Wintour, editorul revistei Vogue, l-a calificat drept "eternul creator", alti critici sunt mai putin ingaduitori. Se spune ca Armani isi pierde indemanarea si creatiile noi intarzie sa apara.
Intr-un interviu relizat la Teatro Armani, sediul companiei, acesta recunoaste ca trebuie sa isi recastige marii cumparatori, distribuitori si angajati, dar ca afacerea va continua si dupa retragerea sa. Acesta s-a simtit obligat sa asigure industria modei ca, desi energia si puterea nu ii lipsesc, show-ul va putea continua si fara el. Nigel Nicholson, profesor la Scoala de Afaceri din Londra, afirma ca este un lucru obisnuit ca proprietarii unei afaceri de familie sa isi amane retragerea pe motiv ca se cred nemuritori. Armani spune ca scopul sau principal este de a dezvolta autonomia si ideile echipei sale de management, care este alcatuita in principal din figuri remarcabile, care au venit de la case celebre de moda precum Jil Sander, Calvin Klein sau Ferragamo.
Daca va reusi sa infirme criticile nu va fi pentru prima oara. Dupa moartea lui Sergio Galeotti, partenerul sau de viata si de afaceri, in 1985 multi s-au indoit ca Armani va reusi sa isi revina. Galeotti s-a ocupat in primii zece ani de partea financiara, in timp ce Armani s-a concentrat pe design. Putini i-au acordat lui Armani credit ca va reusi sa se ocupe si de aspectele comerciale. Dar iata ca designerul italian a avut succes.
La cei 70 de ani ai sai, desi arata din ce in ce mai bine, speculatiile unei preluari nu au incetat sa apara. Dupa ce nu a tinut promisiunea facuta in 1998 de a-si numi succesorul in doi ani, in urma unui interviu acordat in decembrie anul trecut s-au facut speculatii in legatura cu un posibil partener strategic: compania franceza LVMH. In primavara acestui an a declarat ca pana in 2008 doreste sa definitiveze planul de succesiune afirmand ca partenerul ideal ar fi "o mare organizatie", posibil chiar "o mare companie din industria parfumurilor".
Din punct de vedere financiar compania condusa de Armani sta foarte bine. Rezultatele date publicitatii pentru primele sase luni ale acestui an arata ca profitul a crescut cu 23% ajungand la 89 de milioane de euro, iar vanzarile au atins valoarea de 644 de milioane de euro, cu 5% mai mult decat anul trecut.
Spre deosebire de Gucci, LVMH sau Richemont, Armani a evitat sa achizitioneze mai multe marci. In schimb a creat cinci marci de haine diferite sub o singura marca-umbrela: marca Giorgio Armani, care se adreseaza in principal persoanelor intre 35 si 50 de ani, cu un pret al costumelor care incepe de la 1.500 de euro, pretul unui costum pentru seara Oscarurilor variind intre 40.000 si 50.000 de euro; Armani Collezioni, linie de distributie care este cu 20% mai ieftina; Emporio Armani pentru tinerii intre 25 si 35 de ani; Armani Jeans, marca Armani cea mai accesibila pentru segmentul 18-30 de ani; si A/X Armani Exchange, o marca licentiata pentru tineret care are propriile magazine in SUA si Asia. Fiecare marca de haine promoveaza propria linie de ochelari de soare, ceasuri si cosmetice.
Claudia D'Arpizio, partener la firma de consultanta Bain&Co afirma ca "alaturi de Ralph Lauren, Armani este un exemplu rar de brand care exprima un stil de viata de succes, iar consumatorii apreciaza mai mult constanta decat moda. Strategia sa de segmentare a pietei folosind marci diferite pentru fiecare segment si apoi diversificarea ofertei prin lansarea de cosmetice si accesorii s-a dovedit a fi un adevarat succes".
Spre deosebire de Gucci, Prada sau Louis Vuitton, care obtin cel mai mare profit din vanzarea de genti sau pantofi, Armani continua sa fie o afacere cu haine. Pentru a compensa aceasta slabiciune, Armani s-a orientat catre alte domenii, tintind segmentul superior din piata de mobila cu Armani Casa, care are acum 17 magazine si cu marcile Armani Dolci (cofetarii) si Fiori (flori). Si nu s-a oprit aici. La inceputul acestui an a semnat un joint venture cu compania Emaar din Dubai, proiect care presupune dechiderea a zece hoteluri in urmatorii sapte ani la Dubai, Milano, Londra, Paris, New York, Tokio si Shanghai. Parteneriatul, care este asemanator cu cel incheiat intre Mariott si Bulgari, este cel mai recent contract semnat intre un hotel si un designer lux, inscriindu-se in curentul care sustine apetitul pentru un stil de viata luxos.
Imperiul Armani s-a autofinantat in totalitate inca de la infiintarea sa. Grupul nu a facut imprumuturi la banca (de fapt dispune de lichiditati de 300 de milioane de euro), are o rata a profitului de aproape 15%, iar in ultimii sase ani a investit 600 de milioane de euro pentru a-si extinde reteaua de boutiqe-uri. Valoarea companiei Armani este de 3 miliarde de euro, avand un profit in 2003 de 181 de milioane de euro.
