De câteva zile, s-a reaprins disputa cu privire la ponderea economiei necontabilizate în PIB. Unele surse indică 30 la sută, altele 40 la sută. Şi am văzut chiar date potrivit cărora evaziunea fiscală ar depăşi nivelul bugetului.
Mai mult deci decât jumătate din PIB. Ceea ce nu înseamnă că se calculează un PIB oficial, la care se mai adaugă o parte informală, din adunarea lor rezultând nivelul creşterii economice. Nu aşa stau lucrurile.
În totalul producţiei anuale de bunuri şi servicii se regăsesc şi valori adăugate legate direct ori indirect de economia paralelă. Şi încă într-o proporţie destul de mare. Toate aceste legături s-au structurat în timp, s-au întărit, şi-au desfăcut ramificaţiile.
Pe aceste canale intercondiţionate au circulat şi circulă tot mai mulţi bani, care s-au înmulţit. Ar fi însă o eroare să legăm necazurile economiei numai de ceea ce se întâmplă în sectorul ascuns. Există multe alte cauze, una fiind dezarticulările din sistemul economic de la suprafaţă. Cred că pentru societatea noastră, în zilele noastre, a duce bătălia împotriva acestor dezarticulări constituie o alegere, o opţiune privind atât dimensionarea atacului, a forţei de acţiune, cât şi asumarea riscurilor. Importantă fiind totodată şi capacitatea de a face faţă dezechilibrelor ce pot interveni la nivel social.
Numai de aici poate să înceapă lupta pentru o nouă economie. Iar cuvântul-cheie este restructurarea. Boala cea mai gravă a economiei noastre, în acest timp de criză, e moştenită dinaintea crizei. Se cuvine aşadar, astăzi mai mult decât oricând în trecut, ca această boală a economiei noastre, întârzierea restructurării, să fie analizată pe toate faţetele. Numai aşa vom reuşi să-i cunoaştem mai bine dimensiunile, specificul, cauzele. Pentru a-i afla leacurile.
Dintre toate bolile economiei, căci sunt mai multe, unele fiind duse pe picioare, poticnirile în planul restructurării au ajuns să ne obsedeze. Cum să rezolvăm lucrurile? Problemă grea, ce se caracterizează prin dificultăţi numeroase şi mari. Reţetele altora nu ne ajută în niciun fel. Tiparele nu ni se potrivesc. Orice fel de încercare de a aplica "etichete" se loveşte, în cazul ţării noastre, de o sumedenie de particularităţi greu de definit. Şi cu atât mai greu de stăpânit. Totuşi, o regulă este valabilă pretutindeni, inclusiv la noi: restructurarea constituie un complex de probleme, toate grele, care cer să fie rezolvate toate deodată. A le rezolva pe rând e marea capcană în care am căzut noi.
De fapt, procesul e contaminat de mai multe boli şi, pentru vindecarea lor, e nevoie de mai multe leacuri. Cu un singur leac nu vor fi vindecate toate aceste boli. Să explic. Restructurarea de care avem nevoie, în România, implică un proces cuprinzător de schimbări radicale. Or, la noi, totul s-a redus la un singur aspect: restructurările de personal. Numai că ele, singure, nu au satisfăcut cerinţa de reforme. Nu aveau cum s-o satisfacă. Numai o combinaţie optimă - restructurări în producţia de bunuri, plus noi servicii, care să asigure locuri de muncă pentru disponibilizaţi şi să schimbe standardul de viaţă în societatea românească - ne va asigura competitivitatea de care ţara are acum nevoie. Pentru că României, acum, nu-i trebuie un PIB cu plus şi atât. Îi trebuie un PIB care să exprime plusuri cantitative bazate pe o nouă calitate.
Soluţia ar fi grăbirea restructurării. Fiindcă forţarea creşterii fără o nouă viteză a restructurării ar fi o eroare. Efortul ar fi prea mare. Motoarele producţiei s-ar încălzi prea tare şi ar începe să cedeze. Într-o economie în care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea şi eficienţa, supraefortul de a produce mai mult ar cere mai multe importuri, mai mulţi bani, un consum mai mare de capital fix. Pe acest fond, s-ar putea înmulţi obişnuitele pierderi cauzate de modul învechit în care este organizată munca în multe companii, îndeosebi de stat. Toate aceste boli, ale căror focare se află în economia reală, ridică enorm preţul creşterii economice.
Din cauza întârzierii restructurării până şi munca, în loc să aducă belşug, ne-a adus pagube. De aici şi deruta atâtor milioane de oameni care muncesc din greu şi sunt plătiţi cu excesivă modestie. Ei nu înţeleg că singura legătură adevărată se stabileşte între venituri şi eficienţa muncii. Tendinţa lor însă e de a face o altă legătură, între venituri şi preţuri, legătură ce nu poate fi decât falsă, fiindcă îi face să nu înţeleagă nimic din ce li se întâmplă.
Din cauză că ei confundă efectul cu cauza. Dar atât veniturile lor, cât şi preţurile din piaţă nu sunt decât instrumente cu care se ia temperatura în economie. Ambele termometre măsoară efecte: veniturile indică până la ce cote se poate urca plata muncii; în acelaşi timp, preţurile arată valoarea de piaţă a produselor, fie ele bunuri economice, fie servicii. Din acest raport lipseşte tocmai baza: un alt fel de muncă, performantă. Leacul cel mai bun
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
