Mediafax.biz Exclusiv

Romgaz cere ANRM acordul pentru prelungirea cu trei ani a perioadei de explorare a opt perimetre

Autor: Carol Dan

19.08.2011, 16:28 174

"Romgaz vrea să extindă, cu trei ani, respectiv până în septembrie 2014, perioada în care explorează aceste perimetre", a afirmat Pătruţi.

Pătruţi a precizat că Romgaz are semnat cu ANRM un contract de concesiune a perimetrelor pe 30 de ani, durata uzuală a unor astfel de acorduri.

Romgaz este, pe lângă OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de gaze din România. Compania a produs în primele şase luni 2,85 miliarde metri cubi de gaze, jumătate din cantitatea estimată pentru anul în curs, de 5,65 miliarde metri cubi.

Surse din Romgaz au declarat că producătorul de gaze intenţionează să investească o sumă importantă de bani în astfel de operaţiuni, fără să ofere informaţii suplimentare.

"Discuţiile cu ANRM sunt în desfăşurare", au adăugat sursele.

Compania are în concesiune, începând din 1997, opt perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare şi operează 153 de zăcăminte comerciale amplasate în Transilvania, Moldova şi Muntenia.

Totodată, Romgaz deţine, din 2008, o participaţie de 25% în trei perimetre de explorare în Slovacia, precum şi o cotă de 30% în două perimetre de explorare în Polonia.

Cea mai mare parte a producţiei de gaze a Romgaz este obţinută în zăcămintele din Transilvania.

De altfel, şi OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, discută cu ANRM prelungirea cu trei ani, până în 2014, a perioadei de explorare a mai multor perimetre.

Romgaz este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO