Mediafax.biz Exclusiv

Povestea Fornetti, cel mai extins lanţ de patiserii: De la afaceri de 40 de milioane de euro şi sute de cereri de franciză în boom la cererea insolvenţei în criză

Povestea Fornetti, cel mai extins lanţ de patiserii: De la afaceri de 40 de milioane de euro şi sute de cereri de franciză în boom la cererea insolvenţei în criză

Autor: Cristina Roşca

18.12.2011, 10:48 2558

În urmă cu circa un deceniu lanţul de patiserii Fornetti, cea mai extinsă reţea de chioşcuri din România, cu 1.100 de unităţi, îşi făcea intrarea pe piaţa locală. În urmă cu o săptămână, patiseriile au cerut intrarea în insolvenţă sub presiunea creditelor contractate pentru dezvoltare.

Imediat după intrarea pe piaţă, compania s-a extins în România cu magazine proprii şi în franciză, a investit mai multe milioane de euro în construcţia a trei linii de producţie la fabrica de lângă Timişoara şi a anunţat sute de cereri de franciză şi afaceri în creştere continuă. În urmă cu câteva zile compania şi-a cerut intrarea în insolvenţă. În cei zece ani de prezenţă locală, Fornetti a cumulat vânzări de peste 660 mil. lei (175 mil. euro), echivalentul a 300 de milioane de pateuri vândute, potrivit estimă rilor ZF.

Acţionarul Fornetti România, Josef Palasti, spune că motivul pentru care a recurs la insolvenţă este că în momentul întocmirii planului de business pe 2012, acţionarul şi managementul companiei au înţeles că nu pot recupera investiţia de 10 mil. euro în automatizarea fabricii de lângă Timişoara în ritmul stabilit anterior.

Investiţia a fost finanţată parţial din credite bancare. Reprezentanţii companiei nu au dat detalii despre instituţiile care au finanţat dezvoltarea grupului în România.

"Această investiţie nu poate fi recuperată în ritmul iniţial de creştere din cauza puterii de absorbţie reduse a pieţei româneşti. Această situaţie nu a fost generată de operaţiunile sau de procesele de lichiditate curente, ci se datorează faptului că societatea, în urma investiţiilor în tehnologia de producţie, nu mai poate finanţa în mod stabil operaţiunile curente şi în acelaşi timp să se conformeze conceptelor de credit stabilite iniţial", spune Josef Palasti, proprietarul fondator al Fornetti Franchise.

La jumătate din capacitate

La scurtă vreme după intrarea pe piaţa locală compania cu sediul în Ungaria a decis să îşi construiască o unitate proprie de producţie în comuna Satchinez-Hodoni, după ce iniţial avea doar activităţi de distribuţie a produselor de patiserie.

În cei zece ani de prezenţă în România fabrica a fost dotată cu trei linii de producţie, toate funcţionale astăzi. "Capacitatea maximă de producţie a fabricii noastre este de 400-500 de tone pe săptămână. Noi producem la circa jumătate din capacitatea maximă de producţie, însă valoarea poate varia pe parcursul întregului an", spune Ioan Magheţi, şeful departamentului de relaţii publice în cadrul producătorului Fornetti. Fabrica din Timişoara este singura din România care deserveşte peste 1.100 de locuri de comercializare, magazine de sine stătătoare şi Shop in Shop, operate în principal de partenerii francizati al lanţului, potrivit reprezentanţilor conducerii Fornetti.

Concurenţa covrigăriilor

La jumătatea anului 2007 reprezentanţii companiei spuneau că au primit circa 900 de cereri de parteneriate, însă capacitatea de producţie limitată a fabricii şi limitele impuse de reţeaua de transport îi determina la acea dată să trieze puternic cererea. La momentul respectiv reţeaua număra aproape 600 de unităţi.

Aceasta a fost printre ultimele informaţii comunicate de companie. Între timp criza financiară s-a instalat pe plan local, iar consumul a început să scadă.

Din 2009 până în prezent declinul se apropie de 20 de procente.

Unele unităţi Fornetti s-au închis, cum este cazul celei din Urziceni, în timp ce altele a trebuit să se "bată" cu micile covrigării şi patiserii locale, piaţa de profil fiind foarte fragmentată.

"Acum câţiva ani trebuia să stau la coadă ca să îmi cumpără produse de la Fornetti. Mi-aduc aminte că era bătaie pe ele. Acum coada are maxim doi-trei oameni. Entuziasmul s-a mutat către covrigăriile care au şi produse de patiserie", spune Adriana, 28 de ani.

Criza s-a simţit şi în afacerile Fornetti.

Compania, care operează magazinele cu acelaşi nume, a avut anul trecut afaceri de 90 de milioane de lei (21,5 mil. euro), în scădere de la aproape 120 mil. lei (28,3 mil. euro) în 2009 şi 143 mil. lei (39 mil. euro) în 2008. Mai mult, compania a terminat anul trecut cu pierderi de 2,8 mil. lei (0,67 mil. euro) faţă de un profit de 6,3 mil. lei (1,5 mil. euro) în 2009.

"Pentru anul 2011 estimăm o cifră de afaceri de peste 21 de milioane de euro, iar pentru anul viitor dorim să continuăm activitatea normală în cadrul unui plan de reorganizare", spun reprezentanţii conducerii Fornetti. Potrivit siteului Ministerului de Finanţe, Fornetti România avea la finalul anului trecut datorii totale de 49 mil. lei (11,7 mil. euro).

Acţionarul companiei spune însă că societatea este capabilă să continue plăţile către furnizori şi alţi parteneri comerciali curenţi.

"Fornetti România, până la data depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă în data de 9 decembrie, nu a avut obligaţii restante ce derivă din activitatea curentă, compania reuşind să facă faţă obligaţiilor de plată în ceea ce priveşte furnizorii, salariile şi respectiv impozitele aferente. Există un singur debit restant de taxă pe valoarea adăugată, pentru care societatea a cerut o reeşalonare de la organele abilitate". Criza financiară a afectat mai multe businessuri din domeniul patiseriilor şi cofetăriilor, dar şi din domeniul restaurantelor şi cafenelelor, în condiţiile în care oamenii au ales să mănânce mai mult acasă decât în oraş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO