Legarea populatiei de munca prin credite pentru case si pentruconsum, oricat de mult ar fi putut sa li se para multora, prin anii'70, un fapt asemanator cu practica feudala a "legarii de glie",s-a dovedit a fi o inovatie revolutionara. Largita si imbunatatitaneincetat, a devenit o arma cu bataie lunga in razboiulproductivitatii si eficientei economice. Razboi castigat decapitalism si pierdut de comunism.
Un nou stil de viata cuprindea Occidentul. Viata pe datorie.Crestea exploziv numarul de familii care traiau bine... dar peste obuna parte din averea lor proprietare erau bancile. Atentie insa!Niciodata bancile, pana in anii '70, n-au dat bani decat familiilormuncitoare, care castigau bine. Procedeul fiind o ilustrare foarteaproape de adevar a unui binecunoscut dicton: "Bancherul iti daumbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua"... Cat era soare peulita ta, aveai loc de munca, erai bine cotat profesional si platitbine, banca iti facea casa, ti-o mobila, iti achita automobilul,televizorul, masina de spalat, masina de gatit si multe altele.Daca, insa, Doamne fereste, intra soarele in nori, pierdeaicompetitia profesionala si ti se reducea salariul sau, mai rau,ramaneai fara serviciu si nu-ti mai gaseai altul la fel de bun,venea banca si-ti cerea inapoi umbrela.
Mi s-ar putea reprosa, desigur, ca in documentarile mele inlumea capitalista a anilor de pana in 1970 am vazut numai luminile.Fata umana a capitalismului. Fara sa fi luat in seama si umbrele.Fata inumana.
Adevarul este ca am vazut si cocioabe, si oameni in mizerie, sifamilii care n-aveau nicio sansa, oricat de mica, sa primeasca dela vreo banca nu un credit pentru o casa noua, ci nici macar uncredit de consum cu care sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi. Amvazut saracia, cu fetele ei exprimand suferinta. Dar tema acestuiserial nu este impartirea lumii in zone luminoase si in zoneumbroase.
O analiza a saraciei, fenomen de care nici macar tarilecapitaliste dezvoltate n-au reusit sa scape, nu mi-ar fi de niciunajutor. Pentru ca e un fapt cert: nicaieri, in zonele "cu umbra",in acele timpuri, nu veneau bancile sa deschida umbrele si sa-iapere pe oamenii saraci de vremea rea. Nu acesta era atunci rostulbancilor.
Important insa e altceva: ca la interferenta zonelor luminoase,tot mai intinse, cu cele intunecate, crestea tot mai mult sansabunastarii pe datorie. Aici, in aceste zone, care departe de a fiinchise erau tot mai deschise, in sensul ca tot mai multi saracierau absorbiti in clasele de mijloc, sporeau posibilitatile pentrunenumarate familii ca din veniturile curente sa-si finanteze inbuna parte cheltuielile curente, in timp ce banii pentru case sipentru bunuri de folosinta indelungata sa-i imprumute de la banci.Iata marele pod, construit de economia de piata, peste care autrecut sute de milioane de oameni, reusind astfel sa-si schimbeviata. Dupa ce, mai intai, au reusit sa aduca soare in existentalor, prin dobandirea unor locuri de munca sigure, platite bine saumacar decent, ca urmare a imbunatatirii pregatirii sicomportamentului lor. Si sa trezeasca astfel interesul bancilor. Nuera deloc un vis de neimplinit. Mai mult chiar: era un vis ce ainceput sa devina realitate pentru sute si sute de milioane deoameni din tarile capitaliste, in a doua parte a secolului XX, dupace au fost vindecate ranile razboiului.
In vara lui 1970, aflandu-ma in capitala Austriei, am avut sansaunei intalniri cu primarul de atunci al Vienei, domnul FelixSlavik. La un moment l-am intrebat: "Ce-i deosebeste pe austriecide nemti?". A zambit. "Nemtii, mi-a spus, traiesc ca sa munceasca.Austriecii, in schimb, muncesc ca sa traiasca... Sa traiascabine".
Domnul Slavik avea un vadit interes pentru finantareabunastarii. Citise mult in materie, ii studiase cu deosebire pesociologii americani si era adeptul declarat al impartirii poverii:plata consumului din venituri curente si din credite. Despreconsumul cotidian gandea ca daca o familie, din venitul total,reuseste sa cheltuiasca pentru o hrana consistenta mai putin de otreime, are conditii sa traiasca bine. Pentru ca oricat de mare arfi pofta de consum a familiei, dincolo de cerintele cosuluialimentar, trei sferturi din venit ii vor ajunge ca sa-si achitecelelalte facturi.
- Si ca sa-si construiasca o casa?
l-am intrebat.
A raspuns dupa o pauza: "Cu casa e mai complicat. Dar din celetrei sferturi ramase din venit, dupa ce a rezolvat cu facturaalimentara, va putea sa-si plateasca si rata la banca pentru ocasa. Banca vrea dobanda. Dar, in schimb, constrange timpul saalerge repede. Primesti casa imediat si platesti o viata. E maibine decat sa platesti o viata, economisind, si sa-ti cumperi casaabia cand esti batran".
Atunci, in vara lui 1970, lumea nu fusese inca ravasita demarile crize energetice. Barilul de petrol costa cativa dolari. Asaca socoteala facuta de domnul Slavik putea sa aiba acoperire inrealitatea acelui timp. O familie care isi asigura hrana doar cu otreime din venit, in conditii cantitative si calitative optime,avea toate motivele sa spere in general - si nu doar in privintacosului alimentar - la o bunastare decenta. Caci ar fi reusit, cucelelalte doua treimi, sa ajunga la un nivel acceptabil alcheltuielilor pentru intretinerea casei, pentru imbracaminte,educatie, nevoi culturale si destindere. Plus restituirea in rate aunui credit pentru casa. Daca, bineinteles, traia intr-o casa acarei constructie fusese finantata de banca. Asa era atunci.Astazi, insa, lucrurile nu mai sunt atat de simple. Lumina sicaldura se scumpesc fara incetare. Pretutindeni in lume. Maidegraba am putea sa socotim ca unei familii ii va fi greu sa aspirela o bunastare decenta daca nu-si acopera, cu cel mult o treime dinvenit, toate cheltuielile pentru intretinerea locuintei. Cu atatmai mult, in aceste conditii, confortul e tot mai greu de asiguratfara credite bancare. Mai cu seama casa. Cati isi permit sa-si facao casa din venituri curente sau din propriile economii?
Continuare: miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
