Recesiunea e deja o realitate in America. Diagnosticul a fost recunoscut. Unele voci, dintre cele mai autorizate, vorbesc chiar despre un declin prelungit si grav.
Disputa pe marginea crizei s-a intetit si ea. Relaxarea politicii monetare, practicata de Fed, e acum aspru criticata. Este invocat inclusiv "un crez gresit": acela ca "piata are capacitatea de a-si corecta singura greselile". La ce s-a ajuns? Turbulentele din aceasta primavara, din America, indica un simptom al instabilitatii financiare si economice. Fed nu are insa nici un gand sa plece steagul. Tabara sa e puternica. S-a facut auzit si glasul fostului sau sef, Allan Greenspan, care sustine ca actuala criza din SUA nu are la baza cauze monetare. El vede erorile in deciziile investitionale. si vorbeste despre "euforia investitorilor", generata de un optimism exuberant specific perioadelor lungi de crestere economica.
Dezbaterea a inceput. E abia ora confruntarilor. Va mai trece timp pana sa vina ora concluziilor. Cert este ca, in America, surplusul de performanta, una dintre uriasele sale resurse de bogatie, ce se bazeaza cu deosebire pe o buna organizare a muncii, a dus periodic, in trecut, la momente de exuberanta investitionala ce au depasit limitele rationalitatii. Chiar companii americane dintre cele mai vestite, care de-a lungul timpului au aruncat serii intregi de spirite viguroase in valmasagul competitiei economice, au cazut in aceasta capcana. Ele au invatat sa nu faca nici un gest lipsit de semnificatii; si, mai ales, sa nu faca gesturi intamplatoare. Cultura firmelor americane, o intelepciune straveche si rodnica, a acordat mereu organizarii perfecte cea mai mare atentie. Haturile au fost insa adeseori scapate si crizele s-au dovedit inevitabile.
Americanii stiu de multa vreme ca o buna organizare a muncii nu este posibila fara decizii bune. Fara un bun management al calitatii. De aici vin si succesele in economie: de la calitatea inalta a nenumarate decizii din companiile americane. Intr-o lume globalizata, ei au inteles mai repede decat altii ca viata economica a devenit tot mai dependenta de capacitatea de decizie a actionarilor, a managerilor, a specialistilor. in fiecare clipa e nevoie de o decizie buna, imposibil de obtinut fara impletirea profesionalismului cu raspunderea maxima. Pentru ca in fiecare clipa sunt investiti bani in noi afaceri, se multiplica reteaua de companii, se vand sau se cumpara actiuni pe piata de capital, se fac imprumuturi ori sunt dati bani cu imprumut, se prospecteaza noi piete, se renunta la piete traditionale. De multe ori, in acest iures nemaipomenit, care impune mereu noi si noi investitii, mai mari, tot mai mari, America a gresit drumul. Apoi a revenit pe drumul cel bun si totul a fost luat de la capat.
Politica dolarului a fost si ea, de-a lungul anilor, supusa aceleeasi legitati. incepand din anii '70, in conditiile in care Statele Unite au devenit tot mai preocupate de intarirea economiei lor interne si, in acest sens, au redescoperit rolul inflatiei ca factor de crestere si de stimulare a investitiilor, devalorizarea dolarului nu putea sa le fie decat favorabila. Un dolar in usoara scadere producea dureri de cap exportatorilor germani si japonezi, care au ajuns in situatia de a le fi groaza de intarirea propriilor monede. Cinicul ministru american de finante in administratia Nixon, in anii '70, Connaly, obisnuia sa le spuna japonezilor, germanilor si multor altora: "Dolarul este moneda noastra si problema voastra".
Din august 1971, insa, cand presedintele american Richard Nixon a anuntat direct ca Rezervele SUA (banca centrala americana) nu mai asigura convertibilitatea dolarului in aur, gest ce echivala cu ruperea Acordului de la Bretton Woods, pana in momentul de fata, etapa marcata de mari rasturnari la nivel mondial, multe induse de aparitia euro, moneda americana a continuat sa fie o complicata problema pentru toate celelalte state, mari sau mici. Simbolul economistilor monetaristi, laureatul Nobel Milton Fridman, nu cu multa vreme inainte de a parasi lumea noastra rostise o fraza care a socat toate pietele financiare si i-a facut pe analisti sa fie mai atenti in studierea raporturilor monetare din prezent. El a spus: "Dolarul reprezinta cu certitudine o deviza foarte puternica". Desi a folosit alte cuvinte, intr-o rostire eleganta, n-a facut altceva decat sa repete provocarea lui Connaly, din anii '70.
Dar jocul pe sarma monetara, mai ales in confruntarea cu euro, s-a dovedit a fi extrem de riscant. Pentru ca America si-a dorit sa impuna pe pietele internationale un paradox: un dolar puternic... in continua depreciere. Mult timp i-a reusit. Iata insa ca, intinsa prea mult, coarda s-a rupt. Va urma acum trezirea din entuziasmul exuberant. Si un nou urcus.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
