Iata un fenomen interesant: mai tinerii stangisti, vorbind dupa sintaxa englezei americane, au iesit la razboi impotriva lui Plesu si Liiceanu. Faptul ca, inainte de a-i sari in ajutor fostului ambasador la Washington, s-au apucat sa-i faca ordine in casa lui Marx (Marx, desi de familie buna, a fost un mare imputit), sa-l spele si sa-l perie putin, ca sa poata iesi din nou in lume si sa fie cool, asta e un lucru bun, chiar foarte bun! Daca e sa fiu de acord cu ceva, atunci sunt de acord sa fiu impotriva. Cum, la noi, Marx e aproape interzis, sunt pentru reintroducerea studierii operei sale, macar la facultatea de filosofie. Si aici facem legatura: pana una-alta, oamenii acestia, care s-au indepartat de catedra si si-au pus toata artileria grea pe bloguri, ataca pe frontul virtual armata ingerilor cu formatie germana, in spatele careia nu este, cum v-ati astepta, Dumnezeu, ci dl Plesu in persoana.
Cand, cu ani in urma, cel poreclit Ilici declara ca "proprietatea este un moft", toata lumea l-a luat in serios si nimeni nu a ras de aceasta gluma buna si vorba crestineasca. Eu, care nu sunt crestin, cred totusi ca domnia sa avea perfecta dreptate. Ce putem sa spunem, insa, de stanga lui Nastase, care a modificat in 2003 Constitutia, punand cuvantul "garantat" in dreptul proprietatii? Ca stanga lui nu era de stanga? Baietii acestia nou-nouti se rastesc la proprietate si chiar la dreptul de mostenire, ei neavand nimic de la parinti sau neavand nevoie de nimic de la ei. Sa luam primul caz. Ca sa fiu sincer, a nu avea o casa mi se pare un motiv suficient ca sa fii de stanga. Dar, daca nu ai si vrei s-o ai, asta inseamna ca vrei sa devii proprietar, nu-i asa? Vrei, cumva, sa treci la dreapta odata cu mutarea in apartamentul proprietate personala.
Dar eu intreb: ce este rau in asta? Nu mi se pare de bun gust sa ai opinii politice prea ferme si care tin prea mult. Resursele noastre de altruism sunt limitate. De stanga te plictisesti repede. Marx insusi e plictisitor. Si atunci: ce altceva sa faci decat sa treci la dreapta, sa experimentezi conditia burghezului ghiftuit? "Ghiftuit", se simte imediat, e un adjectiv de stanga ; el arata ca inca, inconstient, avem o parere proasta despre burghezi. Sfat: de aceste ganduri ascunse te poti totusi lecui, luand o masa copioasa. Al doilea caz, in care nu mai vrei nimic de la parinti, nici macar de la cei "spirituali", cum ar putea fi Plesu si Liiceanu, mi se pare insa mult mai complicat. Aici este vorba despre o replica profunda, despre o adevarata ruptura cu trecutul, cu traditia. Daca, in Occidentul dezvoltat, "Dumnezeu a murit" cumva de la sine, in Estul comunist el a fost indepartat cu forta. Nu e nicio mirare ca Iisus Christos a trebuit sa invie din nou aici, sa se incerce recuperarea lui imediata, sa se aplice din nou strategia Invierii. Majoritatea intelectualilor romani au imbratisat credinta stramoseasca in timpul comunismului, aceasta fiind, intre altele, o forma de opozitie fata de ateismul de partid si de stat. Citindu-l pe Orwell, si-au dat seama ca traditia este amenintata si ca mentinerea legaturilor cu trecutul devenise vitala. De aici vine si obsesia lor pentru memorie, fara de care, intr-adevar, un popor nu poate exista. Credinta a fost, pentru ei, nu o nebunie, ci o forma de salvgardare a normalitatii. Iata insa ca astazi cineva contesta legitimitatea acestei strategii. Citandu-l pe Marx, acesti tineri incearca sa faca un joc subtil. Ei vor sa lase descoperita formula de viata a celor mai varstnici, sa o sanctioneze ca idiosincratica. Ironia lor la adresa democratiei este perfect democratica, mai democratica decat a indarjitilor care au lucrat la instaurarea ei. Mesajul acestor tineri este cat se poate de radical si poate fi exprimat pe scurt in cateva cuvinte celebre: Dumnezeu a murit si va sa ramana mort.
Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
