Opinii

Compania de dezvoltare a infrastructurii, un mamut administrativ

24.10.2005, 18:50 13

Faptul ca, in prezent, Romania nu este capabila sa foloseasca in intregime fondurile de preaderare reprezinta un adevar. Stim ca, la data integrarii, 1 ianuarie 2007, administratia romaneasca va trebui sa faca fata unor fluxuri financiare mult mai insemnate decat cele existente in prezent. Se ridica o intrebare legitima: cum vom reusi sa gestionam aceasta problema legata de absorbtia fondurilor comunitare?

Au fost formulate mai multe propuneri pentru imbunatatirea acestui mecanism. Toate ar trebui sa aiba un loc comun: imbunatatirea pregatirii personalului care lucreaza in administratia romaneasca.

Fondurile de preaderare PHARE, ISPA si SAPARD, care au metodologii diferite de contractare si desfasurare, se afla in diferite stadii de executie. Este foarte adevarat ca, o data cu intrarea Romaniei in UE, fluxurile financiare vor fi mai mari, perioadele de executie mai reduse, iar delegatia UE la Bucuresti va disparea. Dorinta tuturor este ca miliardele de euro care urmeaza sa fie folosite in Romania, intre 2007-2013, sa gaseasca o administratie pregatita, constienta si eficienta.

Saptamana trecuta, Grupul de Economie Aplicata (GEA) a lansat un proiect care propune inlocuirea actualei administratii cu o mega-structura care sa gestioneze toate fondurile europene. La prima vedere, pare o initiativa interesanta. Daca analizezi conceptul acestei mega-structuri, vei observa cum procesul de descentralizare se transforma intr-o centralizare excesiva iar functionarii publici actuali vor fi inlocuiti cu alti functionari. Asistam, poate, la cea mai "indrazneata" initiativa de centralizare a fondurilor europene si locale. Este tendinta care se manifesta din ce in ce mai pregnant la actuala administratie, de a forma si ultra-centraliza resurse locale si externe in doar cateva sisteme administrative, urmand ca aceste fonduri sa fie realocate comunitatilor locale pentru implementarea proiectelor.

Nu cred in mega-centralism! Nu cred ca strangerea surselor intr-un singur loc este forma cea mai buna pentru imbunatatirea implementarii proiectelor europene. Romania sufera de centralism, iar salvarea pentru o administratie mai eficienta inseamna insasi descentralizarea, de care tot vorbim dupa 1989.

Este adevarat ca exista intarzieri semnificative in cheltuirea fondurilor europene. Este adevarat ca, functionarii actuali nu au salarii motivante. Este foarte adevarat ca multe dintre colectivitatile beneficiare nu sunt implicate in acest proces. Care sunt solutiile pentru a fi pregatiti in 2007?

Crearea unei companii de dezvoltare a infrastructurii - un mamut administrativ - nu este vehiculul cel mai adaptat si adecvat societatii romanesti actuale. Pentru utilizarea cat mai eficienta a fondurilor comunitare ar trebui stabilite colective specializate de functionari publici, bine platiti, care sa accelereze elaborarea proiectelor existente in Planul National de Dezvoltare.

Este nevoie sa alcatuim colective specializate si nu structuri uriase cu costuri imense.

Este nevoie sa specializam functionarii existenti in administratia locala si centrala, sa-i invatam ca proiectele se adreseaza comunitatilor in care traiesc. Nu cred ca inlocuirea functionarilor din diferite ministere cu alti functionari poate reprezenta solutia pentru ca Romania sa fie mai bine pregatita pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Consider mult mai potrivite solutiile punctuale cu responsabilitati bine definite. Sunt pentru implicarea colectivitatilor in implementarea proiectelor si refuz sa cred ca megastructuri administrative care centralizeaza intr-un singur loc resurse si oameni pot functiona eficient.

Dezvoltarea unei mega-structuri administrative reprezinta o solutie care are costuri ridicate, responsabilitati limitate si poate produce o ultra-centralizare cu consecinte negative chiar asupra procesului de implementare a proiectelor comunitare.

* Mihai Tanasescu este deputat PSD, fost ministru al finantelor (2001-2004)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO