Mediafax.biz Exclusiv

Vreme bună pentru biciclete: afacerile Eurosport DHS „pedalează“ spre 29 de milioane de euro

Autor: Laurentiu Cotu

19.03.2012, 18:49 278

Totodată, compania mizează în 2012 pe o creştere cu 10% a exportului, datorată noilor contracte câştigate pe pieţele din UE, dar şi pe un avans de 2-3% al vânzărilor pe plan local.

Eurosport DHS a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 110 mil. lei (25,5 mil. euro), în creştere cu 13% faţă de anul anterior. Afacerile companiei au fost susţinute anul trecut de creşterea exportului, menţinerea volumului de vânzări în ţară, dar şi de noile produse lansate pe piaţă. "Previzionăm pentru acest an o creştere a exportului cu 10% faţă de anul trecut, dar şi un avans de 2-3% al vânzărilor pe piaţa locală. Ne bazăm pe noile contracte câştigate pe piaţa externă, dar şi pe evoluţia pozitivă a vânzărilor pe plan intern, atât prin lansarea unor noi produse din gama de biciclete, cât şi datorită creşterii afacerii pe zona fitness", a declarat pentru ZF Transilvania Lucian Contraş, director de vânzări Eurosport DHS.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei de biciclete din acest an, oficialii companiei din Deva spun că aceasta va continua să crească în mediul urban, în special datorită promovării bicicletei ca mijloc ecologic şi alternativ de transport, dar şi dezvoltării infrastructurii pentru biciclete.

În zona rurală piaţa de biciclete urmează un trend descendent.

Compania din Deva fabrică diferite modele de biciclete, aparate de fitness, cărucioare pentru copii, role, triciclete şi premergătoare.

Eurosport DHS produce biciclete din gama Mountain Bike, BMX, Kids Bike, Trekking Bike, City Bike sau Road Bike.

La export, principalii clienţi ai Eurosport DHS sunt Prophete Gmbh din Germania şi Csapesz Bike din Ungaria, iar pe piaţa locală compania colaborează cu Carrefour, Selgros, Real, dar şi cu alte reţele de retail.

Producţia se realizează pe un singur schimb, la Deva fabricându-se în jur de 400.000 de unităţi anual, plus 30.000 de unităţi anual cu noua linie tehnologică de E-bike-uri. În ceea ce priveşte producţia şi desfacerea E-bike-urilor, compania spune că a câştigat contracte pentru aproximativ 25.000 de bucăţi.

Linia tehnologică pentru producţia de E-bikes este cea mai importantă investiţie demarată de companie anul trecut şi finalizată la începutul acestui an, prin lansarea primelor serii de producţie. Oficialii companiei nu au oferit mai multe informaţii despre valoarea investiţiei, însă au spus că aceste biciclete asistate electric se vând foarte bine pe pieţele din Europa.

Anul trecut, compania a deschis centrul comercial sportiv DHS pe o suprafaţă de 420 mp, situat lângă sediul fabricii de biciclete din Deva, un magazin cu o suprafaţă de 420 mp în Timişoara şi mai avea în plan inaugurarea a încă două reprezentanţe DHS în Bucureşti şi Constanţa. Eurosport DHS are în prezent circa 310 angajaţi, aproximativ 60 de persoane fiind recrutate în luna decembrie a anului trecut pentru noua linie de E-bikes.

Compania a fost înfiinţată în anul 2004 cu obiect principal de activitate producţia de biciclete, fiind controlată de investitori chinezi (60%) şi germani (40%). Unitatea de producţie a bicicletelor DHS din Deva a fost inaugurată în urma unei investiţii de peste 6 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO