Au trecut aproape trei ani de la introducerea regimului nou de politica monetara (tintirea inflatiei) in Romania. S-a rodat modelul de prognoza folosit de BNR in aceasta perioada? Aici sunt de distins cateva aspecte. Unul priveste modelul utilizat de BNR, care nu avea cum sa nu sufere modificari, in timp, cerute de evolutia conditiilor de functionare a economiei romanesti (ex: mecanismul de transmisie monetara). Un alt aspect priveste imbunatatirea modelului in sine, care tine de priceperea celor care l-au construit; sa nu omitem ca BNR a fost pusa in fata unei provocari exceptionale din acest punct de vedere. Si un alt aspect, legat de primul mentionat, se refera la faptul ca in conditiile de la noi tintirea inflatiei nu avea cum sa nu fie decat "neortodoxa". Eu am numit-o in mai multe studii si articole (unele publicate in ZF) de tip "moale" (soft). Aici ma refer la efecte ale deschiderii contului de capital, care este compatibila cu "tintirea inflatiei" principial. Dar in conditiile unor piete imperfecte (ale unui mecanism de transmisie monetara imatur) si ale unei inflatii ridicate BNR a fost obligata sa faca, adesea, acrobatie. Amintesc aici dobanzile, uneori, foarte scazute pe piata monetara din dorinta de a descuraja capitalul speculativ, in timp ce obiectivul central era de a obtine dezinflatie, deci de a nu lasa lichiditate in exces pe piata. Un reper al evolutiei modelului este si evolutia orizontului cu care a operat acesta, care s-a extins treptat.
O alta chestiune priveste credibilitatea strategiei de tintire a inflatiei avand in vedere devierile mari de la tinte. Nu trebuie sa confundam evaluari ale analistilor din institutiile financiare cu masa larga de consumatori de informatie economica. Pentru cei din urma, trecerea la tintirea inflatiei a fost, in buna masura, irelevanta, in sensul ca oamenii nu au perceput/inteles tehnicalitatile noului regim de politica monetara. Si daca asa stau lucururile, ce conteaza in ultima instanta este rezultatul efectiv. Adica, BNR a reusit de aduca inflatia in Romania la o singura cifra in ultimii ani. Vreau sa spun ca nu "tintirea inflatiei", ca regim de politica monetara, este raspunzatoare in principal, in opinia mea, de mersul inflatiei la noi. Alti factori, intre care importul de dezinflatie (inflatia coborand mult in lume in deceniul trecut) si aprecierea masiva a leului dupa 2004 au jucat un rol decisiv. Revin asupra faptului ca perioade bune de timp a existat o discrepanta mare intre dobanda de politica monetara si cea efectiva pe piata. Opinia mea este ca testul adevarat pentru tintirea inflatiei va fi in anii ce vin, pe fondul socurilor exogene puternice. In mod ironic, acest test va fi mai dur in conditiile in care mecansimul de transmisie monetara a progresat notabil, ceea ce este de presupus ca ar usura practicile bancii centrale. Dar, eu cred ca toate bancile centrale vor avea dificultati majore in anii ce vin.
Cand am vorbit despre un regim moale (soft) al tintirii inflatiei in Romania am avut in vedere si imposibilitatea de a neglija dinamica cursului de schimb. Avem o economie relativ mica la scara Europei, iar fluctuatiile valutare excesive pot provoca instabilitate nu numai financiara. Una este tintirea inflatiei de manual si alta cea care se realizeaza in practica, la noi si in alte parti. Afirmand aceasta nu indemn ca banca centrala sa "targeteze" un anume nivel (sau marja de fluctuatie) a cursului, ceea ce ar fi si inconsistent cu logica acestui regim de politica monetara (imposibila "trinitate" opereaza aici). Ci ma gandesc la marile dileme pe care le poate avea o banca centrala (la noi a trebuit sa conciliem dezinflatia cu nevoia de a descuraja intrari mari de capital speculativ), ca si la imperfectiunile (rigiditatile) pietelor, care permit unei banci centrale practici mai putin "curate".
In momentul de fata nu este cazul sa renuntam la regimul de tintire a inflatiei. Oricum, ceea ce se practica la noi este o formula hibrida, care permite o anume flexibilitate. As mai adauga ceva: cu cat ne vom apropia mai mult de momentul adoptarii euro (admitand ca acesta ramane un obiectiv central al politicii macro in Romania) cu atat mai mult va trebui sa regandim regimul de politica monetara - in sensul ca fluctuatia leului va fi o variabila de judecare a pregatirii pentru intrarea in zona euro.
O intrebare legitima este legata de eficacitatea dobanzii de politica monetara?
Ea a devenit, ca instrument de politica monetara, tot mai relevata fiindca, acum, semnalizeaza si ilustreaza conditiile monetare din economie (nu asa cum a fost in primele faze ale tintirii inflatiei la noi).
Intrebarea cheie acum priveste eficienta regimului de tintire a inflatiei in perioadele cu conjunctura externa proasta (cresterea pretului la combustibili, la materii prime). Este indiscutabil ca isi pierde considerabil din eficacitate, intrucat este foarte dificil de luptat cu inflatie importata, de tip cost-push. Dar aceasta observatie este valabila si pentru regimul clasic de politica monetara - cel care controleaza lichiditatea in economie nu indirect, prin dobanda. Daca se accepta ipoteza ca inflatia este esentialmente un fenomen monetar (indusa de cantitatea de bani in raport cu volumul serviciilor si produselor) stabilitatea generala a preturilor poate fi mentinuta cu o conditie: cand unele preturi in sistem cresc, altele trebuie sa scada. In viata reala insa aceste ajustari sunt anevoioase din cauza a numeroase rigiditati si, mai ales, fiindca exista efecte distributionale importante.
Cum poate fi ajustata strategia? Eu sunt impotriva targetarii unui nivel al cursului de schimb, mai ales in conditiile foarte volatile de pe pietele internationale (ar fi si impotriva logicii tintirii inflatiei). Vedeti ca sunt tari unde opereaza consilii monetare si ratele inflatiei au ajuns peste doua cifre (Bulgaria, tarile baltice). Eu cred ca, intr-o perioada in care factorii inflationisti precumpanitori sunt exogeni, ce trebuie sa facem este sa incercam sa evitam accentuarea efectelor socurilor din afara. Pe termen mediu si lung este esentiala ancorarea expectatiilor inflationiste; aceasta inseamna ca politicile monetare sa nu fie acomodative, iar bugetele publice sa nu scape de sub control. Adaug aici si o politica a veniturilor cumpatata, care sa tina cont de mersul productivitatii. Fara moderatie din acest punct de vedere se ajunge repede in necaz. Pentru ca oferta interna sa sustina lupta contra inflatiei este esential ca dinamica productivitatii sa permita reducerea costurilor unitare cu forta de munca, diminuarea consumurilor specifice (de energie si materii de baza). Introducerea de tehnologii noi si management bun sunt elemente cheie aici.
BNR a devenit mai consistenta prin manevrarea dobanzii de politica monetara. Si comunicarea este mai buna; ma refer de exemplu la calitatea rapoartelor trimestriale. Sa vedem insa ce se va intampla in viitor dat fiind modificarea radicala a contextului international. Inflatia a scazut remarcabil inainte de 2007, dar, asa cum am precizat, BNR a beneficiat de conditii internationale favorabile si de aprecierea leului despre care am amintit mai sus.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
