"În vara asta eram la Paris şi, într-o piaţă de pe lângă Operă, am auzit tangouri celebre şi oameni de toate vârstele dansau. Şi am zis, iată, oamenii sunt în criză, criza e prezentă la Paris, peste tot în magazine, în restaurante, dar oamenii încep să caute o nouă normalitate. Va trebui să ne trezim şi noi şi va trebui să căutăm o altă normalitate."
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, vorbea la finele anului trecut despre noul stil de viaţă a parizienilor, odată cu referirile băncii centrale la banii străini care "aşteaptă terminarea ciclului economic actual pentru a veni din nou către România".
În cifre, intrările anuale de capital însumau în medie circa 16 miliarde de euro între 2004-2008, dar odată cu începutul crizei acest flux de bani s-a oprit, şi, după cum spune Vasilescu, România trebuie să accepte că nu mai poate avea bunăstare din economisirea altor ţări.
Investiţiile străine au ajuns în 2011 la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani, iar pragul de circa 1,5 miliarde de euro este similar celui din perioada 2000-2002. Evoluţia este catalogată de bancheri drept îngrijorătoare, nivelul reuşind să acopere doar o treime din deficitul de cont curent, situându-se cu aproape jumătate sub pragul anului 2010, când investiţiile au totalizat 2,22 miliarde de euro, şi fiind numai o mică parte din vârful de 9,5 miliarde de euro înregistrat în 2008.
"Evoluţia slabă a investiţiilor străine este urmarea deteriorării percepţiei investitorilor faţă de România, tergiversării eficientizării şi restructurării sectorului public şi infrastructurii deficitare", declara recent Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank, citată de Ziarul Financiar.
La toate acestea se adaugă contracţia consumului intern care a diminuat atractivitatea ţării ca piaţă de desfacere. Problema se manifestă la nivelul întregii regiuni a Europei Centrale şi de Est, unde valoarea investiţiilor străine este în picaj, ca urmare a reducerii apetitului pentru investiţii.
Soluţia atragerii fondurilor europene, cea mai bună pentru a avea intrări de capitaluri care să nu amplifice datoria externă şi pentru a genera creştere economică, este catalogată de oficialii europeni drept "dramatică".
Pe lângă riscul de a pierde din banii alocaţi pentru perioada următoare, economia românească întârzie să recupereze decalajul faţă de celelalte state din UE, după cum spune Benoit Nadler, expert la Directoratul General de Politică Regională din cadrul Comisiei Europene.
Potrivit CE, rata de absorbţie a fondurilor de către România este de doar 3,5%: "Dacă nu există proiecte implementate cu fonduri europene, nu va exista motorul pentru revenire economică, România nu are mecanisme de creştere economică. Astfel, România îşi va pierde din atractivitate pentru că va fi din ce în ce mai greu să recupereze decalajul faţă de alte state europene".
Printre motivele pentru care gradul de absorbţie al fondurilor UE este atât de redus, reprezentantul CE a menţionat procedurile licitaţiilor tehnice, capacitatea redusă a beneficiarilor, dar şi problemele de la nivelul autorităţilor de management.
În cazul beneficiarilor, avansurile sunt mari, deci ei nu se grăbesc să obţină banii, iar la nivelul autorităţilor de management experţii constată probleme de personal şi de competenţă.
"Toate aceste dificultăţi împiedică firmele serioase să facă afaceri în România. Primim în fiecare zi la Bruxelles plângeri de la companii despre lipsa de transparenţă din România la licitaţiile publice", spune Nadler. Conform informaţiilor dintr-un document al Guvernului destinat investitorilor străini, România are ca obiectiv atragerea de investiţii străine în infrastructură, agricultură, energie sau sănătate.
Totuşi, sectorul financiar a atras în ultimii ani grosul investiţiilor - care au mers în special în acoperirea pierderilor -, în timp ce sumele rămase pentru investiţii noi în producţie au fost nesemnificative.
"Diminuarea investiţiilor străine nu ţine neapărat de performanţa ţării, ci de faptul că multe dintre companii au preferat să vadă care va fi evoluţia economică pe aceste nisipuri mişcătoare", spune Wilhelm Molterer, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii.
