E cert că ministrul agriculturii a căzut într-o capcană. I-aauzit pe profesioniştii zgomotului inflaţionist, care, fiind la oraprezicerilor de toamnă, ne ameninţau cu scumpiri la alimente cu30-40 la sută, şi s-a repezit să-i combată. Aşa că a luatmicrofonul şi ne-a asigurat - într-o intervenţie televizată - căalimentele nu se vor scumpi cu 30-40 la sută, ci doar cu… 10 lasută. A doua zi şi-a normalizat însă discursul.
Desigur, scumpirea alimentelor cu numai 10 la sută ar fi maipuţin alarmantă. Dar, în esenţă, ar fi tot o scumpire alarmantă.Noroc că niciun fel de calcul nu duce către un nivel atât deridicat. Şi nici nu ar avea cum să ducă. Atât timp cât salariilebugetarilor rămân ciuntite cu 25 la sută, iar pensiile suntîngheţate, fenomenul contaminând şi câştigurile salariale înfirmele private, consumul nu-şi va lua avânt. Iar la o cerere încărestrânsă un salt periculos al preţurilor nu va avea loc înRomânia.
Recent, INS a publicat inflaţia pe septembrie. Cu o rată pe 12luni, septembrie 2010 faţă de septembrie 2009, de 7,77 la sută,România continuă să fie ţara cu inflaţia cea mai mare din UniuneaEuropeană. Indicator asociat în chip îngrijorător cu un altul, totrecent publicat: cel mai mic PIB pe locuitor din Uniunea Europeană.Mai mult de atât nici nu cred că ar suporta puterea de cumpărare înRomânia.
Am scris, în titlu, scumpiri de toamnă, în contrast cu un alttitlu pe care l-am văzut recent într-o revistă: "Scumpiri decriză". Să fie limpede, nu criza ne aduce unele scumpiri laalimente, ci toamna. Dacă, zilele trecute, statistica a comunicatunele scumpiri la produsele alimentare - cu 3,67 la sută la legume,cu 4,66 la sută la ulei şi cu 5,89 la ouă - nu criza e cauza, citoamna. Mai ales că nu s-au scumpit nici carnea, nici fructele,nici untul. De unde atunci creşteri de preţuri cu 10 la sută?
Sigur, faptul că inflaţia nu se duce atât de sus cât ar vreaprezicătorii de profesie nu înseamnă că economia merge bine. Suntemîncă în recesiune. şi nu avem vreo şansă ca, în acest an, să trecempe creştere economică plus. Inflaţia ne poate spune multe despreputerea de cumpărare a populaţiei, dar nu şi despre putereaeconomiei. Aşadar, să nu confundăm efectele cu cauzele. Pentru căatât veniturile, cât şi preţurile nu sunt decât instrumente cu carese ia temperatura în economie. Ambele termometre măsoară efecte:veniturile indică până la ce cote se poate urca plata muncii; înacelaşi timp, preţurile arată valoarea pe care pieţele o recunoscrezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii.Veniturile vor face faţă preţurilor numai atunci când vor fi rodulunei munci competitive, orientate cu faţa către piaţă. Dar, fiindîncă reduse, vor continua să tragă preţurile înapoi.
Chiar şi cantitatea de muncă e o iluzie. Cui i-ar folosi să fiemutaţi munţi dintr-un loc în altul dacă treaba asta nu şi-ar găsi,pe piaţă, o nevoie şi un preţ bun?! Mai mult chiar: dacă pe piaţănu s-ar ivi atât de mulţi cumpărători, care să poată plăti acestpreţ bun, încât treaba în cauză să fie rentabilă, ce să faci cuproducţia obţinută? Suma încasată din vânzări trebuie să fie maimare decât suma cheltuită în producţie. Problema este că produselornoastre le lipseşte, cu deosebire, tocmai partea cea mai bineplătită în comerţul internaţional: contribuţia creativităţii. Şiatunci, unde-i avantajul nostru competitiv? Sau pe un alt plan: celal investiţiilor străine. Unde-i avantajul comparativ al salariuluimediu de numai 300 de euro pe lună? Şi iată cum tot eşafodajulvechii teorii se năruie. Competitivitatea cere competenţă! Iarcompetenţa se afirmă numai în condiţiile în care munca estemotivată, material şi moral.
În prim-plan se află, acum, avantajul competitiv. Iar ca săajungem aici e nevoie de alte structuri economice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
