Privită din spate, Cornelia Coman poate trece uşor drept o studentă care se pregăteşte de sesiune. De la înălţimea celor 12 centimetri de tocuri stiletto turcoaz, Coman vorbeşte cu jovialitate despre accidentul pe care l-a avut în ultima vacanţă, la munte. Nu despre profit, nu despre prime medii anualizate, nu despre capitalizări şi nici măcar despre "banala" criză. Cine nu o cunoaşte ar putea fi surprins când ar afla că, de fapt, doamna care îţi vorbeşte doar privindu-te în ochi este unul dintre cei mai puternici oameni din industria asigurărilor din România. La 36 de ani, este directorul general al ING Asigurări de Viaţă, liderul pieţei de profil; preşedintele Consiliului de Administraţie al ING Pensii, fondul cu cei mai mulţi participanţi; membru în Consiliul de Management al ING Group, din Olanda; preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România şi vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare. Toată această acumulare de funcţii şi promovări şi, până la urmă, toată dezvoltarea sa profesională de până acum s-a întâmplat în 15 ani de zile, într-un ritm care a surprins-o chiar şi pe ea. Niciodată nu şi-a imaginat în ce se va transforma pasiunea sa autentică pentru "matematica aplicată în economie" şi actuariat. "Totul a venit foarte natural şi, deşi nu mi-am propus vreodată să ajung CEO, din cei 15 ani de carieră, 12 au fost în funcţii de management", spune Cornelia Coman.
Ce a ştiut a fost că va lucra în sectorul serviciilor financiare. Era în anul al doilea la Facultatea de Cibernetică atunci când a trebuit să aleagă direcţia de specializare. Din momentul în care a dat deoparte matematicile teoretice în favoarea celor cu aplicabilitate în domenii precum economia, destinul profesional i-a fost oarecum pecetluit. Iar când s-a angajat, studentă fiind, la o companie de asigurări, i-a fost clar că a găsit locul cu care este perfect compatibilă. "Lucram în departamentul financiar, câştigam 500 de dolari pe lună, un salariu foarte mare pentru anul 1997 şi, în paralel, mă duceam şi la şcoală. Era frumos, dar pasiunea mea era actuariatul. Eu asta voiam să fac", povesteşte Coman. Aşa că imediat cum a dat examenul de licenţă s-a dus la un interviu de angajare în sucursala Nederlanden din România, fosta denumire a ING Asigurări de Viaţă, sperând că există un loc liber în departamentul de actuariat. Nu a avut noroc din prima pentru simplul fapt că postul pe care şi-l dorea nu era disponibil, dar nici mult nu a mai durat până când "m-au sunat să-mi spună că, dacă mai vreau să mă angajez în departamentul de actuariat, există un loc liber. Vă daţi seama că am acceptat pe loc".
În anul 1998, la doar 22 de ani, Cornelia Coman era, aşadar, actuar junior în ceea ce avea să devină cea mai mare companie de asigurări de viaţă din România şi îşi trăia visul cu ochii. "Câştigam de două ori mai puţin decât înainte, dar nu-mi păsa pentru că eram îndrăgostită de ceea ce făceam", spune Coman. Primii ani petrecuţi în companie au fost marcaţi de influenţa lui Charles Brindamour, cel care ocupa funcţia de CFO şi care era pasionat, la fel ca şi Coman, de cifre, calcule şi evaluări. A fost primul său mentor şi cel care a încurajat-o să creadă în potenţialul său. A fost, în acelaşi timp, primul om care i-a arătat cum se lucrează într-o corporaţie, care sunt rigorile unei multinaţionale şi care sunt secretele unei industrii care în acea perioadă era destul de ermetică şi puţin cunoscută de public. "Mă simţeam ca Făt-Frumos. Acumulam în trei luni cât alţii în trei ani şi totul se mişca într-o viteză uluitoare, pentru că, deşi eram o companie mică în România, făceam parte dintr-un gigant internaţional, care impunea şi aici standarde la fel de ridicate ca oriunde în lume", precizează Coman.
La 23 de ani deja contribuia la formarea oamenilor de vânzări de două ori mai în vârstă decât ea, lucra la dezvoltarea unor produse noi de asigurare şi era, pe scurt, un specialist în toată regula. Din actuar junior a fost promovată ca actuar cu drepturi depline, după care a început o evoluţie rapidă şi sigură pe linia de management a companiei - a fost numită director adjunct de actuariat, apoi director de actuariat şi managementul investiţiilor, fiind printre cei care au pus bazele departamentului de investiţii. "Oamenii din ING au crezut foarte mult în mine şi m-au făcut şi pe mine să fiu încrezătoare, iar asta m-a ajutat să mă dezvolt", spune Cornelia Coman.
În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viaţă şi al doilea om care i-a influenţat cariera. Privind în urmă, Coman înţelege că, în acei doi ani în care au lucrat îndeaproape, Bram Boon a pregătit-o, practic, pentru preluarea ştafetei. A învăţat-o cum să treacă de la stadiul de specialist la cel de manager, i-a creat vizibilitate în piaţă şi mai ales în faţa autorităţilor de resort, dar, mai presus de toate, a fost cel care a propus-o board-ului de la Amsterdam să-i ia locul atunci când el a decis să accepte o poziţie de conducere în Grecia. "M-am speriat iniţial, nici prin gând nu-mi trecea că aş putea ocupa o asemenea poziţie atât de repede, mai ales că simţeam că încă mai am multe de asimilat. Nu credeam că sunt pregătită, dar Boon mi-a promis că mă va susţine şi de la distanţă şi că voi putea apela la el în orice situaţie", îşi aminteşte Coman.
Cât timp a fost director general adjunct, a urmat un curs de general management care i-a "deschis" ochii în privinţa multiplelor responsabilităţi pe care le implică o funcţie de conducere. I-a arătat că nu oricine poate fi manager şi că a fi un bun specialist nu înseamnă că poţi, implicit, să şi conduci o companie, dar mai ales că dincolo de tot mirajul puterii care vine odată cu funcţia se ascund un volum uriaş de muncă şi, uneori, renunţări pe care trebuie să fii pregătit să le faci. "Acum îmi dau seama cât de mult m-a ajutat acel curs. Din cele 40 de persoane care l-au urmat, eram doar trei femei. Eu eram şi cea mai tânără dintre toţi şi singura din regiunea Europei Centrale şi de Est", spune şefa de la ING.
2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa şi cu o încărcătură aparte, atât în plan profesional, cât şi personal. Era însărcinată atunci când a fost numită în funcţie şi, ca o provocare în plus, România primea din plin primele lovituri ale crizei mondiale. Din toate punctele de vedere, a fost o perioadă în care şi-a testat limitele. "Îmi aduc aminte că am venit la birou până vineri, iar marţi am născut. Am stat acasă mai puţin de trei luni, dar în tot acest timp am ţinut legătura cu tot ce se întâmpla în companie. Am vrut să fiu implicată în fiecare decizie, pentru că venise criza şi ştiam cât de uşor poţi să faci un pas greşit", spune Cornelia Coman. Faptul că lucra cu o echipă care era în ING încă de la înfiinţarea companiei şi că ştia cât de implicaţi şi de pregătiţi sunt colegii săi i-a oferit un confort suplimentar, util în astfel de situaţii, dar insuficient în faţa furtunii care venea. "Îmi era teamă să nu scap din mână vreo minge. Aveam, pe de o parte, de contracarat efectele crizei, pe de alta, trebuia să liniştesc clienţii care începeau să-şi piardă încrederea în instituţiile financiare şi, dincolo de toate acestea, trebuia să le explic şi angajaţilor, pe bună dreptate îngrijoraţi, că totul va fi bine", explică CEO-ul ING Asigurări de Viaţă. A fost un an de agonie şi extaz - Coman preluase compania într-un moment de glorie deplină, când produsele se vindeau aproape de la sine, iar volumul primelor brute subscrise ajunsese la un nivel record, de 620 milioane de lei. Un an mai târziu compania înregistra o scădere de peste 10% a subscrierilor într-un context generalizat de incertitudine şi declin.
Din mai multe puncte de vedere însă, criza a făcut şi mult bine companiei şi industriei, în general. Invocarea nevoii de protecţie financiară, a "banilor albi pentru zile negre" era mai actuală decât oricând. În acelaşi timp, puterea de cumpărare a românilor, dar şi prudenţa lor în a cheltui bani şi scăderea drastică a credibilităţii instituţiilor financiare, fie că erau bănci, fonduri de investiţii, companii de asigurări sau fonduri de pensii, i-au făcut pe cei care activau în industrie să fie mai curajoşi decât oricând. ING, spre exemplu, a început o campanie de educare a publicului mai puternică decât oricând şi a folosit momentul pentru a le explica oamenilor de ce este nevoie de protecţie financiară, când şi cum se face aceasta.