Totuşi, semnalele date de investitorii străini în ultimii ani - plecarea Nokia, mutarea centrului de servicii ING de la Cluj în Ungaria, relocarea fabricilor Coca-Cola din Iaşi în Republica Moldova sau ale Nestlé şi Kraft în Bulgaria - s-au reflectat în rezultatele economiei româneşti, lovită nu doar de stoparea investiţiilor străine şi relocarea celor existente.
"Investiţiile străine vor fi întotdeauna importante pentru creşterea economică, iar plecarea Nokia din România arată că un guvern nu trebuie să se bazeze pe politicile fiscale pentru atragerea de investitori interesaţi de modele de business low-cost", explica recent Roland Berger, fondatorul uneia dintre cele mai importante companii internaţionale de consultanţă strategică.
Ce-i drept, România îşi pierde treptat avantajul de piaţă low-cost în favoarea unor zone mai puţin dezvoltate ale lumii, precum Asia, America Latină sau Africa, fapt demonstrat şi de decizia grupului finlandez Nokia de a închide fabrica de la Cluj, anulând practic cea mai importantă investiţie efectuată în ultimii ani pe plan local, după cum se arată într-un raport al companiei de consultanţă Deloitte.
Din moment ce ţara se confruntă cu o competiţie feroce, tot mai dură la nivel global, guvernul trebuie să echilibreze riscul de a pierde investiţii cu beneficiile aduse de atragerea unora noi, susţin autorii raportului, recomandând proiecte de construcţii, de infrastructură şi de dezvoltare agricolă, sprijinite de accelerarea absorbţiei fondurilor structurale UE, ca soluţii "imediate" pentru a contrabalansa impactul plecării companiilor străine.
Valoarea adăugată creată de companiile străine din România este mai mică decât cea a firmelor locale şi cea mai scăzută din Europa Centrală, ceea ce arată că investiţiile străine nu au contribuit prea mult la economia naţională, declara în cadrul unei conferinţe de presă Donato De Rosa, senior economist la Banca Mondială.
"Şi firmele româneşti, şi cele străine din România sunt mai puţin productive decât în alte ţări din Europa, dar firmele locale au înregistrat o creştere a productivităţii mai rapidă decât companiile străine", spunea oficialul, asta însemnând că investiţiile străine realizate în sectoare mature din economia românească au produs cea mai mică valoare adăugată din Europa Centrală.
Potrivit datelor prezentate de Banca Mondială, creşterea anuală a valorii adăugate produsă de firmele străine din România a fost între 2003 şi 2008 de doar 2,6%, în timp ce pentru companiile locale creşterea a fost de 5,9%. În aceste condiţii, firmele locale au avut a doua cea mai mare creştere a valorii adăugate în perioada analizată din regiune, fiind depăşite doar de companiile din Polonia, cu 7,1%.
Pe de altă parte, firmele străine din România au avut cea mai redusă creştere anuală a valorii adăugate din Europa Centrală, cele din Cehia (4,3%), Polonia (12,4%), Slovenia (10,1%) şi Estonia (2,9%) înregistrând rate superioare.
"Partea pozitivă este că firmele străine au fost un model pentru cele autohtone şi, în acelaşi timp, au avut un efect de antrenare a mediului economic. Partea negativă este că firmele străine nu au contribuit prea mult la economia naţională", a adăugat De Rosa.
"În perioada la care se face referire, companiile, atât cele autohtone, cât şi cele străine, au înregistrat o productivitate scăzută datorită lipsei unui mediu competiţional bine reglementat, respectiv datorită lipsei investiţiilor în cercetare şi dezvoltare", spune Alexandra Gătej, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane. Aportul de valoare adăugată nu este însă în mod hotărâtor determinat de naţionalitatea capitalului, ci de gradul ei de integrare, atât pe orizontală, cât şi pe verticală.
Analistul economic Mircea Coşea se referă la faptul că o integrare mai mare şi o tehnicitate mai înaltă contribuie la creşterea valorii consumului intermediar. Influenţă au, fireşte, şi gradul de complexitate a produsului, raportul dintre ponderea importului şi a pieţei interne în accesul la elementele de consum intermediar, dar şi politica raportului de schimb între euro şi monedele naţionale.
