Prin anii '90, un dicton de larga circulatie era suta la suta adevarat: "Dati-mi o economie sanatoasa si va voi da o moneda sanatoasa". Dictonul mai este si astazi de larga circulatie. Numai ca adevarul lui e departe de a mai fi integral. Pietele financiare,
dezvoltandu-se spectaculos, au modificat in mare parte sensurile raportului dintre economia reala si cea monetara. Simtim asta si pe piata noastra valutara. Treptat, intr-o tot mai mare masura, leul a dobandit si o valoare financiara. Ceea ce inseamna ca a inceput sa nu mai fie dependent numai de valoarea lui comerciala. Si sa nu mai stea in trena economiei reale. Deseori i-a revenit leului chiar rolul de locomotiva in procesul cresterii economice. Asa s-a intamplat in multe tari. Mai intai au fost stabilizate preturile, apoi a fost stabilizata moneda pe piata valutara si pe urma, pe baza unei monede relativ stabile, s-a produs insanatosirea economiei.
Faptul ca moneda noastra a devenit stabila ii intriga insa pe multi. Auzim frecvent intrebarea: cum e posibil? Intrebare la care am putea raspunde, fara sa glumim, cu o lege a logicii: tot ce-i real e si posibil. Caci vorbele aruncate in unele cercuri de afaceri, ca BNR ar forta ingrasarea leului, n-au nicio noima. Numai ca multor economisti nu le scoate nimeni aceasta idee din cap, ca leul ar fi ajuns la o supradimensionare artificiala si deci nesanatoasa, asa ca lor li se pare firesc sa ceara alte cursuri, care sa exprime o depreciere a valorii monedei nationale in raport cu euro.
Exportatorii au chiar si un reper: cursul care le-ar conveni. Ignorand faptul ca actualul curs este stabilit de piata. Pentru ca piata noastra valutara are capacitatea de a stabili un curs corect al leului. Ne amintim ca, un timp, dezlegarea cainilor concurentei, pe piata valutara, a condus la asezari si reasezari "dezordonate". Valuta scumpa incorpora preturile in crestere de pe piata de productie si de pe piata de consum. Mai departe, prin socul psihologic produs, rata de schimb determina noi cresteri de preturi. Dupa nenumarate cautari insa, piata si-a gasit un echilibru. Aceasta e realitatea. Ea ii nemultumeste insa pe exportatori, care si-ar dori un euro scump. Cu alte cuvinte, si-ar dori o"rata sociala" fixata de Banca Nationala. Jocul ar fi insa periculos, fiindca ne-am intoarce la somnul economiei.
Teoria spune: inflatia si cursul se misca impreuna. Intr-adevar, inflatia, in crestere, a scumpit ani la rand valuta. Apoi, valuta scumpa a indus un plus de inflatie. Dar asta se intampla in anii '90. Din 2000 incoace lucrurile s-au schimbat. Inflatia s-a transformat in dezinflatie, iar leul s-a stabilizat. Acest lucru a fost posibil si pentru ca Banca Nationala a mers cu piciorul pe frana. Necazul e ca si de aici inainte, o vreme, nu vor fi sanse pentru relaxari. Mai ales pentru ca salariile vor continua sa urce, iar cererea de consum va creste mai iute decat oferta. Fiindca din ecuatie este scos un termen esential: munca recunoscuta de piata. Mai exact: productivitatea muncii. Daca un muncitor roman castiga mai putin decat un muncitor italian, asta se intampla pentru ca in Romania productivitatea muncii e mai mica decat in Italia. Normal ar fi sa castige la fel. Doar traiesc in aceeasi lume, produsele lor se infrunta pe aceleasi piete, iar cele doua tari fac parte din UE. Diferenta de castig va exista insa cat timp va exista diferenta de productivitate. Iar cand salariile prind viteza mai mare decat productivitatea se strica echilibrul economic.
Pentru contopirea cu euro, de peste sapte ani, Banca Nationala pregateste un leu tare. Multi dintre romani sunt insa suspiciosi si nedumeriti. Ei nu inteleg cum se intareste leul pe piata valutara in timp ce economia nu le poate asigura un salariu decent. Nu inteleg cum, astazi, privind cu un ochi la euro si cu altul la dolar, valute implicate intr-o cursa dura pe piata internationala, leul nostru a invatat
sa-si valorifice sansele pe piata interna. Si se mira ca leul a castigat din "cearta" celor doua monede din elita financiara a lumii, cea europeana si cea americana, sporindu-si atractivitatea. Adevarul este ca pe piata, in conditii specifice, leul si-a fortificat componenta financiara. Mai mult, flotarea libera a cursului de schimb leu-euro a fost deseori folosita ca supapa de evacuare a presiunilor din economie. Am in vedere, cu deosebire, acele presiuni legate de indisciplina financiara, de evolutiile nesatisfacatoare din industrie si agricultura, din alte sectoare ale economiei. Si de cresterile salariale ce nu se bazeaza pe competitivitate si pe eficienta. Presiuni ce ar fi produs explozii grave daca supapele de pe piata valutara nu ar fi functionat.
Cartile ne avertizeaza ca sistemul supapelor monetare functioneaza mai greu si nu da intotdeauna rezultatele cele mai bune cand apar deficite interne si externe mari. Sau cand salariile se rup de productivitate, iar in intreprinderi prolifereaza lipsa de eficienta si indisciplina financiara. Desi ne confruntam cu astfel de probleme, a devenit totusi posibil ca banca centrala, facand politica leului tare, sa ajunga la tinte de inflatie scazute si la o piata valutara stabila. Piata libera este unica noastra sansa, acum, cand comertul international se misca de la forme traditionale catre un sistem nou, sofisticat. Si cand, tot mai mult, separatia tranzactiilor din conturi de capital de cele in conturi curente a devenit dificila. Iar, concomitent, au scazut si posibilitatile autoritatilor nationale de a controla fluxurile de capital. Cursurile miscatoare - si imprevizibile! -, alaturi de o dinamica inspirata a dobanzii de politica monetara, sunt un bun stavilar in calea instabilitatii financiare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
