Notam, in episodul precedent, ca in anii '80 americanilor li s-a parut ca japonezii iau avans. Asa ca s-au grabit sa puna in circulatie un film care sa trezeasca America: "De ce japonezii pot si noi nu?"... La Agentia Nationala de Planificare a Japoniei, dl. Shoichi Kojima ("Deputy Director-General"), cu care am discutat despre acest film, gandea ca americanii nu credeau in mod serios intr-un astfel de titlu. "Probabil - spune domnia sa - ca acest film a fost facut mai mult pentru a trezi ambitii in randurile populatiei americane si a le starni americanilor spiritul concurential. Totusi, mai multe succese economice repurtate de japonezi i-au uimit pe americani. Pe la jumatatea anilor '80, in raportul pentru Casa Alba al unei comisii care a analizat particularitatile infruntarii economice americano-nipone, se preciza: "Dupa aproape o jumatate de secol de la incheierea marii conflagratii mondiale din anii '40, se impune sa ne intrebam cine a castigat razboiul". Si intrebarea era determinata de rapiditatea cu care se miscau japonezii in economie si de concurenta pe care produsele lor o faceau produselor americane nu numai pe marile piete ale lumii, dar chiar in SUA.
Multi cercetatori americani credeau deja in mod serios ca managementul a fost pus la punct, ca modalitate de conducere a economiei, in SUA, dar ca in practica il aplica japonezii. Desigur, pe scara larga.
Adevarul este ca in anii '80 Japonia urca. Si a urcat continuu pana cand, in anii '90, la inceputul lor, tendinta s-a inversat: cresterea dadea semne ca cedeaza locul descresterii. Totusi, in decembrie '94, mai multe agentii internationale de presa au prezentat calcule care situau Japonia pe locul 1 in ceea ce priveste PIB pe locuitor. Importantul ziar japonez Asahi Shimbun publica insa, tot atunci, un almanah (Japonia - 1995) in care tot Elvetia era pe locul 1, pe locul 2 - Luxemburg, in timp ce Japonia era trecuta abia pe locul 3 - inaintea Germaniei si SUA. Japonezii nu s-au grabit sa se faleasca. Redactia ziarului a dat explicatii: "Mai intai sa confirmam!".
N-au apucat sa confirme. Criza s-a agravat. Dupa un avant fara precedent, care i-a pus in garda pe americani, motoarele economiei japoneze au inceput sa oboseasca. Multi economisti au pronuntat cuvantul englezesc "bubble". Au spus, atunci, ca "s-a spart balonul de sapun". De fapt, s-a intamplat ceva mai grav: s-a spart balonul plin cu lichid fierbinte. Japonia intra intr-o "turbulenta" (ca sa folosesc acest cuvant preferat de Alan Greenspan) care avea sa dureze mai bine de cincisprezece ani. Si desi, in acesti peste cincisprezece ani, aveau sa intervina si cateva etape de usoara crestere economica, impasul a fost continuu. Un ciclu lung de recesiune. Au fost si voci care au folosit cuvantul depresie. Vorbind nu despre o simpla depresiune economica, ci despre o depresie care ar fi paralizat intreaga societate japoneza. De unde se vede ca aceste doua mari tari, Japonia si America, obisnuiesc sa-si umfle suferintele. Nici vorba insa ca depresia sa fi pus stapanire pe Japonia si sa fi paralizat societatea. Dimpotriva, japonezii au privit si ei cu incredere in viitor si au vazut momentul schimbarii. Spunand ca, daca ai ceva de dovedit lumii, o poti face cu adevarat cand totul in jur pare a-ti fi ostil.
In Japonia inceputului anilor '90 s-a petrecut un fenomen asemanator celui descris de Alan Greenspan, fost guvernator al bancii centrale a SUA, intr-o conferinta rostita la Seul, la 12 aprilie 2006, transmisa prin satelit in toata lumea. Greenspan, plecand de la observatia ca, la nivel global, valoarea de piata a activelor (indeosebi terenuri, case, actiuni) a crescut mai iute decat PIB nominal, din cauza scaderii ratelor dobanzilor, si-a exprimat temerea ca "actuala situatie nu va persista". Fireste, nu este obligatoriu ca lumea sa ajunga intr-o stare de criza. De altfel, insasi semnalul dat de Greenspan a avut un rol preventiv. Fostul numarul unu al politicii monetare americane le-a transmis factorilor de decizie din lumea de azi un mesaj avand ca subtext ceva de felul: "Nu mai stati cu mainile incrucisate, luati din vreme masuri ca sa nu va treziti cu criza peste voi".
Un astfel de pahar amar l-au baut japonezii, pana la fund, la inceputul anilor '90. Boom-ul din anii '80 a dus la un evident exces: dobanzi mici si credite multe, intr-un moment in care ochii erau atintiti spre consum. Circulatia terenurilor s-a intensificat, constructia de case a luat amploare. Dar cererea a luat-o cu mult inaintea ofertei. Legea pietei a impins preturile in sus, tot mai in sus, atat la case, cat si la terenuri. Inclusiv la terenurile de golf, a caror inmultire ilustra etapa de boom pe care o cunostea Japonia. Cand insa preturile, care ajunsesera la un entuziasm frenetic si urcau neincetat, n-au mai putut sa fie platite, pentru ca urcasera cu nesabuinta, piata s-a prabusit. Peste societatea japoneza se rostogolise atunci un cerc vicios. De fapt, actionasera doua cauze. Preturile activelor crescusera exploziv intr-un moment in care productia isi incetinise motoarele. Salariile insa n-au mai crescut; chiar au scazut, iar investitiile au fost drastic amputate. Unei mari parti a populatiei i-a fost imposibil sa plateasca. Antreprenorii, in imprejurarile in care activele fie ca n-au mai putut fi vandute, fie ca au fost vandute sub preturile scontate, au ajuns in criza de lichiditati si n-au mai reusit sa ramburseze datoriile la banci. La randul lor, bancile au pierdut bani multi, fiindca, in conditiile scaderii preturilor activelor, nu au mai reusit sa-si valorifice eficient ipotecile. Multe banci au ajuns in incetare de plati. Iar cand bancile cad, caderea economiei este iminenta.
S-ar putea spune ca elita japoneza si-a dorit criza. In '94, la Tokio, multi intelectuali pe care am avut ocazia sa-i intalnesc, fie economisti, fie universitari din domeniile stiintelor exacte sau umaniste, povesteau ca imprejurarile prin care trec sunt foarte asemanatoare cu un popas dupa un urcus in forta pe un munte inalt. Se oprisera sa-si traga sufletul. In viteza cu care urcasera, poate ca intr-o oarecare masura si imbatati de succes, n-au vazut ca se acumulase prea multa energie negativa. Societatea era prea mult blocata de traditii in dezacord cu vremurile noi. Informatizarea societatii, in plina expansiune, intrase in contradictie cu vechi deprinderi intretinute de o forta de munca in mare parte traditionalista. Popasul facut le-a dat ragazul sa priveasca in jur si sa faca o analiza atenta a realitatilor japoneze din acel moment. Au vazut, au luat aminte,
si-au conceput strategiile si au declansat una dintre cele mai interesante batalii din istoria Japoniei. Au vrut sa invinga si au invins.
Pe americani, care in anii '80 erau contrariati ca ei nu pot ceea ce pot japonezii, lunga "turbulenta" japoneza nu i-a bucurat. Dimpotriva, i-a ingrijorat.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
