Viata bate cartile. Dupa ce, la 5 ianuarie si la 3 februariea.c., Banca Nationala a taiat cate 0,50 de puncte procentuale dindobanda de politica monetara, coborand-o intai la 7,50 si apoi la 7la suta pe an, leul n-a dat semne de depreciere. Dimpotriva, s-aapreciat. Desigur, in medie. Iar de la 4 februarie (ziua in care aintrat in vigoare nivelul de 7 la suta al dobanzii) s-a intarit zide zi. Probabil ca - dupa ce lumea va iesi din criza - noiletratate nu vor mai face regula din faptul ca scaderea dobanzilorduce la deprecierea monedelor pe pietele valutare. Recenta deciziea BNR n-a fost scutita de critici. Motivul invocat - si mediatizat- de catre cei ce-si doresc o dobanda de politica monetara inaltaeste acela ca BNR n-ar putea sa castige in 2010 trei partidedintr-o data: sa ieftineasca banii, sa continue domolirea inflatieisi sa mentina stabilitatea pietei valutare. Cei mai multi dintreanalisti, cu deosebire cei bancari, au aplaudat insa decizia.
Infruntarea celor doua curente scoate in evidenta faptul ca niciin acest an - sau mai ales in acest an - calibrarea ratei dobanziide politica monetara, la niveluri optime, nu-i deloc o problemausoara. Mai ales ca o celebra dilema (cu numele de cod "Tosovski")continua sa fie actuala. Intrebarea cheie: dobanzile incotro? Dacanu sunt relativ scazute, intrari excesive de capital strainameninta piata interna. Daca nu sunt relativ ridicate, inflatia nuezita sa-si arate coltii. Dintr-o astfel de capcana e greu deiesit. Numai ca, si de aceasta data, Banca Nationala n-a mizat doarpe cartea dobanzii de politica monetara. A optat, ca de fiecaredata, pentru o conduita prudenta, contrabalansand reducereadobanzii cu o dubla decizie: imbinarea gestionarii adecvate alichiditatii din sistemul bancar si mentinerea la nivelul actual arezervelor minime obligatorii. A reusit astfel sa valorifice, atatcat a fost posibil, sansa de a sustine, prin dobanzi scazute,cresterea economica si, implicit, iesirea din criza fara a pune inpericol nici miscarea preturilor si nici cursul de schimb.
E adevarat ca de multe ori, in anii din urma, banca centrala aatras depozite cu dobanzi mari, in care bancile comerciale si-aufacut plasamente sigure si profitabile. Scopul fiind calmareaexploziei inflationiste, in conditiile in care o prea mica partedin surplusul de lei din sistemul bancar era absorbit in afaceriprofitabile, grosul riscand sa ajunga in preturi. Necazul a fost cabancile comerciale s-au obisnuit in acest fel sa intoarca spateleeconomiei reale si sa-si plaseze banii la BNR. Ori de cate ori insaa fost posibil, Banca Nationala a schimbat tactica: a redus dobandade politica monetara, pentru a determina bancile comerciale sa-siasume un rol activ si sa-si intoarca privirile catre companii. Oposibilitate pe care BNR o intrevede si acum, in 2010, cand trenulcreditului guvernamental nu va mai alerga cu 300 la suta pe an, cain 2009. Ministerul Finantelor da deja semne ca nu maiintentioneaza sa adune aproape toate resursele de creditare dinpiata.
In acelasi timp, leul isi mentine stabilitatea chiar dacadobanzile scad. Numeroasele pozitii valutare lungi au fostlichidate si nu mai fac presiune pe moneda nationala. Iar multijucatori s-au "plictisit" sa mai astepte promisa depreciere si audecis… sa se alieze cu leul.
Un risc prea mare? Nicidecum. Daca s-ar impune un alt scenariu,pentru ca dezinflatia ar fi la un moment dat in pericol, BNR arschimba repede macazul. Ar refuza deci sa mimeze stabilitatealasand dobanzile sa scada si sa produca efecte amagitoare pe termenscurt, dar devastatoare pe termen lung. Pentru ca ar fi un nonsensca dobanzile sa scada in timp ce inflatia ar urca. Dar nu e delocprevizibila, cel putin pana in prezent, o realitate care sa impunao astfel de proiectie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
