In ultima zi a lunii octombrie au fost formulate, independent una fata de cealalta si cu mijloace de expresie radical diferite, doua viziuni despre natura politica si consistenta juridica a statului roman, ambele beneficiind ulterior de o intensa mediatizare.
Prima dintre ele are un caracter spontan si oficios in acelasi timp, din moment ce a fost verbalizata intr-un context informal de catre presedintele Romaniei, singura autoritate publica despre care Constitutia afirma, in articolul 80, ca "reprezinta statul roman". Cea de-a doua, tot atat de neintentionata ca manifestare, este insa una neautorizata, de vreme ce a fost gesticulata cu titlu individual de un cetatean intr-atat de oarecare, incat numele sau nici macar nu merita consemnat. Imprejurarea in sine este extraordinara pentru ca cele doua viziuni, oricat de mare ar fi deosebirea de statut dintre autorii lor, coincid pe deplin in datele lor esentiale.
Invitat de o televiziune comerciala intr-un program ce tocmai explorase in ziua precedenta performantele erotice ale unui cuplu de celebritati, Traian Basescu s-a mentinut in acelasi registru, facand dezvaluiri despre viata intima a statului pe care-l reprezinta. Presedintele a inceput prin a sugera ca in dosarele de urmarire penala a unor fosti demnitari suspectati de coruptie se afla detalii picante de posibila natura pornografica, mai incriminatoare pentru faptuitori decat marimea oricarei presupuse mite. In acest fel, s-a asigurat ca audienta emisiunii va ramane la nivelul maxim inregistrat cu o seara mai devreme. Revelatiile au capatat dimensiunea unei stiri senzationale atunci cand Basescu a lasat sa se inteleaga in continuare din ce e facut, in ultima instanta, statul a carui grija constitutionala o poarta. Materia sa prima o constituie serviciile secrete, pe care predecesorul sau Ion Iliescu ar fi stiut sa le tina in mana si sa le utilizeze chiar si in timpul mandatului lui Emil Constantinescu, care si-a inchipuit doar ca este presedintele unui stat pe care nu a reusit sa-l inteleaga pentru elementarul motiv ca nu a priceput cum, pentru cine si in ce scop functioneaza serviciile de securitate si de informatii. Doar cunoasterea exclusiva a datelor secrete si comanda incontestabila si neconditionata a celor care le aduna si le valorifica ii asigura presedintelui ales de cetateni o dominatie reala asupra statului si ii face accesibile instructiunile de folosire a institutiilor acestuia. Viziunea lui Traian Basescu este una simpla si nesovaitoare: cine are efectiv in subordine procuratura si serviciile secrete detine puterea in stat. Inteles ca atare, statul nu este decat un aparat de fabricat dosare despre viata privata a cetatenilor sai, cu precadere a cetatenilor cu pozitii semnificative in pluralitatea democratica a sferelor publice. Controleaza cu adevarat statul doar cine are acces la aceste dosare, cine decide asupra momentului si modalitatii in care datele pe care acestea le contin pot avea consecinte judiciare, economice, morale sau politice. Potrivit lui Basescu, doar el si Iliescu au fost pana acum in aceasta situatie dominatoare. Statul insusi nu este mai mult decat o forma de control a vietii private a acelor cetateni care pot pretinde sa exercite o anumita influenta in spatiul public.
Aceasta viziune era confirmata, chiar in timp ce presedintele vorbea, de un cetatean roman din categoria celor neinsemnati si prin urmare lasati in afara zonei de interes a statului cu al carui pasaport dobandise privilegiul de a circula liber in Uniunea Europeana. Un delicvent din Romania a comis la Roma o crima dintr-un sir atat de lung, incat autoritatile italiene au decis sa o trateze ca pe un eveniment de importanta nationala, ca pe un prilej de a crea legislatie, ca pe o ocazie de imbogati reflectia politica asupra ordinii publice si sigurantei cetatenilor ca teme centrale ale guvernarii liberal-democratice si ca obiective fundamentale ale statului modern. Ecoul dramei s-a facut simtit si la Bucuresti. Termenii discutiei au fost aici mai degraba antropologici, etnici si patriotici. Inclinatia presei a fost aceea de a considera cazul ca fiind izolat si nereprezentativ pentru emigrantul roman de regula harnic si cinstit, ca punand in evidenta doar comportamentul deviant al unei minoritati din sanul populatiei rrome, ca un pretext pentru politicieni italieni extremisti de a critica politicile de imigratie si de a denigra natiunea romana aparata cu insuficienta energie si demnitate de autoritatile romanesti competente.
Nu s-a observat insa ca infractorul roman arestat pentru o fapta de omor deosebit de grav era, inainte de a fi imigrant, fara ocupatie, tigan sau orice altceva, purtatorul inconstient, dar convingator al unei viziuni despre stat. Ideea despre stat pe care o adusese cu el din Romana era una a absentei. Statul roman, pentru care invatamantul este formal obligatoriu pana la saisprezece ani, lipseste atunci cand unul din cinci adolescenti abandoneaza scoala. Statul roman refuza calitatea de parte din oficiu in toate conflictele cotidiene de tulburare a linistii publice, de violenta domestica sau de strada; cei vatamati sunt invitati sa se adreseze direct instantei ca parti civile. Statul roman nu-i are in evidenta si nici nu tine cont de delictele comise in alte tari de romanii expulzati. Statul roman nu-i vede pe cei care ocupa locuinte abuziv, improvizeaza din resturi sate intregi sau cartiere fara existenta legala, se nasc, traiesc si mor fara acte ori mijloace marturisite de subzistenta. Statul roman se mandreste cu caracterul sau national si unitar, dar nu si-a propus niciodata sa fie, asa cum au fost in prima lor etapa de existenta toate statele moderne, un Etat de police, adica un stat care se intemeiaza pe cunoasterea rationala si legala a tuturor cetatenilor sai fara exceptie si isi ofera mijloacele administrative si juridice de a "poliza" (sau cu sinonimul de sorginte latina "civiliza") comportamentele acestora, de a le sterge asperitatile dezordonate in chip natural in vederea ocrotirii vietii, libertatii si proprietatii fiecaruia in parte.
Statul roman de azi, reprezentat si controlat de Traian Basescu, nu are ca obiect de activitate comunitatea politica (polis/civitas intr-o terminologie antica) si ceea ce o poate submina din temelii, ci clasa politica considerata de presedinte si de prietenii sai din presa si societatea civila ca o expresie a grupurilor de interese oligarhice. Partidele, parlamentarii si oligarhii risca in orice moment sa fie trecuti prin polizorul procuraturii si sunt amenintati cu decapitarea prin intermediul "luptei impotriva coruptiei" combinata cu "votul uninominal". Infractorii de rand nu risca deocamdata nimic in Romania, pentru ca statul nu are timp ori dispozitie sa le intercepteze convorbirile, sa-i filmeze, sa le faca dosare si sa le tina socoteala. Romanii tentati sau nevoiti sa faca din marginalitate sau delicventa un mod de viata trebuie sa emigreze pentru a face cunostinta cu cea mai complexa inventie umana care este statul.
Daniel Barbu este profesor de stiinte politice la Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
