Speculantii, in arenele financiare, au vechime. Ei au aparut, in istoria lumii, in acelasi timp cu pietele si cu banii. Si-au consolidat insa rolul si si-au largit sfera de actiune dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand au luat avant pietele financiare.
De frica speculantilor, care au fortat fara incetare schimbarea preturilor ori a cursurilor prin vanzari sau cumparari succesive, nici un comerciant cu scaun la cap - indiferent ce vindea: marfuri, servicii, case, bani, titluri - nu si-a permis vreodata sa-si lase disponibilitatile sa lancezeasca fara sa plateasca scump nesabuinta. Desigur, am in vedere pietele internationale.
Magia tranzactiilor imobiliare, bunaoara, isi trage seva din caracterul anticipativ al celor mai multe dintre decizii. Posibilitatea anticiparii unor miscari viitoare, insotita de lansarea in afaceri menite sa aduca profit din diferente favorabile de preturi, au determinat permanentizarea speculei pe acest tip de piete.
Pe orice piata, de altfel, daca detinatorul unor bunuri comercializabile "simte" ca pretul lor e pe cale sa scada, iar el este un profesionist al riscului, se va grabi sa le vanda. Pentru a le recumpara, peste un timp, cu un pret mai mic. Diferenta de preturi fiind castigul lui. Invers, daca "simte" ca pretul bunurilor in cauza va urca, atunci se va grabi sa achizitioneze cat mai multe. Pentru a le vinde pe toate, peste un timp, cu un pret mai mare. Castigul lui venind tot din diferenta de preturi.
Daca, insa, evenimentele nu se desfasoara in favoarea speculantului, daca preturile nu evolueaza cum a "simtit" el, ci in sens contrar, va pierde. Poate chiar va fi ruinat. Dar economia, ca intreg, castiga. Pentru ca, prin interventia speculantilor, este evitata somnolenta marfurilor, a titlurilor de valoare, a bunurilor imobiliare, a banilor, care-i toxica. Numai miscarea continua aduce bogatie. Piata insasi a fabricat acest anticorp, speculantul, cu care sa lupte impotriva acestei infectii toxice: antimiscarea. Economia de piata competitiva, spre care tindem, a etalat mai bine rolul speculatiei si ne ajuta sa-i intelegem importanta.
Noi insa, mult timp, n-am avut cum sa ne familiarizam cu rolul speculatiei in economie. Inainte de decembrie '89, ne-a fost chiar imposibil. Fiindca n-am avut piete libere. Daca am fi avut o piata libera a banilor, ca sa dau un singur exemplu, Romania n-ar fi intrat in incetare de plati la inceputul anilor '80. Si nici n-ar fi fost nevoie ca populatia sa stranga cureaua la maximum, pentru ca tara sa-si plateasca in avans datoria externa. Pe o piata valutara functionala, desigur interna, statul roman ar fi putut aduna valuta necesara pentru a-si onora imprumuturile facute in strainatate. Nu in avans, cum s-a intamplat, enervand marile banci si determinand izolarea Romaniei timp de 15 ani, pana in 1995 inclusiv, ci la scadentele normale. Cum insa n-am avut piata valutara, datoria externa a fost platita cu mari sacrificii, impuse atat populatiei, cat si economiei.
In anii '90, in locul unei piete concurentiale, a lucrat - partial! - inflatia. In rol de dinamizator. Fiindca doar inflatia schimba continuu realitatea de pe piata. Preturile cataratoare i-au pus pe jar pe cei care obisnuiau sa stocheze lei. Romanii au invatat lectia, asa ca au inceput sa dea fuga in magazine si sa-si cheltuiasca banii (in moneda nationala) imediat ce ii capatau. Iar ceva mai tarziu, prin 1994, cand dobanzile bancare au devenit atractive, au prins gust sa faca depozite in banci.
Inflatia a dinamizat piata leilor. Dar a dezorganizat piata marfurilor. De fapt, a incurajat stocarile. Fabricile si-au putut face in liniste stocuri, fie pentru ca nu-si puteau vinde produsele necompetitive, fie pentru ca temporizau vanzarea marfurilor cautate, asteptand inevitabila urcare a preturilor. Ceea ce inseamna ca au facut si ele "specula". O falsa specula, de fapt, fiindca nu riscau nimic. Preturile urcau neincetat, fara nici un fel de zig - zag, asa ca toti cei care stocau marfuri si le vindeau mai tarziu... castigau. Intr-un astfel de sistem, de anti-piata, nu erau putini cei tentati sa faca stocuri, chiar sa goleasca piata de marfuri, reusind astfel sa strice echilibrul dintre oferta si cerere. S-a ajuns chiar la somnolenta marfurilor.
Piata imobiliara, in faza ei de avant, incepand de prin 2001-2002, a fost si ea victima celor care "stocau" case si terenuri, pentru a le vinde peste un timp. Preturile avand un singur sens de miscare: in sus. Asa ceva nu se poate insa numi speculatie. Fara nici un risc. E doar un surogat de speculatie. Pana si copiii stiau ca preturile mergeau intr-o singura directie. Pana cand, recent, sub influenta turbulentelor externe, piata si-a incetinit mersul. Asteptand sa-si afle noua directie de miscare.
De-a lungul timpurilor, piata a invatat sa lupte impotriva celor tentati s-o intoxice. Ea a fabricat mereu un anticorp: concurenta. Chiar si speculantii, in masura in care au luptat impotriva celei mai periculoase dintre infectii, antimiscarea, si-au afirmat rolul de concurenti viabili. Cand insa specula a devenit excesiva sau a recurs la practici murdare, rolul ei devenind nociv, piata s-a razbunat si i-a frant aripile. E posibil sa constatam, nu peste mult timp, ca tocmai pentru un astfel de exercitiu se pregateste acum piata noastra imobiliara. Sa-i taie speculei din nas, fiindca a iesit din "text", depasindu-si rolul.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
