Mediafax.biz Exclusiv

Wienerberger Sisteme de Cărămizi se aşteaptă în acest an la o stagnare a livrărilor, în volum

Autor: Ioan Dornescu

12.04.2012, 14:27 166

"În 2011 volumele au fost foarte puţin mai mari decât în 2010, dar veniturile nu au urmat aceeaşi tendinţă, din cauza presiunii pe care şi noi şi toţi ceilalţi furnizori de materiale de zidărie, indiferent că vorbim despre căramidă sau pe BCA, au avut-o pe piaţă", a declarat agenţiei MEDIAFAX Corneliu Fecioru, member of the board Sales & Marketing la Wienerberger Sisteme de Cărămizi.

Fecioru, fost manager în cadrul Lafarge, Gebruder Weiss şi Ceramica, a preluat conducerea poziţia de administrator al Wienerberger la jumătatea lunii ianuarie.

El nu a oferit detalii privind valoarea vânzărilor, precizând că avansul în volum nu s-a regăsit în venituri din cauza scăderilor de preţ.

Potrivit raportului financiar al Wienerberger, lider mondial în producţia de cărămizi, veniturile din România şi-au înjumătăţit anul trecut ponderea în totalul celor generate de grup, de la 2% la 1%. Veniturile grupului au avansat cu 16% în 2011, de la 1,74 miliarde euro la 2,02 miliarde euro, dar în condiţiile diminuării ponderii business-ului local, cele din România au scăzut de la 34,8 milioane euro în 2010 la 20,2 milioane euro în 2011.

Grupul este prezent în România şi prin alte companii, precum Tondach (ţiglă ceramică), Semmelrock (pavele din beton) şi Pipelife (sisteme de conducte).

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, Wienerberger Sisteme de Cărămizi a raportat în 2010 afaceri de 117,9 milioane lei (28 milioane euro).

"Scenariul nostru cel mai plauzibil este să fim la nivelul volumelor din 2011. E un scenariu realist, în care nu suntem nici prea optimişti, nici prea pesimişti. Încercăm să fim la un volum comparabil cu 2011. (…) Anul a început cu o lună februarie care a fost total atipică, în care livrările şi activitatea din construcţii au fost extrem de limitate, şi e mai degrabă la nivel de proiecţie", a spus Fecioru, întrebat despre prognoza legată de vânzările din 2012.

El a precizat că primul trimestru din acest an a fost sub cel din 2011, pe fondul condiţiilor meteo dificile din luna februarie.

Reprezentantul Wienerberger a afirmat că piaţa de zidărie a înregistrat un declin uşor anul trecut, în condiţiile scăderii numărului de autorizaţii, dar industria construcţiilor în ansamblu este pe plus, datorită în principal lucrărilor de infrastructură.

Compania de cercetare InterBiz research & consulting estima în toamna anului trecut că în 2011 consumul intern de materiale de zidărie (BCA şi blocuri ceramice) va stagna la 3,6 milioane metri cubi şi o valoare de 215 milioane euro. Cărămizile au o pondere de aproximativ 40% în totalul pieţei de zidărie, conform sursei citate.

Alţi jucători pe piaţa cărămizilor sunt Cemacon, Ceramica, Siceram sau Soceram.

Wienerberger a intrat în anul 1998 în România, unde a investit până în prezent peste 75 milioane euro în construcţia a trei fabrici, localizate în Gura Ocniţei - Dâmboviţa, Sibiu şi Tritenii de Jos - Cluj. Grupul austriac a anunţat la finele lunii ianuarie că vrea să construiască o nouă fabrică în judeţul Iaşi, în urma unei investiţii de aproximativ 22 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO