Mediafax.biz Exclusiv

MDRT a făcut economii de 30 mil.euro din proiecte POR, bani utilizaţi pentru alte proiecte eligibile

Autor: Dornescu Ioan Valeriu

14.01.2011, 12:34 12

"Valoarea totală a economiilor înregistrată până la 31 decembrie2010 (...) este de circa 126 milioane lei. Acestea reprezintăeconomii efective înregistrate, rezultate din contracte definanţare finalizate ce s-au realizat cu costuri mai mici decâtcele estimate în contract, precum şi cele reziliate", au declaratreprezentanţii direcţiei de comunicare din cadrul ministerului.

Cea mai mare parte a sumei economisite provine din fondurilealocate pentru axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării mediuluide afaceri regional şi local - (74,7 milioane lei), restul fiindgenerat de axa 2 (15,1 milioane lei), axa 3 (8,7 milioane lei), axa5 (12,7 milioane lei) şi axa 6 (14,7 milioane lei).

Valoarea totală a sumelor contractate prin Programul OperaţionalRegional este de 13,084 miliarde lei (3,1 miliarde euro), din carevaloarea solicitată, respectiv grantul (FEDR şi buget de stat) estede 9,777 miliarde de lei (2,3 miliarde euro), reprezentând circa54% din alocarea totală POR, conform instituţiei.

Totodată, plăţile efectuate în cadrul POR până la sfârşitul anului2010 se ridică la 1,73 miliarde lei (413,7 milioane euro). Din sumatotală, prefinanţările acordate din FEDR totalizează 965,7 milioanelei (229,9 milioane euro), rambursările acordate din FEDR sunt647,9 milioane lei (154,2 milioane euro) iar rambursările acordatedin co-finanţarea de la bugetul de stat se ridică la 124,08milioane lei (29,5 milioane euro).

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat la finele anuluitrecut că vrea ca până în iunie 2011 să utilizeze toate cele 4,3miliarde de euro alocate prin POR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO