Într-un articol publicat în ZiarulFinanciar pe 18 octombrie am atras atenţia asupra faptului că unelebănci practică marje de 9% la creditele în euro pe termen lung înderulare precum şi asupra consecinţelor pe care le generează acestepractici incorecte asupra imaginii şi activităţii lor viitoare.
Se vede însă că am argumentat în van aceste aspecte. Un bancher,preşedinte de bancă, într-un articol scris drept replică, publicattot în Ziarul Financiar, afirmă că se bazează pe fapte, dar acestefapte sunt în mare parte nefundamentate.
Primul aspect este câştigul de aproape 4% determinat de scădereaEURIBOR şi însuşit de băncile care au practicat dobânda internă dereferinţă şi nu au modificat-o în funcţie de evoluţia pieţei,afirmaţie pe care domnul bancher o contestă scoţând din contextafirmaţiile mele şi aducând argumente greşite. Pentru a-i răspundeîi voi oferi un exemplu simplu. În perioada 2007-2008, unele bănci,care au înţeles să aibă un comportament corect faţă de clienţi, audat credite la EURIBOR plus o marjă fixă în jur de 6%, având astfelo dobândă nominală de aproape 10,5% la momentul respectiv, cândEURIBOR era de 4-5%. În acelaşi timp, alte bănci au acordat acelaşitip de credit la dobândă de referinţă internă (nefiind prevăzută încontract nici structura şi nici valoarea acesteia) plus o marjă de1,5-2%, dobânda nominală la acelaşi moment fiind tot în jur de10,5%. Până în 2009, EURIBOR a scăzut cu aproape 4%, la circa 1%,unde a şi rămas, dar băncile cu dobândă de referinţă internă,acţionând incorect, au "uitat" să-şi actualizeze dobânda dereferinţă şi au păstrat aceeaşi dobândă nominală de 10,5%.
Sper că acum se observă că aceste bănci incorecte au avut un câştigsuplimentar de aproape 4% faţă de băncile corecte, care aumodificat dobânda la credit în funcţie de evoluţia EURIBOR. Maimult, băncile incorecte vor şi de acum încolo să-şi conserve acestprofit şi au impus clienţilor, sub pretextul aplicării Ordonanţei50/2010 de transparentizare a contractelor de credit, marje fixe depeste 9% calculate ca diferenţa între rata nominală a dobânziiaferente contractului de creditare la momentul actual şi cotaţiaactuală a indicelui EURIBOR. După cum am mai spus şi cu alteocazii, băncile ar fi trebuit să modifice dobânda internă dereferinţă atunci când condiţiile de pe piaţă permiteau - adicăatunci când variaţia la trei sau şase luni a indicatorului formatdin EURIBOR plus 80% din media cotaţiilor CDS pe ultimele trei sauşase luni plus costul rezervelor minime obligatorii devenise maimare decât 25 puncte de bază sau mai mic decât minus 25 puncte debază - ceea ce nu s-a întâmplat în cazul acestor bănci incorecte.Din aceste motive, am propus într-un articol anterior o soluţieechitabilă la problema dobânzilor - atât pentru bănci, cât şipentru clienţi - şi anume ca noua marjă fixă pe care trebuie să opractice băncile să fie diferenţa dintre dobânda creditului şiEURIBOR de la momentul semnării contractului şi nu dinprezent.
Un paragraf demn de semnalat din articolul domnului bancher estecel referitor la costurile incluse în marjă: "Vă dau câteva cifrevalabile pentru creditele în valută în România în 2009 (2008).Calculele sunt făcute pe baza datelor statistice publicate de BNR.Costurile administrative erau de 4% (4,5%), costul cu rezerva de 1%(2,1%), iar costul de risc 2,1% (1,4%)". În primul rând, o partedin costurile administrative sau cele de risc au fost transferatede bănci în comisioane (de administrare, de risc etc.), uneleacţionând ca dobânzi. De ce mai avem comisioanele de risc saucomisioanele lunare de administrare care acţionează ca o dobândă?Probabil domnul bancher vrea să introducă aceste costuri de douăori. După calculele sale, în 2008 numai costurile administrative,cu rezerva şi de risc însumează 8%, iar ţinând cont de faptul căEURIBOR a fost în medie în anul respectiv de 4,65%, fără să maiintroducem
"celebrul" CDS şi marja de profit, dobânda ajunge la 12,65%.Aceasta înseamnă că băncile sunt adevărate "societăţi caritabile"întrucât au acordat credite în pierdere la dobânzi de 10,5%. Măsimt nevoit să-i adresez o nouă întrebare simplă domnului bancher:cum a înregistrat sistemul bancar un profit record de 1,2 miliardede euro în 2008, în condiţiile în care, după cum ne spune domniasa, băncile au vândut credite în pierdere? În al doilea rând, dacăîntr-adevăr costurile administrative ar fi fost de 4% (4,5%),aceasta ar însemna recunoaşterea propriei neputinţe, un managementdefectuos realizat de bancheri ineficienţi. De asemenea, înseamnăcă unele bănci au ignorat realitatea economică şi au uitat sărealizeze ajustările impuse de criză.