Aportul de valoare adăugată este determinat de comparaţia dintre întreprinderile străine şi cele autohtone şi gradul de liberalizare a pieţei de utilităţi, ca şi de capacitatea întreprinderilor străine de a se adapta funcţionării unor pieţe încă neconsolidate din punctul de vedere al capacităţii de predictibilitate administrativă, instituţională şi fiscală.
"Există încă o discriminare indirectă a firmelor străine în sensul limitării posibilităţilor de a accesa prin licitaţii comenzi din fonduri publice, efect al clientelismului politic şi al trucării licitaţiilor", spune Coşea.
În baza acestor elemente, remarcă analistul, am putea sesiza anumite avantaje pe care le au întreprinderile autohtone într-o ţară ca România unde există nu numai diferenţe de grad de integrare şi tehnicitate a producţiei între cele două tipuri de entităţi economice analizate, dar şi condiţii politice clientelare de la contracte preferenţiale la tolerarea evaziunii.
Consultantul financiar Ionel Blănculescu face trimitere la faptul că marile corporaţii exportă profitul aferent operaţiunilor din România prin optimizări fiscale, în special prin procedura preţurilor de transfer, "cea mai sofisticată cale relativ legală de a efectua mare evaziune fiscală".
Din acest motiv, componenta de valoare adăugată la economia României se reduce în mod considerabil, la sub 50% din cea produsă de companiile româneşti, care prezintă o competitivitate şi eficienţă cu mult mai reduse decât a respectivelor corporaţii. Blănculescu îl numeşte un paradox şi arată cu degetul şi către companiile din ţară. Mai exact, la marii latifundiari care au produs o cifră de afaceri mare din exporturi de producţie agricolă, însă aportul lor la veniturile statului au fost sub aşteptările Guvernului, obligat din acest motiv să efectueze o rectificare bugetară negativă.
Deşi România a raportat creştere economică în penultimul trimestrul al anului trecut, mai ales graţie aportului agriculturii la balanţa exporturilor, atâta timp cât valoarea adăugată a fost exportată, împreună cu profitul aferent, economia a avut foarte puţin de câştigat: "Din acest motiv o ţară bogată ca a noastră în resurse de toate felurile are un nivel de trai execrabil. E nevoie de control şi de decizie pentru a inversa tendinţa", spune consultantul.
Bogdan Belciu, partener în servicii de consultanţă pentru management în cadrul PwC România, se uită şi la creşterea mai mare a productivităţii firmelor româneşti, datorată nivelului mai coborât de la care pornesc. Totuşi, în termeni relativi, companiile multinaţionale vin cu experienţă internaţională pe care o adaptează şi o implementează gradual şi în România. Astfel, au în general o productivitate mai bună şi de multe ori sunt un model pentru companiile româneşti şi o parte dintre acestea încep să recupereze gradual teren.
Companiile străine din domeniul producţiei folosesc însă multe ansambluri şi componente importate, ceea ce diminuează valoarea adăugată generată în România. Belciu explică faptul că situaţia e tranzitorie, pentru că furnizorii lor îşi mută în unele cazuri operaţiunile în România sau producătorii se orientează gradual către furnizori români într-un efort de optimizare a costului total.
Estimarea partenerului PwC e aceea că valoarea adăugată totală a companiilor străine va creşte nu numai prin creşterea productivităţii, dar şi prin extinderea acoperirii lanţului valoric cu componente produse pe plan local: "România nu ar fi crescut cu acelaşi ritm fără investiţii străine şi, mai mult, potenţialul de creştere pe termen mediu şi lung depinde în mare măsură de reluarea investiţiilor străine, în paralel cu o orientare mai mare a companiilor româneşti către pieţele internaţionale".
Pentru grupul Dacia-Renault, cel mai mare exportator al României, factorii de multiplicare care generează direct şi indirect locuri de muncă sunt un exemplu pozitiv.
"Dacia lucrează în total cu 1.132 de societăţi prestatoare de servicii, dintre care 720 sunt firme româneşti", declara pentru BUSINESS Magazin Liviu Ion, director de comunicare al Dacia.
Astfel, la sfârşitul anului 1999, Dacia avea 26.475 salariaţi care lucrau cu toţii pe platforma industrială de la Mioveni. Numărul lor s-a redus apoi, ajungând la circa 12.000 în 2004, pentru ca în prezent să depăşească 14.000.
Grupul Renault are însă în România diviziile Renault Technologie Roumanie, direcţia comercială Dacia Renault Nissan şi RCI - Renault Crédit International, iar numărul total al salariaţilor se apropie de 18.000. De slujbele din cadrul grupului se leagă atât reţeaua autorizată Dacia (cuprinzând personalul din vânzări, service şi piese de schimb), care are aproape 3.500 de salariaţi, cât şi cea de furnizori, transportatori şi prestatori de diverse servicii în folosul Dacia, inclusiv catering, de pildă - firme ce în total au peste 4.300 de salariaţi.
Dintre firmele legate de activitatea producătorului de autovehicule, în România sunt patru furnizori de componente auto care lucreză exclusiv pentru Dacia: Cortubi (pentru ţevile de eşapament), Euro APS (pentru planşe de bord şi bare paraşoc), Valeo Controls (pentru elemente de climatizare) şi Johnson Controls (pentru scaune).
"Trebuie să avem în vedere faptul că avantajele de cost ale României se vor eroda în timp şi de aceea e important să punem accent pe sectoarele cu valoare adăugată mai mare, pe cercetare şi dezvoltare, pe inovaţie", explică Bogdan Belciu.
De asemenea, rezolvarea eternelor probleme legate de infrastructură, stabilitatea legislativă şi încrederea în sectorul public sunt necesare pentru a asigura un mediu stabil şi atractiv pentru investiţiile străine. Pe lângă aceşti factori, trebuie menţionată încă o dată importanţa creşterii exporturilor şi nu în ultimul rând a celor făcute de companii româneşti - pe lângă cele ale multinaţionalelor care au relocat producţia în România. Studiile PwC arată că gradul de consolidare la nivel global creşte în toate industriile şi pentru a reuşi să supravieţuiască şi să crească, companiile româneşti trebuie să îşi definească foarte bine priorităţile strategice, să identifice nişe de produs şi de piaţă şi să creeze avantaje competitive.
"Marea deosebire dintre capitalul local şi cel itinerant, străin, este felul cum se comportă într-o situaţie de criză. Tot capitalul este, în esenţă, oportunist, dar pentru cel local vor conta, în primul rând, oportunităţile de aici", spune Dan Şucu, fondatorul Mobexpert, unul dintre cele mai mari businessuri dezvoltate de un român.
Retailerul de mobilă nu a închis niciun magazin în ultimii trei ani, deşi piaţa a scăzut dramatic cu două cifre în perioada recesiunii şi niciuna dintre cele nouă fabrici din România, aşa cum s-a întâmplat în cazul unor companii multinaţionale prezente pe piaţa locală.
"Ne-am concentrat pe nişele de creştere, în loc să fim obsedaţi de reduceri de costuri: am investit în cercetare, dezvoltare şi colecţii noi bugete duble faţă de perioada anterioară", explică omul de afaceri.
Investitorul român, spune Şucu, nu închide afacerea sau fabrica din România şi nu se mută în altă ţară atunci când strategia globală, oportunitatea sau costurile se schimbă: "Pentru un investitor român, toată afacerea este construită în jurul clientului şi consumatorului de aici, ţine cont de preferinţele, nevoile şi stilul său de viaţă".
Florin Talpeş, fondatorul companiei Softwin, spune că economia reală din piaţa locală este mai nouă de zece ani, iar dezvoltarea unei afaceri locale impune cunoştinţe de business pentru a putea face faţă concurenţei străine.
"Există o oarecare neîncredere în capacitatea investitorului român de a contribui mult la competitivitate şi la dezvoltarea economiei", spune omul care a pus bazele furnizorului de soluţii de securitate IT BitDefender, cu o cotă de piaţă de peste 30% în România şi circa 2% la nivel mondial.
