Mediafax.biz Exclusiv

Duster este mai ieftin în Ungaria sau Bulgaria decât în România

Unde sunt cele mai ieftine Dacii: modelul Duster este mai ieftin în Ungaria sau Bulgaria decât în România

Autor: Bogdan Alecu

03.05.2011, 18:13 1998

Politica depreţuri a oricărui constructor de automobile este determinată demai mulţi factori precum poziţionarea dorită pe piaţă, condiţiilefiscale din ţara respectivă, dar şi structura gamei şi nivelul deechipare.Spreexemplu, gama Sandero nu este aceeaşi în Brazilia, Rusia, Africa deSud sau Bulgaria", au declarat reprezentanţii Dacia.

În plus, pe lângă aceşti factori,importatorul unei mărci mai ia în calcul şi cererea comercială, darşi preţurile modelelor concurente sau potenţial concurente,potrivit acestora.

Astfel, în România cel mai ieftinSandero porneşte de la 7.250 de euro, în timp ce în Italia şiGermania acesta costă mai puţin de 7.000 de euro, adică o diferenţăde aproape 300 de euro.

Pe de altă parte, România este una dintrepieţele mici ale lui Sandero. Astfel, în timp ce în Franţa sauGermania acesta se vinde în ordinul zecilor de mii de unităţi, pepiaţa locală anul trecut sau vândut 3.000 de unităţi, de aproape 20de ori mai puţin decât pe piaţa franceză, unde Sandero s-a clasatîn 2010 pe locul şapte în topul celor mai bine vândutemodele.

Strategia comercială a Dacia se aliniazăastfel cu politica marilor constructori auto, care modificăpreţurile şi oferta modelelor din gamă în funcţie de ţara unde suntcomercializate maşinile. Aşa cum Volkswagen vinde în România maşinimai ieftine decât în Germania, cu toate că acestea presupun un costsuplimentar, Dacia vinde anumite modele mai ieftin pe pieţelevest-europene decât pe cea locală.

În Bulgaria, Ungaria sau chiar RepublicaMoldova, pieţe mai mici decât cea locală, Dacia practică preţurimai mici decât în România în cazul SUV-ului Duster. Spre exemplu,atât în Rep. Moldova, cât şi în Bulgaria SUV-ul românesc are încontinuare un preţ de referinţă de 10.500 de euro.

Unul dintre factorii decisivi atunci când sedecide un preţ este şi rata de schimb valutar. Cu toate că modeleleDacia sunt fabricate în România, utilizând în proporţie de pestetrei sferturi componente produse în România, iar salariile la uzinăsunt stabilite în lei şi nu în euro, pe piaţa locală Renault adecis fixarea preţurilor modelelor Dacia în moneda europeană, ca şicelelalte mărci de import.

Spre comparaţie, în Ungaria şi Bulgariapreţurile afişate pe site-ul oficial al importatorului sunt înforinţi, respectiv leva.

Cu toate că în general dealerii ieftinesc întimp maşinile pentru a se menţine la un nivel cât mai competitiv înraport cu concurenţa care vine cu modele noi, în cazul de faţăpentru Duster nu există un concurent direct şi implicit nici unreper în ceea ce priveşte preţul.

Unul dintre factorii care contribuie lacreşterea şi nu la reducerea preţului unui automobil îl constituiepreţul legat de transportul maşinii respective. Spre exemplu, înmedie costul unui transport de opt maşini către Europa Centralăeste de 2.500 de euro, adică aproape 300 de euro permaşină.

Producţia Dacia a ajuns anul trecut la unnivel record de peste 341.000 de unităţi, nivel apropiat de cel alcapacităţii maxime a uzinei, dar profitul constructorului de laMioveni, de 71 mil. euro în 2010, se află în continuare la distanţăde câteva zeci de milioane de euro de cel atins în 2007, atuncicând piaţa locală a ajuns la volumul maxim de 366.000 deautovehicule, piaţă pe care Dacia a vândut aproape 95.000 deunităţi, de aproape trei ori mai mult decât anul trecut.

În condiţiile în care exporturile au ajunssă ocupe aproape întreaga capacitate de produc ţie a uzinei, şiprofitabilitatea acesteia a scăzut în ultimii patru ani. Sprecomparaţie, în 2007, anul în care piaţa locală s-a apropiat denivelul maxim de 370.000 de autovehicule, Automobile Dacia agenerat un profit net de peste 132 mil. euro, adică un câştig deaproape 600 de euro per maşină sau 11.500 de euro per angajat,potrivit calculelor ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO