Saptamana trecuta, Teatrul Bulandra ne-a oferit, dupa multi ani, ocazia unei reintalniri cu una dintre capodoperele dramaturgiei americane: "Moartea unui comis-voiajor", de Arthur Miller. Evenimentul, departe de a fi doar unul de natura culturala, are puternice semnificatii sociale si economice. Imi place sa cred ca alegerea acestei piese, a carei premiera a avut loc in America in 1949 si care a mai fost jucata la noi prin anii '60, n-a fost deloc intamplatoare. Spectacolul este o interesanta dezbatere despre visul american, in forma lui de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial - succes imediat, casa, masina, bani -, intr-un moment in care planeta intreaga e cu ochii indreptati catre America. Motivul nefiind altul decat criza visului american.
Daca vartejul a fost starnit pe piata creditelor imobiliare - norii acoperind apoi sistemul financiar, alte sectoare ale economiei, pericolul recesiunii fiind vazut acum ca inevitabil - motivul nu este altul decat visul american. Tocmai starniti de visul lor, americanii au gandit si au pus in practica mai intai democratizarea investitiilor, apoi democratizarea imprumuturilor. Pentru a ajunge astfel la valoarea lor cea mai de pret: democratizarea bunastarii. Familia americana n-a mai avut rabdare sa plece "de la lingura" si sa ajunga, dupa multi ani, sa-si cumpere o masina, o casa si alte bunuri care sa-i asigure confortul. Americanii au liberalizat creditele ipotecare, si-au luat case confortabile de indata ce si-au intemeiat familia, si le-au mobilat, le-au dotat, si-au cumparat masini, toate cu credite, au dobandit confortul iar confortul le-a dat pofta de munca. in plus, au inventat inca doua valori, specula si publicitatea, pe care le-au pus sa lucreze ca sa-si inmulteasca banii.
Americanii, in cele mai multe cazuri, sunt motivati. Ii motiveaza cu deosebire traiul lor confortabil, de care se bucura astazi, pentru care
s-au indatorat in contul viitorului. Istoria i-a invatat sa muste zdravan din painea viitorului, facand datorii la banci si cumparandu-si confort. Cand le vor plati? Desigur, maine. intr-un an, in zece, in douazeci ori in patruzeci de ani. De confortul astfel dobandit se bucura in fiecare clipa.
Periodic, insa, dupa un anumit numar de ani de boom, tocmai acest cerc virtuos (investitii-imprumuturi-bunastare) din care americanii isi hranesc sperantele, se transforma intr-un cerc vicios. Cum li s-a intamplat si acum. Sunt multe semnele ce prevestesc ca actualele turbulente de pe pietele lor financiare se vor transforma intr-o veritabila criza.
Sondajele recente sunt pesimiste: peste 80 la suta dintre americani cred ca tara merge intr-o directie gresita. Doua persoane din trei cred ca a inceput recesiunea. Aparent paradoxal, insa, 72 la suta spun ca situatia lor financiara e buna.
Asadar, populatia e convinsa ca urmeaza criza. Cercul raului s-a largit, incepand din vara lui 2007, cuprinzand pietele financiare; cuprinzand ipotecile, lovite de incapacitatea de rambursare a creditelor; si cuprinzand investitiile, grav amenintate in conditiile in care multe capitaluri
s-au imputinat; cuprinzand in sfarsit forta de munca, amenintata de somaj. Semnalul recesiunii a fost dat de caderea unei mari banci de investitii si de perspectiva prabusirii altora.
Ce gandesc insa americanii, in aceste momente grele, despre viitorul tarii? Ei bine, gandesc in stil american. Ei spun - cum spuneau candva japonezii - ca este usor sa urci cand toate fortele, cele din natura, cele din oameni si cele de pe pietele financiare, iti sunt favorabile. Daca vrei sa arati ceva lumii, atunci arata cum se poate urca atunci cand totul in jur iti este ostil. Un lucru este cert: americanii nu asteapta ca redresarea sa le cada din cer. Ei au invatat sa forteze schimbarea. Si sunt convinsi ca o vor produce.
De altfel, in lumea noastra, norocul le ajuta doar pe acele natiuni ce au invatat sa actioneze creator pentru a forta trecerea de la starea de rau la starea de bine. Pentru asta e nevoie de efort, de sacrificii si de cunoastere. Drum greu. Mai cu seama dupa ce spaimei de turbulente i s-a adaugat teama ca va urma recesiunea. Corul Casandrelor e tot mai insistent. In afara Americii, dar si in interior, sunt lansate preziceri sumbre.
S-a spus: "Iata inceputul sfarsitului!"... Mai cu seama ca, in unele cercuri economice, din afara tarii mai ales, s-a infiripat ideea ca peste drama de pe pietele financiare s-ar suprapune inca una, poate cea mai dureroasa: aceea ca dolarul american ar fi devenit... desuet. Dar americanii au o mentalitate robusta in privinta monedei nationale. In ochii lor, un dolar e egal cu un dolar. Nici nu se prabuseste, nici nu se intareste. E doar "mai putin scump" sau "mai scump". De aici si "indiferenta" autoritatilor americane fata de marile deficite externe ale Statelor Unite, in crestere de la un an la altul. La intervale aproape regulate, cand dezechilibrele balantei de plati ating cote exagerat de mari, autoritatile americane gasesc modalitati numai de ele stiute si depreciaza dolarul.
Un comportament atat de "degajat" fata de balanta de plati, afisat uneori cu ostentatie de autoritatile americane, are ecourile scontate in intreaga societate. Efectul cel mai puternic: America nu e dominata de cultul economisirii. Rata interna de economisire, in Statele Unite, se pozitioneaza constant sub ratele celor mai multe dintre tarile lumii. Nici companiile, nici populatia nu se omoara sa stranga dolar langa dolar iar ideea de a-si aduna "bani albi pentru zile negre" isi face rareori loc in mintea americanului. Asa ca nu doar economia, ci si cetatenii, din clasele bogate, din clasa de mijloc sau din starea a treia, alimenteaza deficitele externe. Fapt ce face din visul american un activ riscant. Preferabil insa unui pasiv si mai riscant: saracia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