O altă afirmaţie care nu mai necesită comentarii este aceea cătocmai ordonanţa de transparentizare a contractelor de credit arimpune o marjă fixă de 9%. Citez: "Luând exemplul d-lui Armeanu, săspunem că un client a avut un credit cu o dobândă de 10% înainte deintrarea în vigoare a OUG 50. OUG 50 obligă bancă să facă o anexăla contract în care dobânda este exprimată după formula EURIBOR Ămarjă fixă. Dacă EURIBOR este 1%, marja devine 9%. Aşa s-a ajuns lao marjă fixă de 9%. Nu este impusă de bancă, ci de lege". Pânăacum, domnul bancher a încercat să ne demonstreze pe baza unorcheltuieli exagerate (administrative de 4% etc.) că băncile trebuiesă utilizeze o marjă de cel puţin 9%. Acum ajunge la concluzia călegea impune marja fixă de 9%. Domnule bancher, realitatea estealta, băncile au impus marja de 9% şi nu legea. Legea impunedeclararea unei marje fixe şi nu un anumit nivel al acesteia. Dacăbanca era corectă şi ajusta dobânda astfel încât să ajungă lanivelul ei real, atunci ar fi fost evitate tensiunile dintre băncişi clienţi, iar acum am fi avut valoarea corectă a marjei fixe. Şinu este nici acum prea târziu. O bancă decentă ar putea să ajustezeastăzi dobânda la creditele în derulare la nivelul creditelor noi,adică să o scadă de la 10,5% la 6,5% şi să propună clienţilor înactele adiţionale pentru conformarea la OUG 50 o marjă fixă de 5,5%peste EURIBOR-ul care este în prezent circa 1%, mult mai rezonabilădecât cea de 9,5%.
De ce băncile care practică şi au practicat şi în trecut aceeaşiformulă prevăzută de OUG 50 cu o marjă fixă chiar mai mică de 6% auînregistrat atât în trecut cât şi în prezent profit? Cum de existăbănci în România care au avut întotdeauna profit şi care au profitşi anul acesta în urma rezultatelor la nouă luni? Şi-au desfăşuratcumva activitatea în alt mediu economic, au utilizat o altă forţăde muncă, au consumat alt tip de energie, au plătit alte preţuripentru chirii? Eu sunt convins că nu, în schimb au avut un altfelde management, mult mai responsabil, bazat pe o strategie dedezvoltare pe termen lung şi în parteneriat cu clientul. Ce relaţiepot să stabilească băncile cu clienţii şi cât de corectă poate fiîn condiţiile în care ineficienţa bancherilor se transferă asupraclienţilor vechi? Unii bancheri pot să reclame costuriadministrative mari, dar acestea nu sunt determinate de clienţi, cide incapacitatea acestor bancheri de a realiza o gestiune optimă aactivităţii bancare. Atunci când un bancher transferă asupracontractelor în derulare costuri administrative de 4% într-o marjăde dobândă de 9% şi mai aplică şi un comision de administrare de0,5% lunar la valoarea creditului, aceasta înseamnă lipsă deorizont şi de responsabilitate a propriei activităţi. Dacă ţinemcont şi de faptul că marjele fixe mari îi afectează în special peclienţii care sunt captivi în băncile respective, întrucât nu potsă-şi refinanţeze creditul din cauza scăderii veniturilor sau avalorilor imobilelor ipotecate, atunci ne dăm seama de practicileincorecte şi de lipsa de etică a unor bănci. Aceste bănci, îndorinţa de a-şi mări profiturile, au sacrificat calitateaportofoliului de credite, iar acum transferă pierderile dincreditele neperformante asupra creditelor bune aflate înderulare.
Aduceţi apoi în discuţie CDS-ul şi faptul că evoluţia în creştere aacestuia ar fi "compensat" scăderea EURIBOR în prima parte a lui2009. Teoretic, atunci când se împrumută de la banca mamă,subsidiarele româneşti suportă şi costul CDS, iar acesta estetransferat asupra clienţilor. Însă în realitate, băncile mamăinclud în costul finanţării filialelor româneşti, pe lângă EURIBOR,fie o parte din cotaţia CDS, fie o medie a cotaţiilor CDS peultimele şase sau trei luni sau, în unele cazuri, întregul cost CDSfără a adăuga alte costuri. De asemenea, băncile mamă se finanţeazăla rândul lor fie la EURIBOR, dacă sunt de prim rang, fie laEURIBOR plus o marjă foarte mică (beneficiază de un CDS scăzut).Băncile subsidiare au posibilităţi de procurare de resurse ieftine.În schimb, băncile cu capital românesc sau străin care nu fac partedintr-un grup bancar se finanţează la costuri mult mai mari şiîntr-adevăr suportă CDS-ul. Dar aceste bănci au un comportamentcorect şi, deşi nu practică marje de 9%, obţin totuşi profit.
În plus, trebuie menţionat că piaţa CDS-urilor este lipsită detransparenţă, nu este reglementată, nu este atomizată, iar în cazulobligaţiunilor româneşti volumul tranzacţiilor este redus. Astfel,cotaţiile CDS pentru ţara noastră înregistrează variaţii mari de lao perioadă la alta, uneori sunt exagerate, nu sunt fundamentate şisunt influenţate de percepţia investitorilor. Deci trebuie folositecu reţinere şi nu ar trebui transferate în totalitate asupraclienţilor (unele bănci utilizează o medie a cotaţiilor CDS).
Un alt punct: rezervele minime obligatorii. Dar costul acestoraeste zero pentru pasivele cu scadenţă reziduală mai mare de 2 anide la finele perioadei de observare fără clauză de rambursare,transferare sau retragere anticipată. Aşadar, băncile auposibilitatea de a se împrumuta de la bancă mamă la termene pestedoi ani fără obligativitatea constituirii de rezerve minime.
În concluzie, băncile au posibilităţi de micşorare a costului definanţare sau de funcţionare, dar pentru a transfera costurilereduse asupra clienţilor trebuie să aibă şi voinţă, având în vedereconcurenţa deocamdată insuficientă de pe această piaţă.
Dan Armeanu este profesor universitar la Facultatea deFinanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Academia de StudiiEconomice, Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
