Dacă unul dintre sporturile olimpice ar fi ţintirea inflaţiei,în mod cert România s-ar situa pe ultimul loc de vreo douăzeci deani încoace. Sigur, din punctul de vedere tehnic contraargumentular fi acela că mecanismul ţintirii inflaţiei nu a fost abordat decătre banca centrală decât în ultimii ani. Din păcate, adevăruleste acelaşi. Şi chiar nu are nicio relevanţă acest fapt. Cu atâtmai mult cu cât nu numai Banca Naţională este singura răspunzătoareîn acest sens. Indiferent de perioada traversată de economianaţională, de criză sau de creştere economică, indiferent delocatarii din Piaţa Victoriei, rata inflaţiei a fost permanent mareîn România.
Ce adeziv este atât de puternic încât eticheta "inflaţie mare" arămas lipită pe obrazul acestei ţări atât de mult timp?
Din multitudinea de factori care ar putea fi aduşi în discuţieîn acest sens considerăm că se detaşează doi care în realitate sesprijină unul pe celălalt, se autoîntreţin, şi anume:
1) eşecul dezvoltării unor structuri autentic concurenţiale înmarea majoritate a sectoarelor de activitate şi
2) slaba calitate a managerilor multor companii atât de stat,cât şi din domeniul privat.
Vom argumenta succint fiecare din cei doi factori. Despre primulam mai scris în articolele publicate de către Ziarul Financiar. Dinpăcate, evoluţiile ulterioare acelor aprecieri nu au fost în senspozitiv. Exemplul cel mai pregnant este cel al carburanţilor: altreilea ritm de majorare al preţului de vânzare al acestora dinUniunea Europeană, închiderea rafinăriei Arpechim de către liderulpieţei, intenţia recentă a Guvernului de a îngheţa preţul dedesfacere ş.a.m.d. Companiile multinaţionale îşi valorifică putereasuperioară de negociere atât în raport cu ceilalţi competitori, darşi cu consumatorii finali şi autorităţile statului în multe ţări depe glob. De aceea, comportamentul concurenţilor din sectorulcarburanţilor nu reprezintă un caz specific României. Ceea ceîngrijorează cu adevărat este lipsa de coagulare a intereselorconsumatorilor finali din sectoarele-cheie, coagulare care ar putealua forma de exemplu a unor asociaţii aleutilizatorilor/consumatorilor şi ar conduce la o recalibrare, fieşi parţială, a raportului de forţe. Eficienţa acestui procesdepinde însă indisolubil şi de cerinţa ca toate instituţiilestatului cu atribuţii în această zonă să funcţioneze adecvat.Nivelul de concentrare economică este ridicat sau foarte ridicat înmulte sectoare: ciment, telefonie celulară, bere, asigurări,carburanţi, bănci etc. Pe această bază, obiectivele de profit alecompetitorilor din respectivele sectoare tinde să se materializeze,în principal, prin majorarea preţului de vânzare alproduselor/serviciilor proprii. Calculul ratei de rentabilitate avânzărilor ar demonstra relativ rapid afirmaţia precedentă chiardacă, în unele cazuri, poate fi invocată şi diminuarea costurilor.Efectul acestui comportament este direct negativ asupra indiceluipreţurilor de consum.
Nonperformanţa managerială la nivel microeconomic este mascatărelativ uşor prin inflaţie. Două exemple relevante în opinianoastră, măcar după forma de proprietate a respectivelor entităţi:compania naţională Tarom şi lanţul Diverta. Managementul Tarom,fără experienţă în domeniu, a generat prin deciziile luate pierderifinanciare importante companiei aeriene la nivelul anului 2010. Maimult, în acest moment tarifele practicate de către transportatorulnaţional sunt semnificativ mai mari (în multe cazuri chiar cu 50%)decât cele ale companiilor concurente pe aceleaşi rute şi perioade,ceea ce în mod logic antrenează un grad de încărcare scăzut, precumşi pierderi operaţionale. Dacă în cazul managementului companiilorde stat se pot invoca şi influenţe de natură politică, în situaţiafirmelor private acest lucru îşi pierde din semnificaţie. Cazullanţului Diverta este interesant din acest punct de vedere:acceptarea unei chirii anuale de 2 milioane de euro pentru unsingur magazin fără a calcula traficul pietonal şi a estima astfelvânzările a generat dificultăţi financiare majore, alte firme dincadrul grupului intrând în insolvenţă între timp. De menţionat cănivelul preţurilor de vânzare în librăriile respective a fost multtimp exagerat de ridicat, chiria mare a spaţiilor comerciale fiindplătită în fapt de către cumpărători.
Afirmam că cei doi factori evocaţi se autoîntreţin în sensul că,în cazul unui grad de concentrare ridicat, ineficienţa managerialăse poate transfera relativ uşor asupra clientului final, alimentândastfel tendinţele inflaţioniste.
E greu de crezut că România va scăpa de eticheta numită"inflaţie" prea curând. Poate doar un strat mai gros de fard săestompeze puţin din vizibilitatea ei. De aceea, efectele nocive aleacesteia vor continua să se propage pe scară largă, mai ales lanivelul populaţiei a cărei putere de cunpărare se diminueazăconstant atâta timp cât rata dobânzii aferentă economiilor depuseîn bănci este de cca 7%, iar inflaţia de 8%...
Eduard Dinu este profesor doctor la Academia de StudiiEconomice din Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
