Vedem astazi cum saracia se restrange. Dobandim, treptat, un alt mod de existenta, un alt nivel de consum, mai apropiate de cotele civilizatiei contemporane. Desi o mare parte a populatiei inca o duce rau, nivelul de viata a inceput sa urce.
Au fost relansate constructiile. S-au inmultit creditele ipotecare. Macaralele lucreaza, zidurile neterminate in vremea lui Ceausescu sunt acum amintiri, locuintele se inmultesc, consumul e in crestere neincetata.
Dar mai e mult pana departe. Bunaoara, ne dorim o alta calitate a vietii. N-o vom avea insa pana cand nu se va ajunge - si la noi - la o explozie a serviciilor. Sector aflat in fata unui evident pericol: croitoriile nu mai gasesc croitori pe care sa-i angajeze, brutariile nu gasesc brutari, hotelurile duc lipsa de specialisti in turism, pe geamurile multor magazine s-au ingalbenit anunturile privind angajari de personal.
De fapt, ne poticnim la interfata centrilor nervosi ai dezvoltarii. Piata le cere companiilor economice nu numai sa faca ceea ce n-au facut patru decenii, dar mai ales sa faca exact contrariul: adica sa se administreze singure. Este adevarat ca inotul se invata... inotand. Dar bazinul are destula apa? Cartile de management scriu ca e de dorit sa fie taiati toti arborii dupa care obisnuiesc sa se ascunda cei ce nu vor sa-si asume raspunderi. Pentru ca fiecare sa stie ce are de facut si... sa faca! La noi, insa, prea putini fac. Prea multi, inca, se cuibaresc sub mantaua statului, sperand ca le va fi cald. Fara sa incerce sa puna cap la cap doua valori: capitalul, atat cat avem, si munca, atata cat am putea sa avem daca am pune in miscare toate motoarele.
Se stie doar: capitalul, pentru a obtine profit, se uneste cu munca. Intre cele doua realitati exista o relatie de interconditionare: nici capitalul fara munca, nici munca fara capital nu produc valori noi. Dar trebuie sa avem in vedere inca un factor, esential: intreprinzatorul. Cine-l sprijina insa, cine-l stimuleaza? Nevoia stringenta de insanatosire a vietii economice, de normalizare a productiei, concept ce a capatat un sens nou, cuprinzand atat fabricarea de bunuri materiale, cat si furnizarea de servicii, nu mai este de multa vreme acoperita de investitiile de stat. Cine ia insa locul statului, cine investeste nu numai in croitorii, brutarii, hoteluri si alte companii de servicii, ci si in pregatirea personalului specializat in astfel de servicii?
Manualul marxist de economie politica pentru studentii de la ASE recunostea ca "o tara este cu atat mai bogata, cu cat are posibilitatea de a ocupa in sfera productiva (in sensul vechi al conceptului, de fabricare a bunurilor materiale - n.a.) o populatie mai putin numeroasa, in raport cu cea din sfera neproductiva".
Deciziile politice erau subordonate insa unei alte teze: aceea ca munca prestatoare de servicii n-ar produce venit national. Rand pe rand, comertul, turismul, unitatile de servicii in general au fost decimate sub impulsul acestei idei. Romania, in ceea ce priveste ponderea populatiei active in servicii,
s-a situat in coada Europei. N-am insista asupra acestei teze daca astazi
n-am trage ponoasele acestei politici. Serviciile continua sa fie tinute la periferia vietii economice.
Statului nu-i mai ajung banii. Solutia nu poate fi decat amplificarea investitiilor private. Iar rolul statului nu mai poate fi acela de a sustrage bani publici de la sanatate, invatamant, cultura si administrarea societatii, pentru investitii in industrie, ci de a asigura climatul necesar diversificarii afacerilor. Un climat atractiv, prin care intreprinzatorii privati sa fie "impinsi" sa investeasca, inclusiv in servicii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
