Prezenta la Bucuresti a unei misiuni a FMI prilejuieste un bilant al guvernarii Isarescu, ale carui rezultate au insemnatate pentru continuarea acordului stand-by si a finantarii externe. Dar, inca si mai important decat verdictul FMI este ceea ce in sine s-a obtinut, in cele zece luni ale guvernarii Isarescu, in care s-a aplicat un program cu elemente noi fata de anteriorii trei ani.
In respectivii trei ani a fost promovat, printr-o aplicare mai mult sau mai putin exacta, un program get-beget FMI. Cunoastem rezultatul: un esec economic, materializat intr-o cadere neuzuala a economiei in timp de pace.
Prin comparatie, dl Isarescu, se poate spune, a experimentat un program in proportie de 2/3 FMI si in proportie de 1/3 altceva. Intamplare sau nu, programul a reusit in proportie de 1/3!
Este simplu a delimita ceea ce, din programul Isarescu, este de inspiratie FMI si ceea ce nu, dar este desigur extrem de dificil de a afirma ca tocmai componenta de 2/3 FMI a fost cea care a esuat, iar cea "extra FMI" a fost cea gratie careia s-a evitat repetarea esecului economic din anii anteriori. Cateva concluzii se desprind insa cu claritate.
Programul a mers pe o inflatie mica, marota a FMI, cu care cocheteaza in prognoze si unii FMI-isti romani, si a esuat in aceasta privinta!
La fel ca programele anterioare, de asemenea de inspiratie FMI, in toti anii precedenti! S-a evidentiat, inca o data, ca, indiferent de situatia specifica a unui an sau altul, stabilirea unor tinte de inflatie redusa este cu totul nerealista.
ai de fiecare data se vor gasi explicatii, precum in acest an seceta, caderea euro, cresterea pretului petrolului pe plan mondial.
De fapt, Romania nu dispune si nu va dispune de atatea resurse - nici chiar la orice aport extern realist previzibil, si cu atat mai putin daca va trebui sa se descurce singura - pentru a putea sa faca fata, fara destabilizari, coplesitoarelor probleme care o confrunta, multe atipice, pentru care nu exista solutii in registrul mondial, de la demografia de tara dezvoltata in conditii economice de tara subdezvoltata, pana la reluarea procesului istoric de concentrare a pamantului si capitalului in agricultura, dar in conditiile nu ale cresterii industriale ci ale restructurarii industriale.
Tensiunile induse de decalajul dintre resursele disponibile si cele necesare trebuie eliberate intr-un fel, iar ineficienta structurala a economiei romanesti trebuie lasata sa iasa cumva la suprafata. ai inflatia este probabil cea prezentand costul cel mai mic.
Alternativa ar fi ori un somaj masiv (pana spre 30% din totalul fortei de munca) ori (si) o amputare abrupta a protectiei sociale (la jumatate), ceea ce ar fi nesuportabil din punct de vedere social si poate chiar imposibil din punct de vedere economic.
Programul a mers pe noi restrangeri in economie, parghia principala in politicile promovate de FMI, care, de aceasta data, a imbracat forma de altfel extrem de necesarei, dar imposibilei de obtinut, reduceri a arieratelor (datoriile restante). ai, cum era de asteptat, a esuat in acest obiectiv!
Dupa ce tocmai politica de constrangeri peste constrangeri a dus arieratele la cote fabuloase, era de presupus ca tot aceeasi politica nu va putea rezolva problema doar mutand accentul de pe masurile monetare si fiscale pe conditionarea salariilor de plata datoriilor.
Datele economice arata clar ca agentii economici si populatia nu pot plati mai mult decat platesc, transformand in arierate orice constrangere suplimentara.
De aceea, o reducere rapida si semnificativa a arieratelor este o iluzie. Singura solutie este pe termen lung si se afla intr-o combinatie intre operationalizarea institutiei falimentului si obtinerea unei cresteri economice sustinute, care sa mareasca treptat capacitatea de plata in economie.
Pentru a invinge marasmul economiei, programul Isarescu, in contracurent cu abordarile FMI, a destins intrucatva fiscalitatea afacerilor, dar, pentru a mentine necesarul echilibru bugetar (mai precis un deficit scazut) a pus populatia sa preia nota de plata prin majorarea cotei TVA la produse si servicii cu pondere masiva in consum (alimente, energie electrica si termica).
Rezultatele sunt cele asteptate. In timp ce impovararea impozitarii indirecte a coborat si mai mult consumul, deja deprimat, al populatiei, relaxarea, de altfel firava, a impozitarii profitului n-a fost suficienta pentru a reinviora investitiile aflate la pamant.
In schimb, impozitarea privilegiata a profitului exportatorilor - reteta neagreata de FMI pentru ca, cica!, ar incalca neutralitatea finantelor publice si ar distorsiona piata - a asigurat singurul succes al programului Isarescu: revitalizarea exporturilor si obtinerea, pe aceasta baza, a unei cresteri economice modeste, dar contrastand net cu caderea din cei trei ani anteriori.
Nu este doar o malitie, dar se poate spune totusi ca dl Isarescu a esuat in toate componentele FMI ale programului si a avut succes doar cu componenta "extra FMI" a acestui program.
S-ar parea ca, place nu place, retetele aplicate pana acum nu pot fi de succes, cel putin in cazul economiei romanesti. Realitatile se incapataneaza sa demonstreze acest lucru.
Mereu si mereu insa s-a spus - si probabil se va spune - ca retetele in sine sunt de succes, dar nu au dus la succes pentru ca nu au fost aplicate cum trebuie. ai, uite asa, neincercand si altceva, nu vom sti de fapt cum sta treaba!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