Partea de IMM-uri e tratată mai mult ca un "trebuie", explică antreprenorul, puţini înţelegând importanţa societăţilor mici şi mijlocii pentru stabilitatea economiei, mai ales acum, când dorinţa de a investi în România e redusă. Pe aceeaşi linie, George Mucibabici, preşedintele Deloitte, spune că firmele locale au fost forţate din cauza concurenţei la salturi calitative uriaşe în ultimii ani. El vorbeşte despre schimbarea de paradigmă a percepţiei asupra societăţii româneşti în ultimii 20 de ani: "De la <suntem o ţară săracă în interior, dar prezentată în mod idilic în exterior>, în vremea comunistă, la <suntem o ţară săracă, vă rugăm ajutaţi-ne şi investiţi în România>".
Mucibabici spune că cineva ar trebui să spună "stop" acestei mentalităţi, dat fiind faptul că, în ultima vreme, capitalul autohton este puternic şi ar trebui să primească o egală atenţie cu cel străin. Atenţia s-a concentrat până în prezent pe capitalul extern pentru că cel autohton abia se formase: "Am atins un nivel de maturizare când vedem antreprenori care cumpără afaceri de la companii străine".
Focusul pe firmele străine este, aşadar, un reflex şi, după cum spune preşedintele Deloitte, investitorii locali merită trataţi cel puţin cu aceeaşi măsură. Companiile româneşti vor intra mai devreme sau mai târziu sub lupa societăţii după ce multinaţionalele se vor concentra tot mai mult pe ţările de origine din cauza crizei economice globale.
"Un mix bun între firme locale şi străine este supapa ideală în actualul context economic", rezumă preşedintele Deloitte.
"Nu sunt de părere că firmele româneşti ar fi beneficiat de o strategie guvernamentală care ar fi constituit un motor al dezvoltării lor şi, implicit, de o capacitate sporită de obţinere a valorii adăugate", spune analistul economic Mircea Coşea.
El condamnă politica economică românească de după 1990 - "de o indiferenţă vizibilă faţă de destinul acestora" - dublată în anumite perioade chiar de o atitudine ostilă manifestată prin măsuri precum impozitul forfetar sau întârzierea restituirii TVA. Şi Coşea consideră că pentru România dezvoltarea firmelor autohtone trebuie să devină o prioritate. Argumentul său: criza a evidenţiat în toate ţările creşterea rolului statului naţional ca singur garant al protecţiei de care are nevoie populaţia în faţa efectelor acestei crize.
"Întoarcerea cu faţa către ţară" a devenit un laitmotiv al politicilor economice în sensul punerii accentului pe valorificarea resurselor interne, dezvoltarea pieţei şi economisirii interne. Nevoia de capital naţional a devenit, spune Coşea, o realitate, în condiţiile pericolului de contagiune şi de repliere a capitalului bancar şi investiţional spre ţările de origine.
"România este un stat denaţionalizat prin reducerea sub minimul necesar a potenţialului de capital naţional, ajungând la stadiul de neocolonialism", spune răspicat analistul. În viziunea sa, în plan politic şi social, întreprinderile cu capital autohton ar contribui la dezvoltarea şi consolidarea clasei mijlocii.
Criza datoriei suverane şi scumpirea creditelor vor afecta şi în perioada următoare fluxul de capital străin spre România, mai ales în condiţiile în care ţara noastră nu a reuşit să ofere un regim fiscal şi un mediu de afaceri la un nivel concurenţional faţă de ţările vecine.
Potrivit Alexandrei Gătej, şefa Camerei de Comerţ România-SUA, atenţia autorităţilor asupra companiilor străine trebuie să se lege de actualul context economic, când relocarea operaţiunilor este o opţiune şi pentru companii de anvergură care aleg alte destinaţii, pe considerente ce ţin strict de agenda companiei sau de mediul investiţional în general.
În opinia fostului consilier prezidenţial, una dintre direcţiile prioritare ale statului român ar trebui să fie eficientizarea companiilor româneşti al căror control îl deţine în prezent: companiile de stat operează în domenii-cheie precum energia, iar eficientizarea lor, transparentizarea, depolitizarea, privatizarea sau listarea pe pieţele de capital vor atrage investiţii necesare pentru economie. În acelaşi registru, consultanul financiar Ionel Blănculescu propune ca statul să se concentreze pe gestionarea eficientă a resurselor - "România are capacitatea să le genereze, cu condiţia să nu mai fie deturnate grosolan prin corupţie, evaziune fiscală, lipsa unui control adevărat, eficient".
După el, prioritatea numărul unu ar trebui să fie lupta împotriva furtului instituţionalizat, generalizat, în special prin corupţie la nivel central şi local, care ar conduce la pierderi pentru economia naţională la un raport de 1 la 100.
"La un milion euro furat statul pierde 100 milioane euro. Reducerea acestui flagel naţional reprezintă cea mai bună cale de atragere şi fidelizare a investiţiilor străine în România", rezumă Blănculescu.
Ar putea să-şi permită statul să acorde stimulente specifice pentru companiile româneşti sau pentru a atrage în continuare investiţii străine sau ar trebui să folosească alte pârghii, precum reducerea birocraţiei, facilităţi fiscale suplimentare sau o liberalizare suplimentară a Codului muncii?
Irina Ionescu, managing partner al companiei de consultanţă The 3BM Consulting, optează pentru acordarea de facilităţi fiscale, pe termen scurt, mediu şi lung, tuturor firmelor care activează în România, "pentru a minimiza nesiguranţa ce se manifestă, pe bună dreptate, în comportamentul investitorilor".
"Nu încurajarea este necesară, ci nediscriminarea", adaugă Mircea Coşea. Analistul spune că nu e partizanul unor politici de încurajare a companiilor, ar milita pentru o piaţă liberă şi pentru crearea unui mediu economic atractiv pentru orice capital, în sensul condiţiilor prielnice şi competitive de valorificare a lui în România. Asta ar presupune însă o schimbare radicală a concepţiei şi a modului de guvernare.
"Varianta conform căreia doar o echilibrare bugetară şi o relaţie strânsă cu FMI ar fi de ajuns pentru a atrage capital străin şi ar favoriza mediul de afaceri este depăşită", explică Coşea, care subliniază necesitatea unei guvernări total diferite, capabilă să faciliteze fiscal mediul de afaceri la un nivel similar competitorilor.
Acordul cu instituţiile internaţionale e tocmai cel pe care mizează însă autorităţile de la Bucureşti.
"Cel mai important argument că nu vom creşte cheltuielile sociale este, probabil, acordul de tip preventiv încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană", le-a spus secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi investitorilor prezenţi la panelul privind România de la forumul regional organizat la Viena de Euromoney la mijlocul lunii ianuarie. Oficialii români au transmis că protestele stradale de la Bucureşti sunt de înţeles, având în vedere măsurile dure de ajustare adoptate de Guvern
în perioada anterioară, dar că "pentru prima dată în istoria României vom schimba mentalitatea din anii electorali şi nu vor fi derapaje cu cheltuielile sociale".
Fragilitatea guvernului Boc este însă "cea mai mare îngrijorare" a traderilor şi a analiştilor din băncile străine în privinţa României, iar riscul ca măsurile de reformă să nu fie aplicate este "foarte mare", potrivit unui analist de la Barclays Capital.
Situaţia politică va rămâne tensionată, pentru că măsurile de austeritate vor determina din ce în ce mai multe proteste în rândul populaţiei, conform experţilor Raiffeisen Capital Management. În faţa anului electoral, a protestelor din oraşele ţării şi, mult mai important, a unui mediu economic extrem de imprevizibil, 2012 va bifa cel mai probabil un nou minim al nivelului investiţiilor străine. Iar dacă vara trecută la Paris, consilierul guvernatorului BNR auzea tangouri celebre şi vedea oameni dansând, "noua normalitate" din România în vara anului 2012 ar putea arăta cu totul diferit. Fără muzică de petrecere pe străzi şi cu haine mult mai închise la culoare decât cele de dans.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
