Opinii

Liviu Voinea: Taxa de ultima inmatriculare

27.02.2007, 18:40 32

Am asteptat un timp pana sa exprim o pozitie pe tema taxei de prima inmatriculare, in speranta ca subiectul va fi unul trecator, iar Guvernul va reveni la normalitate. Ca Guvernul nu va proceda asa de bunavoie ne-o demonstreaza insa declaratia recenta a ministrului de finante, care este pregatit sa se bata cu Comisia Europeana pentru mentinerea acestei taxe. As fi preferat sa ne batem cu Uniunea pentru cauze mai nobile, si de fapt as fi preferat in general sa nu ne certam cu Uniunea chiar din momentul in care i-am trecut pragul.
Pretextul protectiei mediului este absolut induiosator. Cred insa ca o singura centrala termica de cartier din Bucuresti polueaza mai mult decat toate masinile importate intr-o luna. Sa ne reamintim ca la capitolul protectia mediului am obtinut o perioada de tranzitie in care firmele noastre poluante trebuie sa se adapteze la normele europene. Pentru firme se poate, dar pentru cetatenii de rand, nu. Ca sa nu mai vorbim ca aceasta este o norma inventata, si ca oricum Daciile fabricate acum 10 sau 20 de ani si care circula nestingherite in toata tara sunt mai poluante decat masinile importate fabricate sa zicem in urma cu 5 sau 6 ani.
Dar nu are rost sa discutam logic o masura ale carei resorturi sunt de alta natura. Guvernul este pregatit sa tarasca Romania intr-o aventura cu final asteptat (amenda usturatoare de la Comisia Europeana, plus probabil returnarea tuturor banilor incasati abuziv), de dragul celor care au de castigat din aceasta masura.
Cine sunt ei? In primul rand, importatorii de masini noi, intre care, desigur, si Citroen (prietenii stiu de ce). Apropo de importatorii de masini noi, sugerez ca batalia Guvernului cu Comisia Europeana sa se desfasoare intr-o cunoscuta zona de vanatoare din nord-vestul tarii - acolo am avea cu siguranta avantajul terenului propriu. In al doilea rand, Renault Romania - care de altfel a si avertizat ce mari nenorociri se vor intampla cu productia locala si cu angajatii locali daca se renunta la aceasta taxa de prima inmatriculare. In al treilea, dar nu in ultimul rand, bugetul de stat se captuseste cu niste bani, in traditia care a urmat introducerii cotei unice, si anume cresterea tuturor celorlalte categorii de taxe, oricare ar fi ele si cu cat mai mult posibil. Ma si mir de altfel ca aceasta taxa de prima inmatriculare nu a fost fixata direct la 16%, pentru ca, nu-i asa, ar fi fost mai usor de calculat si de colectat.
Cine are de pierdut? Cumparatorii, si inca de doua ori. O data, prin cuantumul taxei. A doua oara, prin faptul ca amenda pe care o vom incasa de la Comisia Europeana va fi platita tot de catre noi.
Comisia Europeana iti spune ca este o taxa discriminatorie. FMI iti spune ca este o taxa cu caracter protectionist. Guvernul isi face insa socoteala in cotele de piata ale masinilor noi. Nu este singura anomalie de pe piata auto. S-ar putea sa gresesc, dar in opinia mea Programul "Rabla" este o forma mascata de ajutor de stat tot pentru importatorii si producatorii de masini noi. Iar faptul ca eliminarea accizelor vamale nu se vede inca in scaderea preturilor pentru masinile de import, in special cele non-europene, este un alt semn de intrebare privind posibile intelegeri intre competitorii de pe piata auto.
Acestea fiind zise, va propun sa platim cu totii o taxa de ultima inmatriculare si sa profitam de libertatea de miscare in spatiul european.

Liviu Voinea este conf. univ. dr. la SNSPA, director executiv - Grupul de Economie Aplicata

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO