Media & Advertising

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al Business Magazin. Consumatorul, personalitatea anului

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână...

Autor: Ioana Mihai-Andrei

09.01.2017, 00:04 26

Business Magazin a acordat titlul Personalitatea Anului, demers aflat a a opta ediţie, consumatorului român, deoarece plusurile din consum au dus la o creştere economică peste aşteptările analiştilor. Astfel, consumatorul român este cel care a pus în mişcare roţile sistemului economic românesc în 2016. „Consumul creşte, economia duduie“, „Cât mai poate creşte consumul în România?“ sau „Este această creştere sustenabilă?“ sunt titluri pe care le-am văzut şi revăzut anul trecut.

Pe măsură ce consumatorii s-au îndreptat tot mai des către casele de marcat, punând capitalul în mişcare, indicii economici au reacţionat pe măsură, ducând România în topul statelor cu cea mai bună creştere economică din Uniunea Europeană. Dar consumul s-a dovedit, în alte rânduri, insuficient pentru o creştere pe termen lung; care sunt factorii care au dus la acest fenomen, ce industrii au beneficiat şi cum se va manifesta consumul în 2017 sunt întrebările la care încearcă să răspundă materialul de pe coperta Business Magazin din această săptămână.

Milenialii nu mai sunt atât de responsabili ca alte generaţii în legătură cu sarcinile pe care le au,  iar o greşeală este tratată cu mult mai multă seninătate, spun la unison recrutorii. Pe de altă parte, în procesele de recrutare forţa candidaţilor a crescut mult faţă de ce se întâmpla în urmă cu cinci ani, de pildă. Prin urmare, sunt situaţii în care balanţa înclină mult în favoarea candidaţilor care, în anumite domenii de activitate, ajung să-şi liciteze angajatorii, arată un articol din Business Magazin.

Silicon Valley este casa celor mai mulţi unicorni, iar continentul asiatic creştere foarte repede în domeniul start-up-urilor, dar viitorul se inventează în Europa, spune un raport realizat de firma de cercetare Atomico. În acest peisaj, Bucureştiul este unul dintre cele mai puţin prietenoase oraşe cu antreprenoriatul digital. „În Europa se inventează viitorul, dar Bucureştiul are alte griji“, arată un material din această săptămână, în revista Business Magazin.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO