Scriam, in comentariul de miercurea trecuta, ca n-ar fi deloc corect sa amestecam lucrurile, supunand aceleiasi judecati finantarea prin banci si ajutorul social acordat prin buget. Creditele bancare nu sunt si nici nu pot fi ajutoare pentru saraci. Nicaieri in lume nu sunt. Si in America, si in Japonia, si in Europa de Vest, punga cu credite de consum si ipotecare a fost deschisa numai dupa ce a fost trecut un prim prag catre bunastare. Mai intai a aparut soarele si abia apoi bancile au extins astfel de credite.
Mai cu seama, creditele pentru constructii de locuinte, care acopera etape lungi, de pana la 20-25 de ani sau fara limita de timp, in unele tari, au inceput sa fie acordate, in Europa de Vest, in Japonia ori in alte tari capitaliste, abia dupa ce au fost vindecate ranile lasate de cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
Bancile sunt dintr-un alt film decat cel al societatilor de caritate. Bunaoara, noile norme, ce au intrat in vigoare la 22 octombrie 2006, nu renunta la avans. Dupa o judecata subiectiva, facand loc si unor criterii afective, ar putea fi invinuite bancile ca prin acest avans ii trantesc saracului usa in nas. Judecand, insa, in termeni normali, folosind criterii rationale, concluzia va fi alta: ca bancile nu-si pun banii in joc inainte ca solicitantul sa faca dovada ca are si el ceva cheag si ca e in stare sa contribuie, platind un avans, la achizitionarea unui bun: un frigider, un automobil ori chiar o casa. Asa e peste tot, fie ca e vorba de o persoana sau de o familie, fie ca e vorba de o tara. De retinut ca Romaniei, pentru a obtine finantari de la Uniunea Europeana, i se cer cofinantari intre 25 si 50 la suta. Ceea ce inseamna un avans platit de noi toti prin bugetul statului.
Daca facem si o analiza a puterii de cumparare a populatiei, vom descoperi lucruri relevante. Si aici sunt cresteri, in medie. Problema cea mai spinoasa, in materie de venituri, este iluzia optica. Au crescut salariile, chiar peste rata inflatiei, vin bani mai multi de la rudele plecate in lume si din credite de consum, dar jumatate din tara traieste de pe o zi pe alta. Ce vedem noi prin marile magazine, cu vitrine stralucitoare, cu rafturi pline si cozi la casa, e numai o fata a Romaniei. Tara mai are o fata, care plange.
Veniturile mici sunt inca lovite de inflatie. Chiar daca inflatia e domolita in buna parte. O inflatie de 5-6 la suta e inca mare. Inca mai descurajeaza initiative, afaceri, investitii, procese de productie, bugetul tarii, bugete de familie. Intreprinderile care nu alearga mai repede decat inflatia se trezesc ca nu-s viabile. Companiile care fac profit sub nivelul inflatiei nu se aleg cu nimic. Si mai dramatica insa e viata acelor companii ce inregistreaza pierderi. Sunt aspecte ce constituie tot atatea motive de intensificare a razboiului cu inflatia.
Noi, de cativa ani, ne confruntam cu o varianta a inflatiei iesita din tipare: piata de consum creste repede, in timp ce oferta de bunuri si servicii creste incet. Asa ca multi dintre banii aparuti in plus se duc imediat in preturi. Se duc daca... nu sunt absorbiti de BNR!
Degeaba vom studia cazurile "clasice", degeaba vom deschide manualele si tratatele. Nu acolo se gasesc solutiile. Definitiile, variantele proprii multor tari nu ne sunt proprii si noua. Orice fel de incercare de a aplica "etichete" se loveste, in cazul tarii noastre, de o sumedenie de particularitati greu de definit. Daca vor fi depistate si daca vor fi contracarate, prin actiuni eficiente, procesul de creditare va merge inainte.
Voi reveni miercurea viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
