Cautam independenta energetica dar este suficient? Oare cum am putea reusi sa-i convingem pe cei saraci cu duhul dar treziti in posturi de conducere prin jocul politicii, ca utilitatile trebuie sa fie si stabile. Deci energia nu este suficient sa fie disponibila dar trebuie sa fie disponibila in conditii accesibile consumatorilor, fara socuri de pret care sa le bulverseze activitatile. Este la fel de important atat pentru consumatorii casnici cat si pentru cei din economie, deoarece lipsa unei surse previzibile de energie nu permite derularea nici unei afaceri pe termen lung sau mediu. Altfel, proiectiile din “business planuri” ale costurilor cu energia ar reprezenta un risc suficient de mare incat activitatea sa intre in zona de lipsa de fezabilitate si daca profitul nu este palpabil nimeni nu porneste afaceri. Sa speram ca mai marii zilei vor intelege ca in energie contractele pe termen lung sunt nu numai recomandate, dar sunt absolut necesare. Altfel va aparea iar un administrator judiciar care va estima ca vinde energia cu 220Lei/MWh si cand ajunge la realitate observa ca nu reuseste sa vanda nici cu 165Lei/MWh. Problema este ca raul odata facut induce destabilizarea economica cu efecte dureroase pentru miile de someri, victime ale unor administratori necunoscatori dar extrem de infatuati.
Dar iata ca un necaz nu vine niciodata singur. Recent, remarcam in presa libera sesizari disperate ale “unor parti interesate” legate de scaderea pretului la energia electrica atat pe PZU cat si pe PCCB. Efectul producatorilor din zona eoliana a fost neindurator si a dus la scaderi ale pretului energiei electrice sub limite altadata de neimaginat. Problema unora este ca nici asa nu e bine. Pai cum sa scada pretul asa mult? Nu este corect. Noi producatorii clasici ajungem sa vindem sub costuri si ne indreptam spre faliment. Ca de obicei, adevarul este undeva la mijloc. Nu este un dezastru ca scade pretul, problema este unde se vede aceasta scadere. Asa cum este normal, cei care au riscat cel mai mult si au ramas la “mila” PZU platind asta toamna 400Lei/MWh, resusesc acum sa faca economii serioase. Cei care au contracte pe termen mediu (un an), platesc in continuare pretul din Contract iar furnizorii lor marcheaza profit. Producatorii clasici chiar au o problema. Pe de o parte trebuie sa functioneze la sarcini din ce in ce mai variabile (datorita caracterului aleator al energiei eoliene) astfel incat ajung la coeficienti de incarcare redusi si costuri specifice ridicate, iar pe de alta parte trebuie sa liciteze alaturi de producatorii eolieni care sunt mai putin interesati de pretul energiei fiind puternic motivati de schema de sprijin.
Este o solutie sa blamam producatorii eolieni pentru ca au dus la scaderea pretului energiei? Probabil nu este nevoie de multa ratiune sa-ti dai seama ca NU. Ne permitem sa lasam lucrurile asa si sa riscam sa bagam producatorii clasici in faliment? Raspunsul evident este tot NU, deoarece vrem energie tot timpul, nu doar cand bate vantul. Asadar poate nu ar fi o idee rea sa se modifice putin abordarea pietei. Este oarecum incorect sa-i pui sa liciteze umar la umar pe producatorii eolieni care sunt mai motivati de Certificatele Verzi decat de pretul energiei, cu producatorii clasici (in special cei pe carbune) pentru care pretul energiei este totul. Se pot separa pietele? Se poate antecalcula orar un maxim de productie eoliana posibil din punct de vedere al stabilitatii sistemului? Daca raspunsul este DA, atunci poate este o idee sa se separe pietele de energie intre cei care produc pe baza de schema suport si cei care produc in mod clasic. Cu certitudine specialistii din cadrul OPCOM, ANRE, Transelectrica precum si cei independenti (care aduc un plus de neutralitate), ar putea gandi un sistem care sa nu mai “denatureze” piata de energie.
Totusi, nu va fi suficient. Daca marii producatori clasici, nu-si reconsidera pozitiile si mentin sistemele de capusare care maresc “artificial” costurile de productie, putem sa separam orice ca piata tot ii va desfiinta. Erorile din trecut nu au fost legate de modul de impartire a producatorilor dupa tehnologia energiei primare. Erorile au fost induse politic dupa anul 2000 si din pacate in mod exponential dupa 2008, prin capusarea producatorilor atat cu personal cat si cu “baieti destepti” care prin intermediul firmelor “favorizate” au drenat tot mai multi bani de la producatorii clasici indiferent ca erau “hidro” sau “termo”. Acolo ar trebui sa caute guvernantii solutiile de reducere a pretului la energia electrica si nu exclusiv la producatorii din surse regenerabile si ale lor scheme suport. Nu sunt de neglijat nici tarifele de distributie si de transport. Si acolo (in societatile care administreaza aceste activitati) se regasesc in special dupa 2008, aceleasi metode de drenare a banilor indiferent ca este vorba de distribuitori de stat (Electrica) sau privati (CEZ sau ENEL). Vom incerca sa facem din activitatile de monopol din energie, subiectul unui viitor articol, deoarece problematica este mult mai delicata avand in vedere obligatia operatorilor de a asigura accesul la retea.
Cătălin Chimirel este inginer în electroenergetică, director de program pentru proiecte energetice la SC Ecro SRL, companie de consultanta pentru firme din energie
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