De altfel, este un demers pe care Coman îl coordonează şi acum, la patru ani de la izbucnirea crizei. Nu doar din poziţia de director general al ING Asigurări de Viaţă, ci şi din funcţiile pe care le deţine la Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, respectiv cea de vicepreşedinte şi preşedinte. Nu este nici pe departe o luptă dusă împotriva morilor de vânt - România este una dintre pieţele cu cel mai mare potenţial din regiune, rata de penetrare a produselor de asigurare în rândul populaţiei fiind foarte mică, de 0,32% pentru asigurările de viaţă şi 1,30% pentru asigurările generale, potrivit unui raport asupra pieţelor de asigurare din Europa Centrală şi de Est, realizat de Ensight Management Consulting. Este şi motivul pentru care chiar şi pe timp de criză au venit jucători noi în piaţă. "Domeniul este foarte puţin înţeles în România. Tocmai de aceea, deşi este foarte frumoasă, industria asigurărilor este şi foarte grea", spune Coman.După un an de foc, în care a reuşit să ţină sub control toate riscurile care ameninţau compania, 2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group. Devenea, la 34 de ani, un manager internaţional, fără să fi avut, nici măcar pentru un an, un mandat de expat. Asta nu înseamnă că nu a avut oferte de a pleca din ţară, doar că niciodată nu a simţit că este momentul să plece. "Tot timpul au gândit alţii cariera pentru mine, iar eu am avut curajul de a spune <da>", spune Coman.
Este însă un pas pe care se simte obligată să-l facă la un moment dat, în viitorul nu foarte îndepărtat. Iar momentul în care se va întoarce ar putea marca finalul carierei sale de corporatist şi începutul unei noi aventuri în lumea antreprenorială. Neapărat în România. "Pentru dezvoltarea mea profesională trebuie să bifez şi această experienţă", susţine femeia al cărei cuvânt cântăreşte, în momentul de faţă, decisiv în industria asigurărilor.
A primit o ofertă de a pleca în Asia, pe care nu ascunde că a fost tentată să o accepte, fie şi pentru simplul fapt că ar fi putut evada din criza europeană şi ar fi ajuns pe o piaţă mult mai stabilă, dar "am refuzat pentru că nu era momentul şi pentru că, oricum, pentru familia mea ar fi foarte complicat să plecăm atât de departe. Aşa că, probabil, tot undeva în Europa voi merge".
Iar apoi se va întoarce în România. Sau, cel puţin, aşa arată planul pe care şi l-a conturat până acum. "Aş vrea să fac ceva în sistemul de învăţământ, să conduc o şcoală bună, să contribui la dezvoltarea unei părţi din societate cu tot ce am învăţat în anii petrecuţi în corporaţie", dezvăluie Coman. În orice caz, spune convinsă că, dacă sau atunci când va părăsi industria asigurărilor, va părăsi şi sectorul financiar.
Ca şi până acum, probabil că tot instinctul va juca un rol important în deciziile pe care urmează să le ia pentru că la 36 de ani plaja de oportunităţi care o aşteaptă este infinită. Toate evaluările profesionale pe care le-a făcut până acum au confirmat că deţine un simţ antreprenorial extrem de acut, deci premisele sunt bune. Iar cheia succesului pare să o fi găsit deja. Sau cheile, mai bine spus. "Dacă am avut succes ca manager a fost pentru că am luat fiecare decizie ca şi cum ar fi fost compania mea. Fiecare leu cheltuit, fiecare investiţie făcută au fost analizate, evaluate şi calculate în cel mai mic detaliu. Şi apoi, cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost să-mi ascult instinctul. Dacă nu am dormit bine două nopţi la rând, e clar că nu am luat decizia potrivită", spune omul care, deşi nu a vândut nici măcar o asigurare până acum, conduce cea mai mare companie de pe piaţa asigurărilor de viaţă.
La 36 de ani e aproape imposibil să vorbeşti de regrete. E vremea planurilor, a obiectivelor şi a prezentului trăit cu intensitate mistuitoare. Dar Coman are o menţiune - dacă ar fi putut să tragă de timp, să găsească o licoare magică prin care să-l lungească într-un fel, atunci şi-ar fi petrecut mai multă vreme lucrând ca actuar pentru că "este o meserie atât de frumoasă încât poţi să o faci şi 20 de ani fără să te plictiseşti". În rest, se hrăneşte cu un optimism molipsitor, cu şansa pe care a avut-o şi pe care a fructificat-o cum a ştiut mai bine. O şansă despre care nu se ascunde să spună că a fost crucială în cariera sa. "Eu trebuie să recunosc că fac parte din acea generaţie care a avut cele mai multe şanse în România. Adevăratele oportunităţi pentru tinerii de atunci erau aici, în România, nu în altă ţară. Şi la fel cred că se întâmplă şi acum", spune Coman. Asta nu înseamnă că pentru cei care abia acum încep va fi simplu. Nici pe departe - Coman crede că vor mai trece 30 de ani până când şi în România se va trăi ca în Polonia. O perioadă interminabilă pentru cei mai pesimişti. Sau, aşa cum ar numi-o un optimist precum şefa de la ING, doar aventuroasă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
