Recentele controale de la cluburile de fotbal reprezinta un eveniment inedit in activitatea de control. Acesta reprezinta primul control post-revolutionar intr-un domeniu in care se vehiculeaza sume mari de bani si, nu in ultimul rand, aducator de prestigiu si popularitate. Controlul efectuat de Garda Financiara a scos la iveala incercarile cluburilor de fotbal de a se apara de fiscalitatea agresiva a statului, fiscalitate care, iata, nu ocoleste nici un domeniu de activitate.
Controalele efectuate au adus la cunostinta publicului diferite metode de eludare a platii impozitelor pe veniturile obtinute de fotbalisti (este probabil sa nu fie singurii beneficiari ai acestor metode), dar si faptul ca s-au facut unele erori de interpretare a legislatiei care au permis Garzii Financiare sa determine diferente de impozite si taxe. Nu este un secret ca, in lumea civilizata, consultantii fiscali se straduiesc sa gaseasca pentru clientii lor cele mai bune solutii pentru reducerea costurilor de taxe si impozite. Iar cu cat fiscul este mai agresiv, cu atat creste importanta activitatii celor care ofera servicii de consultanta fiscala.
Garda Financiara a identificat si prezentat opiniei publice urmatoarele metode de eludare a platii impozitelor pe venit:
a) neplata sumelor retinute ca impozit pe veniturile sportivilor;
b) plata unui salariu minim in baza unui contract de munca, iar diferenta pe baza de contract de sponsorizare, platit fie de o fundatie asociata clubului respectiv, fie direct de catre un sponsor al acestuia;
c) plata unui salariu minim in baza unui contract de munca, iar diferenta, pe baza de contract de asigurari de viata;
d) plata unui salariu minim in baza unui contract de munca, iar diferenta, in contul unei microintreprinderi detinute de sportivul respectiv.
Desi informatiile prezentate de organele de control sunt destul de putine, se pare ca sursa tuturor problemelor pentru cluburile care au platit asigurari de viata sau sponsorizari (direct sau prin intermediari) o reprezinta faptul ca au inscris aceste sume in acte aditionale la contractul de munca, documente care au fost depuse la Liga Profesionista. Practic, existenta acestor documente dovedeste fara dubiu faptul ca aceste sume reprezinta venituri asociate contractului de munca, adica venituri din salarii indiferent de faptul ca aceste sume sunt platite direct sau prin intermediari.
Totusi, metodele utilizate au fost foarte ingenioase, in special cele privind sponsorizarea printr-o alta entitate decat cea cu care era incheiat un contract de munca. Trebuie precizat ca, daca nu ar fi existat/gasit actele aditionale la contractul de munca, Garda Financiara ar fi avut dificultati majore in a dovedi faptul ca aceste sume reprezinta venituri supuse impozitului pe venit (salarii).
Astfel, metoda "sponsorizarii" sportivilor prezinta mai multe aspecte neclare deoarece scutirea de impozit la nivelul sportivului este reglementata de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile si completarile ulterioare. Iar un contract de sponsorizare care nu indeplineste conditiile prevazute in acea lege nu va atrage scutirea de impozit la nivelul sportivului. Mai trebuie precizat ca legislatia privind impozitul pe venit, include sportivii profesionisti in categoria persoanelor care obtin venituri din activitati independente, fapt de natura sa complice si mai mult lucrurile.
In ce priveste asigurarile de viata, legislatia in vigoare in perioada controlata (30 iunie 2002 - 31 decembrie 2002) prevedea faptul ca asigurarile de viata platite de angajator se impoziteaza la nivelul angajatului daca acestea au fost considerate cheltuieli deductibile aferente activitatii deesfasurate de persoana sau de entitatea care le-a acordat. Pe cale de consecinta, asociatiile sau firmele platitoare de impozit pe profit/venit trebuiau sa retina impozit la sumele platite numai daca au dedus acele cheltuile din veniturile impozabile. Asadar, daca asociatia nu a calculat impozit pe profit sau pe venit, organele fiscale nu prea au baza legala sa impoziteze asigurarile de viata ca avantaje in natura, cu cotele de impozit pe salarii (din pacate, aceasta varianta este anulata daca aceste drepturi sunt mentionate in anexa la contractul de munca!).
Plata drepturilor cuvenite sportivului intr-o microantreprindere, desi discutabila din perspectiva bunului simt, ar fi fost inatacabila daca acest contract intre microantreprindere si club ar fi inlocuit contractul de munca (in masura in care aceasta forma ar fi fost acceptata de forurile sportive).
Este surprinzator, totusi, ca niciunul din cluburile controlate nu a incheiat contracte cu sportivii (conventii civile), in calitatea acestora de persoane care obtin venituri din activitati independente. Impozitarea in aceasta situatie ar fi fost mult redusa prin faptul ca:
1. cluburile nu platesc contributii la fondul de salarii (5% somaj, 7% sanatate, 0.75% camera de munca si 25% CAS si contributie la fondul de accidente), adica -37.75% din cota totala de 57% reprezentand contributii sociale;
2. sportivii ar avea dreptul sa deduca unele categorii de cheltuieli legate de activitatea sportiva care ar reduce baza de impunere pentru impozitul pe venit (cota maxima 40%).
Explicatia cea mai plauzibila este ca s-au preferat variante care aduc economii maxime (prin metodele prezentate de Garda, costurile aditionale sumelor nete platite erau de maxim 25-30% reprezentand comisioane si, dupa caz, impozit pe profit). Din pacate, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ.
Rezultatele acestui control arata ca organele de control au inceput sa "vada" dincolo de aparente si ca pot sa aplice (atunci cand vor!) legea in spiritul ei si nu in litera ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
