Mediafax.biz Exclusiv

Guvernul impune taxe la contestarea fără succes a unui contract PPP şi pentru plângeri în instanţă

Autor: Dinca Thomas

22.04.2011, 14:52 13

În acelaşi timp, firmele care formulează plângeri la ConsiliulNaţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), dar ale cărorcontestaţii sunt respinse de către Consiliu vor fi de asemeneaobligate să cedeze statului o sumă fixă şi unei cote procentualedin valoarea contractului. Suma va fi reţinută din garanţia departicipare impusă fiecărui ofertant în parte şi nu va firestituită decât dacă firma în cauză contestă în instanţă deciziaCNSC şi obţine în justiţie câştig de cauză.

Noile reguli au fost stabilite de Guvern printr-o ordonanţă deurgenţă care modifică Legea parteneriatului public-privat.

Prin actul normativ, Executivul a eliminat condiţia impusăfirmelor care contestă în instanţă un contract de parteneriatpublic-privat de a depune o garanţie de 2% din valoareacontractului, dar i-a obligat pe toţi ofertanţii să constituie lalicitaţie o garanţie de participare în cuantum de 1% din valoareacontractului.

În documentul obţinut de MEDIAFAX se arată că garanţia de 2% încazul depunerii unei contestaţii a fost eliminată pentru a facilita"accesul neîngrădit la justiţie", după ce Comisia Europeană aatenţionat că Legea parteneriatului public-privat, intrată învigoare în luna octombrie anul trecut, contravine normelor europeneîn domeniu.

În acelaşi timp însă, Executivul impus un alte sistem de taxe,atât pentru cererile introduse la instanţele judecătoreşti privindcontractele de parteneriat public-privat, cât şi pentru firmele alecăror contestaţii sunt respinse de către CNSC.

Astfel, ordonanţa adoptată de Guvern stabileşte că, în vedereasoluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională,persoana care se consideră vătămată are dreptul să se adresezeConsiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în termen de10 zile de la data la care a luat cunoştinţă de un act alautorităţii publice considerat nelegal. În cazul depunerii uneicontestaţii, statul are dreptul să încheie contractul departeneriat public-privat numai după ce este comunicată deciziaConsiliului.

CNSC va putea desemna un expert independent pentru lămurireaunor probleme de natură tehnică sau financiară, costul expertizeifiind suportat de partea care a formulat cererea de efectuare aacesteia.

În cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagubeiminente, Consiliul, până la soluţionarea fondului cauzei, poate sădispună, în termen de trei zile, la cererea părţii interesate,suspendarea procedurii de selecţie. Consiliul soluţionează cerereade suspendare luând în considerare consecinţele acestei măsuriasupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate,inclusiv asupra interesului public, se arată în ordonanţă.

Autoritatea publică este obligată să răspundă oricăreisolicitări a CNSC şi să transmită orice alte documente relevantepentru soluţionarea contestaţiei, în maximum cinci zile, subsancţiunea unei amenzi de 10.000 lei aplicată conducătoruluiinstituţiei publice parte a contractului.

Dacă reclamantul are câştig de cauză, iar autoritatea publică nurespectă decizia CNSC, conducătorului instituţiei i se va aplica oamendă pe fiecare zi de întârziere, ce constă în 20% din salariulminim lunar pe economie.

Ordonanţa stabileşte însă şi că CNSC poate respinge contestaţiafirmei ca fiind nefondată, tardivă, "lipsită de interes" sau deobiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sauneîmputernicită, precum şi pe orice altă excepţie de procedură saude fond.

În măsura în care Consiliul respinge contestaţia, autoritateapublică va reţine contestatorului, din garanţia de participare, osumă fixă şi o cotă procentuală în raport cu valoarea estimată acontractului.

Astfel, pentru un contract cu valoarea estimată între 63.000 leişi 420.000 lei inclusiv va fi reţinut 1% din această valoare, întimp ce pentru contracte cu valoare între 420.001 lei şi 4,2milioane lei inclusiv va fi oprită o sumă fixă de 4.200 lei plus0,1% din ceea ce depăşeşte 420.001 lei.

Acelaşi sistem de calcul va fi aplicat şi pentru contractele cuo valoare superioară. Pentru contracte cu o valoare cuprinsă între4.200.001 lei şi 42 milioane lei inclusiv va fi cedată o sumă fixăde 7.980 lei plus 0,01% din ceea ce depăşeşte 4.200.001 lei, pentrucontracte în valoare cuprinsă între 42.000.001 lei şi 420 milioanelei inclusiv va fi reţinută o sumă fixă de 11.760 lei plus 0,001%din ceea ce depăşeşte 42.000.001 lei, iar pentru contracte cuvaloare cuprinsă între 420.000.001 lei şi 4,2 miliarde lei inclusivva fi oprită o sumă fixă de 15.540 lei plus 0,0001% din ceea cedepăşeşte 420.000.001 lei.

Pentru contestarea fără succes a licitaţiilor aferentecontractelor de parteneriat public-privat în valoare mai mare de4,2 miliarde lei va fi plătită o sumă fixă de 19.320 lei plus0,00001% din ceea ce depăşeşte valoare estimată a contractului.

Sumele reţinute nu vor fi returnate de stat decât dacă firmacare s-a adresat fără succes CNSC contestă în instanţă deciziaConsiliului de respingere a constetaţiei, iar judecătorii îi dauacesteia câştig de cauză.

În ordonanţă este stabilit însă în acelaşi timp că "cererileintroduse la instanţele judecătoreşti având ca obiect contractelecare intră în sfera de aplicare a acesteia, precum şi cele pentrurepararea prejudiciului cauzat se taxează, în funcţie devaloare".

Astfel, pentru contracte sau prejudicii de până la 40.000 leiinclusiv va trebui plătită o taxă de 1% din această valoare, iarpentru contracte sau prejudicii cu valoare cuprinsă între 40.001lei şi 400.000 lei inclusiv va fi impusă o taxă fixă de 400 leiplus 0,1% din ceea ce depăşeşte 40.001 lei.

Pentru contracte sau prejudiciu cu valoare cuprinsă între400.001 lei şi 4 milioane lei inclusiv a fost stabilită o taxă fixăde 760 lei plus 0,01% din ceea ce depăşeşte 400.001 lei, iar pentrucontracte sau prejudiciu în valoare cuprinsă între 4.000.001 lei şi40 milioane lei inclusiv a fost impusă o sumă fixă de 1.120 leiplus 0,001% din ceea ce depăşeşte 4.000.001 lei.

Pentru contracte sau prejudiciu cu valoare între 40.000.001 leişi 400 milioane lei inclusiv va fi plătită o sumă fixă de 1.480 leiplus 0,0001% din ceea ce depăşeşte 40.000.001 lei, iar pentrucontracte sau prejudiciu între 400.000.001 lei şi 4 miliarde leiinclusiv va fi plătită o sumă fixă de 1.840 lei plus 0,00001% dinceea ce depăşeşte 400.000.001 lei.

Pentru contracte sau prejudicii cu valori mai mari de patrumiliarde lei va fi plătită o taxă de 2.200 lei.

Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliuvor fi taxate cu 50% din aceste sume.

Cererile neevaluabile în bani vor fi taxate cu 4 lei.

Conform actului normativ, instanţa competentă să soluţionezeplângerea formulată împotriva deciziei CNSC este curtea de apel,secţia de contencios administrativ şi fiscal în a cărei rază seaflă sediul instituţiei publice. Judecătorul fixează prin rezoluţieprimul termen de judecată, care va fi de cel mult 20 zile de ladata înregistrării cererii de chemare în judecată, dispunândcitarea părţilor. Termenele de judecată ulterioare nu pot fi maimari de 10 zile.

"Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei,dacă legea nu dispune altfel. Instanţa va putea dispune o singurădată amânarea judecării cauzei, numai în mod excepţional, pentrumotive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii saureprezentantului ei", se arată în ordonanţă.

În cazul în care instanţa consideră, după analizarea tuturoraspectelor relevante, că motive imperative de interes general impunmenţinerea efectelor contractului, aceasta va dispune în schimbsancţiuni alternative, respectiv limitarea efectelor contractuluiprin reducerea termenului de execuţie a acestuia şi/sau aplicareaunei amenzi instituţiei publice, cuprinsă între 2% şi 15% dinvaloarea contractului, cuantumul acesteia fiind invers proporţionalcu posibilitatea de a limita efectele contractului.

La aplicarea sancţiunilor alternative, instanţa va avea învedere ca acestea să fie "eficiente, proporţionale şidescurajante", conform actului normativ.

Documentul obţinut de MEDIAFAX relevă că Legea parteneriatuluipublic-privat a fost modificată deoarece Direcţia Generală PiaţăInternă şi Servicii a Comisiei Europene a atras atenţiaautorităţilor române că actualele prevederi sunt în contradicţie cunormele UE şi a solicitat remedierea de urgenţă a problemelor deneconformitate, sub sancţiunea declanşării procedurii deinfringement având ca efect amânarea/întârzierea implementării unorproiecte de investiţii majore.

România a fost notificată de către Comisia Europeană asupranecesităţii modificării Legii parteneriatului public-privat laînceputul lunii februarie şi a avut la dispoziţie 70 de zile pentrua încheia această fază, termenul limită fiind 15 aprilie 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO