Unele studii arata ca pentru a se face fata tensiunilor din sistemele de asistenta sociala (sistemele de pensii) trebuie urmarit un randament mai mare al plasamentelor facute de catre fondurile de pensii. Altfel spus, se prezuma functionarea de fonduri de pensii (fie in regim privat, fie in regim mixt), care sa incerce imbunatatirea randamentelor prin marirea plasamentelor pe burse (in equity) in economii cu crestere economica rapida.
Acolo unde populatia imbatraneste cautarea randamentului superior (pentru a "imbogati" banii de pensie) este mult complicata ca demers de ponderea tot mai mare a cetatenilor asistati in totalul populatiei. In Europa exista tentative de marire a varstei de pensionare, de crestere a ratei de participare a populatiei pe piata oficiala a muncii, dar aceste masuri nu pot oculta fenomenul de profunzime - care streseaza sistemele de asistenta sociala. Acesta este contextul de ansamblu care a condus la ideea aparitiei de sistemele private de pensii sau public-private.
Am ales acest preambul pentru randurile de fata, intrucat imbatranirea populatiei, atunci cand priveste impactul asupra sistemelor asistentiale, comporta mai multe planuri de judecata: a/ ce se intampla cu contractul social intre cetatean si stat; b/ care sunt riscurile rezonabile de asumat in gestionarea banilor de pensie; c/ care sunt implicatiile proliferarii sistemelor private de pensii pe fondul globalizarii petelor financiare. Mai pot fi identificate si alte planuri de analiza, dar ma rezum la cele trei mentionate.
Putini sunt cei care subliniaza un aspect esential, ce defineste democratiile avansate, in analiza sistemelor de securitate sociala: existenta unui contract social intre stat si cetatean, care urmareste atenuarea riscurilor inerente unei economii de piata, in dorinta de a creste coeziunea sociala si loialitatea fata de institutii ale statului de drept. Dani Rodrik de la Universitatea Harvard remarca sistemele de asigurare sociala ca garantori ai contractului social. In acest spirit isi elaboreaza unele teze principale si Robert Reich (fost ministru al muncii in primul cabinet al lui Bill Clinton) in ultima sa carte, "Supercapitalism" (New York, Alfred Knopf, 2007). In modul de functionare prevalent a contractului social gasim reticenta foarte mare a cetatenilor, a multor politicieni, in tarile capitaliste bogate fata de privatizarea asistentei sociale. Inclusiv in SUA, rezervele fata de privatizarea asistentei sociale sunt considerabile. Redesenarea contractului social este, in opinia mea, cea mai ambitioasa tinta a guvernelor in democratiile liberale in conditiile imbatranirii populatiei, a crizei asistentei sociale - sub presiunea izvorata din ascensiunea economica fulminanta a Asiei, care modifica ierarhii competitive in economia globala. Discutiile aprinse privind polarizarea sociala, care ar fi sisteme educationale adecvate debutului noului secol, atenuarea disonantei cognitive intre electorate si clasele politice exprima un proces mai vast, ce a cuprins democratiile avansate.
Mutatis mutandis, aceasta discutie ampla priveste si democratiile tinere, tarile din Europa Centrala si de Rasarit, recent intrate in UE. Sunt date care atesta un proces de imbatranire mai intens in aceste tari decat in SUA si Europa Occidentala. In plus, tarile postcomuniste, inclusiv Romania, sufera si un proces de migratie important, care diminueaza numarul populatiei active. De aceea, impulsul catre trecerea la fondurile private de pensii sau/si cele mixte a fost mult mai mare, avand urmari concrete. Dar trebuie spus ca retorica publica si argumentatia analitica au fost substantiate prin prisma logicii viabilizarii sistemelor asistentiale si aproape deloc prin explicarea efectelor in ceea ce priveste redesenarea contractului social intre stat si cetatean. Nu intamplator aduc in discutie acest aspect, intrucat in tarile din UE (mai putin in Marea Britanie) se vorbeste mult despre un model social; iar acesta din urma ar avea la baza un anume tip de contract social. Prin urmare, daca reperele de baza ale contractului social sunt refacute (reinventate), nu are cum sa nu fie afectat ceea ce numim modelul social, el fiintand intr-o varietate de forme.
Sa trec la aspectul b: care sunt riscurile rezonabile ce pot fi asumate in gestiunea banilor de pensii. Cand avem de-a face cu sisteme de pensii garantate de catre stat, riscurile sunt practic nule pentru pensionari. Dar, asa cum am aratat mai sus, ramane chestiunea randamentului investitiilor. De aceea, privatizarea unor portiuni din sistemele de pensii a fost gandita ca o modalitate de a mari randamentul plasamentelor. Cand are loc aceasta privatizare, este absolut necesara formarea de mecanisme prudentiale, care sa minimizeze o gestiune periculoasa a banilor de pensii. De aceea, organismele de supraveghere a sistemelor de pensii stabilesc ponderi de orientare a investitiilor in functie de coeficiente de risc: plasamentele in titluri de stat sunt vazute cu risc foarte mic, plasamentele in actiuni la bursa sunt mai riscante, facandu-se totodata distinctie intre plasamente pe piata interna (care nu implica risc valutar) si cele pe alte piete.
In fine, apare aspectul c/ ce se intampla cu plasamentele facute de fondurile care gestioneaza bani de pensii in conditiile noi de pe pietele financiare globalizate. Dupa cum am incercat sa arat intr-o serie de articole publicate in ZF, gradul de transparenta al pietelor financiare a diminuat considerabil in ultimul deceniu, pe fondul globalizarii pietelor financiare si al utilizarii masive de derivative, dintre care multe nu se tranzactioneaza efectiv pe piata. Nu intamplator recentul summit al UE de la Lisabona a luat in discutie transparenta pietelor financiare si riscurile pentru economia mondiala. Pentru a se restaura increderea (trust) se cuvine sa revenim la o transparenta mai buna a pietelor financiare, sa reglementam activitatea hedge funds-urilor, sa informam mult mai bine pe cei care utilizeaza derivative, sa nu credem ca economia are strazi cu un singur sens (one way street). In general, mai multa ratiune (ca revers al exuberantei irationale, despre care amintea Alan Greenspan, fostul sef al Fed cu ani in urma), peste tot in lume, este necesara.
Dar sa revin la problema noastra privind fondurile de pensii. Ce se intampla de cateva luni bune pe pietele internationale (adica turbulente majore) arata, pe de o parte, minusuri grave in functionarea pietelor financiare, care periciliteaza sever plasamente facute fara discernamant; pe de alta, parte, obliga autoritatile din tarile unde se fac reforme in sistemele de pensii sa fie mai mult decat precaute in operarea unor mecanisme de supraveghere.
Romania are o populatie ce imbatraneste si se imputineaza (inclusiv din cauza migratiei), rata de participare pe piata oficiala a muncii este de sub 60% (foarte scazuta intre tarile UE). Aceste date arata de ce reforma sistemului de asistenta sociala (a sistemelor de pensii) reclama multa chibzuinta din partea autoritatilor. Aici am in vedere si mecanisme prudentiale care sa protejeze banii de pensii, oricine i-ar administra. Si in Romania chestiunea majora a redesenarii contractului social nu poate fi evitata.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
