O întrebare îi macină pe bancheri de mai mult timp: de ce sunt atât de multe credite neperformante în România, adică de ce este rata atât de ridicată - 16% - comparativ cu alte state cu situaţii economice similare, asta în condiţiile în care gradul de îndatorare al românilor nu este atât de ridicat?
Însă înainte să găsească un răspuns, întrebarea corectă cred că este: cum de bancherii au dat atât de multe credite fără să evalueze riscul în ceea ce priveşte viitorul? Una dintre întrebările pe care le-am pus şefilor băncilor la evenimentul organizat de ZF săptămâna trecută - ZF Bankers Summit 2012 - a fost: "Cui îi aparţine responsabilitatea analizei riscului atunci când este vorba de un credit: băncii sau clientului?". Răspunsul bancherilor a fost că responsabilitatea este comună. Cred că este un răspuns greşit. Responsabilitatea analizei riscului aparţine în exclusivitate bancherilor. Pentru că ei au toate mijloacele de analiză la dispoziţie, au oameni şi departamente specializate, organizează traininguri continuu cu cei responsabili să se ocupe de acest lucru, au acces la informaţii în privinţa viitorului mai mult decât au cei care iau credite. De partea cealaltă, o companie sau o persoană fizică nu are decât o idee, o dorinţă, o necesitate şi o speranţă. Dacă ar fi după ei, nici nu ar lua vreodată credite. Dar nu au toţi banii necesari, fie pentru a-şi dezvolta afacerea, fie pentru a-şi lua o casă, o maşină, un televizor, o vacanţă etc. De aceea, se îndreaptă către bănci. Şi, într-un fel sau altul, aşteaptă de la bănci banii pentru toate aceste lucruri. Iar dacă un bancher le-a dat un credit, înseamnă că a evaluat în deplină cunoştinţă de cauză situaţia lui, atât cea actuală, cât mai ales cea de viitor. Cine ar fi crezut că va veni criza, că vor fi tăiate salarii, atât în sectorul privat, cât şi în cel bugetar, că vor dispărea clienţii pentru un anumit produs sau serviciu sau că valoarea activelor se va înjumătăţi?
În primul rând bancherul ar fi trebuit să creadă 100% că se pot întâmpla toate aceste lucruri. Nu clientul. Nu clienţii prognozează în rapoartele lunare evoluţia economiei, a unui sector, a dobânzilor sau a cursului de schimb. Ci analiştii băncilor.
Nu clienţii trebuie să ştie evoluţia în timp a pieţei imobiliare, să caute de nebuni ce s-a întâmplat în Japonia acum trei decenii, apoi în Statele Unite, în pieţele asiatice sau în Grecia. Nu bugetarii trebuia să ştie că ar putea să urmeze reduceri de salarii în sectorul lor, în condiţiile în care bancherii criticau finanţele statului şi nesustenabilitatea deficitelor.
Cum poţi să dai un credit în valută pentru achiziţia unei case sau a unui teren dintr-o piaţă imobiliară supraîncălzită, ştiind că un curs de 3,2 lei pentru un euro nu poate rezista mult timp, iar orice creştere a cursului măreşte şi mai mult rata lunară?
Când cineva vine la bancă şi cere un credit, se aşteaptă ca bancherul să-i evalueze riscul de sus până jos, pentru că asta este treaba lui. Pentru asta este plătit, pentru asta există departamente de risc distincte. Să-i spună: "NU! Nu pot să-ţi dau acest credit pentru că...". Nu să fie o "ţintă" pentru îndeplinirea unui target de vânzări, pentru un bonus sau pentru câştigarea unei cote de piaţă.
Peste câţiva ani, când a venit ziua scadenţei, iar vremurile s-au schimbat dramatic, clienţii au decis ei să spună NU rambursării împrumuturilor. Nu mai avem bani, pentru că ne-au fost tăiate salariile, pentru că a crescut cursul, iar rata a devenit prea mare, pentru că...
De ce rata de credite neperformante este atât de ridicată în România? Răspunsul sigur nu se găseşte la client.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
