Cum pot fi înmulţite sursele de venituri? Taxa pe valoareaadăugată, cocoţată până la 24 la sută, e imposibil să mai poatăcreşte. Aşa că din TVA vor fi obţinuţi bani mai mulţi numai dacă seva vinde mai mult şi se va cumpăra mai mult. Impozitele pe salariipot aduce şi ele bani mai mulţi. Dar nu prin creşterea cotelor, ciprin mărirea câştigurilor. Şi a numărului de salariaţi. Impozitelepe profit ar putea aduce bani mulţi numai dacă vor fi cifre deafaceri mai mari şi mai multă valoare adăugată. Iată dorinţa, darnu şi putinţa.
În toamna aspră a lui 2010, într-un sfârşit de an greu, dominatde recesiune, problema-problemelor este bugetul. Ideea "activării"lui pentru a obţine mai multă creştere de PIB cu un deficit internmai mare surâde acum multor politicieni. Cum să faci însă deficitmare într-un an în care creşterea cheltuielilor bugetare ar afectagrav baza societăţii? Expresia "buget de austeritate" continuă săfie în prim-planul vieţii publice. Deşi nu e vorba de austeritate,ci de ajustare. Care-i diferenţa? Una singură: aceea că prinajustare nu strângem cureaua pur şi simplu, ci încercăm să punem laloc câte ceva din ce am consumat în plus peste ce am produs.
Bugetul statului are desigur multe surse de venituri. Dincolo detaxa pe valoarea adăugată, regina impozitelor, de impozitele pesalarii şi pe profit se înşiră o listă lungă, în planul întâitronând accizele, care şi-au cam pierdut rolul de taxă pe lux,devenind pur şi simplu un impozit suplimentar. Reversul îlconstituie cheltuielile cu salariile, cu alocaţiile pentrusănătate, învăţământ, armată, justiţie, poliţie, pentruadministraţie publică. Plus cele pentru investiţiile publice, şiele restrânse. Aceste tipuri de cheltuieli sunt şi vor continua săfie cu mult sub nevoi. Economia nu-i capabilă, nici în acest an, săalimenteze consistent bugetul. Fiindcă, în România, cele mai multecompanii abia se menţin pe linia de plutire, cu o eficienţă modestăa muncii, cu creşteri mari ale costurilor de producţie şi cu ocompetitivitate sub exigenţele acestui început de secol.
Lucrurile sunt cu atât mai complicate acum, în prag denoiembrie, când ne pregătim să înfruntăm un general dintre cei maitemuţi: iarna. Zonele noastre cele mai vulnerabile fiindimporturile de resurse energetice, preţurile administrate şi risipadin companiile statului. La care se adaugă o cerere de consum înscădere. Acum, când ne chinuim să ieşim din recesiune, consumulscăzut ne ţine în loc.
O întrebare devine însă obsedantă: cât va putea fi întinsă, deaici înainte, plapuma protecţiei sociale? Pentru că economiacontinuă să sângereze. Încercările de creşteri cantitative suntîngreunate de restrângeri în domeniile productivităţii muncii şiale competitivităţii. Şi astfel sunt reduse resursele necesare uneiprotecţii sociale optime. Problemele devin şi mai grele când seajunge la măsurile ce ar urma să fie luate: închiderea fabricilorcare pierd bani şi o nouă bătălie pentru eficienţă.
Fără îndoială că profesorii, alte categorii sociale au toatăîndreptăţirea să ceară revenirea la salariile întregi. Statul însăn-are bani. Numai că lucrurile nu se pot opri aici. E nevoie desoluţii. De idei şi de fapte care să ducă la închiderea a cât maimulte dintre canalele de risipă şi de pierderi. Aşa ceva nu va fiînsă posibil fără mai multă muncă, fără mai multă competenţă, fărăconcurenţă la sânge. Numai aşa se va putea ajunge la restabilireaadevărurilor esenţiale în economia reală. Altfel vor fi lungitepentru încă mulţi ani bolile care macină în prezent nu doarbugetul, ci şi investiţiile, producţia, profitul.
Într-un cuvânt, oferta internă de bunuri şi de servicii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
