Traian Basescu este presedinte si mai vrea o tura de cinci ani. Mircea Geoana este si el presedinte si vrea sa fie si mai presedinte. Oricat de malitios s-ar afisa cel dintai fata de cel de-al doilea, impresia pregnanta este ca, pana la a-si declara oficial razboi pe fata, la timona treburilor se afla acest tandem doar aparent ciudat.
Alegerile prezidentiale din noiembrie sunt ingemanat atractie, miza, fascinatie. In sfarsit ceva care starneste, mobilizeaza, motiveaza. Se spun vorbe mari despre acest scrutin, pe care unii il califica drept moment de rascruce.
De fapt, este efectul farmecului exersat si confirmat al luptei dintre doi oameni pentru primul loc al ierarhiei publice. Un soi de intrecere uninominala pura si dura.
Este adevarat ca nu mai poate fi vorba de acea asteptare infrigurata a primei alternante prezidentiale Ion Iliescu - Emil Constantinescu. Erau alte timpuri, in joc altfel de sperante, judecatile se faceau aproape numai in alb si negru.
Atmosfera nu mai este nici cea de la meciul Adrian Nastase - Traian Basescu, cand deznodamantul a avut un parfum usor de conspiratie - alegatori frenetici, care se zoreau de mama focului sa voteze in Gara de Nord, "revolutia" sondarii opiniei publice prin naucitorul exit-poll care a consemnat egalitatea perfecta intre candidati, interventia lui Ion Iliescu insusi, intr-un moment cand totul era pe muchie de cutit.
Cate putin din aceste mixturi s-ar putea manifesta si la prezidentialele 2009. Dar fara sa fie dominante. Lupta pentru Presedintia Romaniei - editia 2009 va fi in egala masura subtila si brutala. Mai multe mizerii decat in mod obisnuit, dar si o doza mai mare de "abscons".
Este clar ca nu se va finaliza dupa primul tur. Ca va trebui sa fie si agonia turului doi. Ca mai mult ca oricand sensul confruntarii va fi dat de la "masa verde". Ca manevrele vor fi ceva mai insidioase si "infiptul cutitului in spate" mai aprig exersat. Ca toate acestea sunt in acord cu personalitatea si felul de actiune al protagonistilor.
Unii se grabesc sa prezica, dar cam cu jumatate de gura, retragerea lui Traian Basescu intr-un port linistit. Altii ii prevestesc cu patos convingator inca o domnie cincinala a capitanului de cursa lunga.
Eu il vad pe Traian Basescu pe varful valului. Are miscari de surfer. De curand sunt ceva mai precipitate. Este un fel de exaltare a omniprezentei. Traian Basescu este peste tot. Se razboieste. Apara cauze. Saptamana asta s-a declarat un om al comunicarii. Despre felul de comunicare al presedintelui pot curge rauri de cerneala. Nu vreau sa contribui la torent si nici sa cad in clisee.
Desi, dincolo de exaltare si de apetenta pentru trebile executive, miscarile prezidentiale tot in contururile deja consacrate se incadreaza. Stand cu gheata pe cap si picioarele in lighean zic ca Traian Basescu are inca resurse de a surprinde. Poate ca si le dozeaza mai bine si gandeste mai mult.
Prezicerile sfioase sunt valabile si in cazul lui Mircea Geoana, dar in sens invers. Cum ca lui Geoana ii surade sansa de a bantui cu eleganta si nasul in vant prin Cotroceni, de aceasta data in calitate de "genius loci". Sau cum s-a exprimat dumnealui, incercand sa fie sprintar (esuat), sa culeaga ghiocei de pe peluza.
Ma incearca rasul cand ii aud pe emitatorii de pareri mirandu-se pozitiv despre Mircea Geoana. Acum mai putin de trei ani daca, in cercurile de "cunoscatori", spuneai ceva "de bine" despre "prostanac" erai privit ca un extraterestru si te trezeai cu seminte in cap. Dupa trei ani, porecla s-a convertit. Geoana a capatat un soi de reputatie intunecata (ehe, long way de la minimalizare la demonizare), de tip fara scrupule, care te arunca peste bord daca stai in calea ambitiilor dumisale.
Un amic jurnalist, care a lucrat si de partea cealalta a baricadei, revenind insa la intaia dragoste, m-a luminat la un pahar de vorba: nici vorba de contre intre Traian Basescu si Mircea Geoana. Ce se vede e asa, de ochii fanilor si amorul artei. De fapt intre cei doi e o idila nabadaioasa si o complementaritate marinareasca capitan-secund.
Sa nu ma intrebati pe cine pariez. Imi aduc aminte ca atunci cand guvernul era in chinurile facerii, un lider sindical umblat prin lume a fost intrebat: pe cine vedeti prim-ministru, dintre, dintre, dintre?...si omul a raspuns fara umbra de zambet: pe Angela Merkel.
Eu l-as fi vrut presedinte pe Francois Mitterand. Chestiune de stil.
Indira Crasnea este redactor-sef adjunct al Agentiei de presa Mediafax
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
