Intr-un interviu inregistrat saptamana trecuta de Luca Niculescu pentru RFI, Traian Basescu, care-si consolideaza pe zi ce trece vocatia de ganditor politic, a facut doua consideratii teoretice majore, prima explicativa, cealalta normativa.
A supus mai intai unei critici severe actualul regim constitutional romanesc, aratand ca el se sprijina pe un parlament ce nu pare sa fi avut vreodata initiative legislative memorabile, multumindu-se de regula sa urmeze vointa guvernului.
Pe acest temei, presedintele a observat ca unei tari ca Romania, ce se pregateste pentru o schimbare istorica de statut odata cu integrarea sa europeana, nu i se potriveste modelul "democratiei clasice".
Romania are nevoie, a decis Basescu in final, de o "democratie eficienta". Presedintele a fost, desigur, dezavantajat de forma efemera pe care o are orice interviu de presa. Istoricii ideilor politice nu au putut deci afla cum defineste autorul conceptul democratiei eficiente.
Suntem deci obligati, pentru a intelege profunzimea gandirii prezidentiale, sa aplicam o metoda bine cunoscuta de cei care-si fac o meserie din interpretarea textelor politice, anume, analiza contextuala.
Stim, asadar, ca in saptamana care a precedat interviul, Traian Basescu a condus o sedinta a unei comisii de experti convocati la Cotroceni pentru a reflecta asupra revizuirii Constitutiei.
Doi specialisti s-au distins atunci prin caracterul autoritar al interventiei lor. Pe de o parte, Ioan Muraru, unul din parintii Constitutiei din 1991, la origine profesor de drept constitutional socialist, promovat ulterior ca presedinte al Curtii Constitutionale postcomuniste.
Pe de alta parte, Cristian Parvulescu, devenit purtator de cuvant al societatii civile dupa ce a intrat in viata publica drept discipol al lui Ovidiu Trasnea, marele profesor de stiinte politice de la Academia Stefan Gheorghiu. Ce putem retine, din pozitiile formulate de catre cei doi experti, ca surse contextuale pentru teoria prezidentiala a democratiei eficiente?
Cel dintai specialist, Muraru, este, ca si Traian Basescu, un partizan al caracterului instrumental al Constitutiei.
Legea fundamentala nu este, pentru juristul socialist, decat o formalizare tranzitorie a vointei fortei conducatoare a societatii. Candva aceasta forta apartinea Partidului Comunist. Astazi, ea ii revine presedintelui ales direct de popor.
Al doilea specialist, Parvulescu, formuleaza de unsprezece luni doua teze pe care Basescu le "transpune in viata" in mod obiectiv (pentru a utiliza limbajul stiintelor politice din ambianta Academiei Stefan Gheorghiu).
In primul rand, teza referitoare la "caracterul bicefal" al autoritatii executive sub regimul Constitutiei din 1991 revizuita in 2003. Potrivit acestei opinii, competentele executive revin, in mod confuz si conflictual, deopotriva guvernului si presedintelui.
Apoi, acelasi specialist sustine ca "partidele sunt omul bolnav al politicii romanesti". Din aceasta pricina, urmeaza concluzia celor doua teze, clasa politica trebuie reformata, in masura in care este dependenta de partide. Presedintele Romaniei insa, din moment ce are increderea nemijlocita a poporului si este liber in raport cu partidele, nu face obiectul unei asemenea reforme.
In ambele perspective, presedintelui ii revine pe cale de consecinta sarcina de a conduce procesul de transformare a regimului politic.
In ce sens? In sensul eficientei, sintetizeaza Traian Basescu parerile expertilor sai oficiali.
Toti acesti ganditori si specialisti isi intemeiaza parerile pe o omisiune, si inca pe una dintre cele mai simple. Ei incearca sa citeasca evenimentele politice curente si sa le desluseasca miza, dar nu consulta textul Constitutiei, la scrierea caruia cel putin unul dintre ei a avut o contributie hotaratoare.
Or, articolul 102(1) al legii fundamentale prevede ca "Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice".
Avem deci de-a face cu un regim politic cat se poate de monocefal, atata timp cat credem ca suveranitatea poporului este reprezentata, intrupata si exprimata de parlament, asa cum sunt inclinati sa creada democratii.
Modul de desemnare a presedintelui, intr-o democratie, este in ultima instanta indiferent. Austriecii sau portughezii isi aleg presedintele prin sufragiu universal direct, fara ca acesta sa se bucure de mai multe competente decat seful statului italian, ales prin vot universal indirect.
Analiza contextuala a conceptului democratiei eficiente ne ajuta sa intelegem ca Traian Basescu nu este, in cele din urma, un teoretician foarte original.
Democratia eficienta se opune logic democratiei ineficiente, identificata deja de criticii Republicii de la Weimar sau de Carol al II-lea cu democratia parlamentara, cu regimul reprezentativ. Acolo unde sunt multe partide, acolo unde reprezentantii natiunii isi petrec timpul deliberand, acolo unde guvernul trebuie sa-si negocieze proiectele cu corpul legiuitor, guvernarea se misca cu incetinitorul si marile decizii nu satisfac pe nimeni pentru ca nu trebuie sa nemultumeasca pe cineva anume.
Un astfel de diagnostic critic fusese pus, in 1990, si de Ion Iliescu, celebrul autor al termenului "democratie originala". In plus, o asemenea democratie sa o numim, impreuna cu Basescu, clasica "este costisitoare, observatie pe care presedintele Romaniei a facut-o deja intr-o conferinta internationala vara trecuta.
Reprezentarea, garantiile constitutionale, exercitiul drepturilor si libertatilor costa. Costa pentru ca fiecare decizie care priveste societatea trebuie luata in cadre institutionale care sa faca posibile si accesibile evaluarea si contestarea politica sau civila.
Rationamentul normativ al lui Basescu este probabil urmatorul: daca tot avem un presedinte ales direct de catre cetateni, este mai ieftin si mai eficient sa-i incredintam lui intreaga autoritate executiva si sa facem economie de guvern si de parlament, cel putin in forma lor prezenta.
Sa facem economie si de cheltuielile pe care le presupune o democratie ce functioneaza cu toate atributele statului de drept.
Tot saptamana trecuta, un secretar de stat din Ministerul Justitiei, provenita si ea din societatea civila, a declarat public ca un cetatean (in speta un membru al Consiliului Superior al Magistraturii) care se plange ca este anchetat abuziv de procuratura, nu are decat "sa-si dovedeasca nevinovatia".
Intr-un stat de drept, autoritatea publica trebuie sa cheltuiasca resurse pentru a dovedi vinovatia cuiva. In democratia eficienta si ieftina a lui Traian Basescu, cetatenii vor fi cei obligati sa se apere de stat pe propriile lor speze.
* Daniel Barbu este doctor in stiinte politice, profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