Este un lucru rar intalnit ca un asemenea imperiu sa aiba un singur actionar iar Armani nu este dispus sa renunte prea usor la aceasta pozitie. Daca imperiul Armani ar fi fost cotat la bursa, designerul ar fi trebuit sa isi motiveze deciziile de a cheltui 20 de milioane pentru constructia Teatro Armani sau de a incepe afaceri cu mobila, dulciuri sau flori, lucru pe care cu greu l-ar fi acceptat. "Sunt un om liber si sunt fericit si daca vreau sa cheltuiesc 3 milioane pe un show de moda, pot sa o fac", afirma Armani. Acest punct de vedere este sustinut si de directorul comercial al companiei, John Hooks, care spune ca "bursa nu intelege casele de moda foarte bine. Designerul are nevoie de libertatea de a crea o viziune si acest lucru presupune suisuri si coborasuri. Vrem sa ramanem un brand de moda".
Puterea financiara a lui Armani este atat de mare incat anul trecut a fost foarte aproape de a face o mare achizitie: Versace. Armani afirma ca i s-a cerut ajutorul pentru a pune compania pe picioare dar ca a fost impiedicat de "personalitatile puternice care ii stateau in cale". Acum patru ani lui Armani i s-a propus si fuziunea cu Louis Vuitton, dar a renuntat pentru ca Bernard Arnault a insistat ca, datorita faptului ca LVMH e mai mare, Armani sa detina mai putine actiuni.
Readucerea in discutie a acestei fuziuni nu este comentata oficial de LVMH dar o sursa apropiata companiei declara ca "Arnault a fost tot timpul interesat" dar ca momentul va fi ales de catre Armani. Desi Giorgio Armani il descrie pe Arnault ca fiind "carismatic si extrem de convingator" afirma ca nu doreste sa lucreze cu el. "Daca Armani ar fi controlata de un mare grup precum LVMH eu m-as retrage. Luxul meu este de a face ce vreau, nu ceea ce imi spun altii".
Bunuri de lux sau vacante in Hawai?
Consumatorii cu venituri mari cumpara din nou bunuri de lux dupa ce in 2002 si la inceputul lui 2003 au tinut potofelele inchise. In acea perioada, o serie de evenimente au zdruncinat sectorul marfurilor de lux: razboiul din Irak, raspandirea virusului Sars si reducerea turismului international.
Majoritatea companiilor producatoare de bunuri de lux au raportat cresterea castigurilor in prima jumatate a acestui an, datorita consumatorilor din Asia si SUA. Vestea este buna pentru companiile care au sediul in Europa, cererea locala fiind redusa, dar in curs de revenire.
Gucci, casa italiana de moda care este in proprietatea conglomeratului Pinault Printemps Redoute, a raportat ca profitul din al doilea trimestru s-a dublat. La fel s-a intamplat si cu LVMH, cea mai mare companie producatoare de bunuri de lux, care a avut vanzari mai mari decat cele previzionate in primul semestru al acestui an. Casa de bijuterii Bulgari a anuntat o crestere a profitului de 21% pentru aceeasi perioada, iar casa Hermes de 12.5%.
Dar unii analisti avertizeaza ca aceasta crestere rapida se va opri in a doua jumatate a anului. Mai mult, vanzarea bunurilor de lux este legata si de situatia din Irak si de cursa prezidentiala din SUA, factori care pot afecta consumul acestor bunuri.
Pana acum comerciantii de bunuri de lux din SUA au fost avantajati de aceasta situatie, americanii reducand numarul calatoriilor in strainatate si cheltuind mai multi bani acasa, pe lucruri scumpe. Magazinele de marime medie au raportat rezultate dezamagitoare ale vanzarilor, in timp ce marile magazine au dat publicitatii cifre foarte bune. Neiman Marcus, care detine lanturile Neiman Marcus si Bergdorf Goodman, a raportat luna trecuta o crestere cu 187% a profitului pentru cel de-al patrulea trimestru si o crestere a vanzarilor de 12%. Coach, producatorul de accesorii de lux, a anuntat o crestere cu 46% a cifrei de afaceri din trimestrul patru, dar o incetinire a vanzarilor pe piata japoneza. Explicatia acestui fapt este ca japonezii calatoresc mai mult si prefera sa isi cheltuiasca banii in locuri precum Hawai.
Succesiunile reprezinta o problema spinoasa
Cand vine vorba de sccesiune si de cum sa se asigure continuitatea marcii in momentul in care fondatorul s-a retras, nu exista modele. Ralph Laurent l-a ales ca succesor pe designerul Alber Elbaz care a reusit cu succes sa transforme incet-incet stilul casei de moda Yves Saint Laurent. Totusi acesta a fost eliminat de la conducere in momentul in care YSL a fost vandut Grupului Gucci in 2000 si inlocuit cu Tom Ford.
In 2002, Calvin Klein si-a vandut compania si s-a retras dupa ce l-a desemnat pe Francisco Costa sa ii ia locul. Desi Klein l-a sustinut la fiecare show, designerul nu a reusit sa genereze aceeasi caldura si loialiate fata de marca.
Acestea sunt doar cateva exemple; am mai putea adauga Givenchy, Trussardi, Anne Klein, Bill Blass, Madame Gres, Guy Laroche si Blamain. Problema cu aceste companii este ca poarta numele fondatorului, acesta fiind atat de bine asociat cu marca incat este aproape imposibil sa le separi.
Schimbarile care au functionat s-au produs atunci cand succesorul a fost ruda cu designerul. Cand Gianni Versace a murit, casa de moda a fost preluata de Donatella, iar marca a ramas neschimbata.
Problema este ca pentru a face posibila reconstructia, o marca trebuie mai intai sa se confrunte cu stagnari si cu pierderea clientelei. Pe masura ce creste numarul caselor de moda listate la bursa, rabdarea de a suporta o asemenea soarta dispare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
