Cu trei zile in urma, aflat in mijlocul militantilor locali ai PSD, Ion Iliescu a declarat presei ca participarea sa la campania electorala a partidului pe care l-a refondat in 1992 (si pe care l-a condus de atunci fara intrerupere) nu este o incalcare a Constitutiei, ci o forma legitima de asumare a ?raspunderii fata de tara".
O asemenea afirmatie dovedeste, cu o rigoare aproape filosofica, ca Iliescu nu a abandonat nici una dintre certitudinile teoriei politice marxist-leniniste, in spiritul careia s-a format si pe care nu a incetat nicicand sa o foloseasca ca pe o sursa majora de inspiratie a actiunilor sale publice. Potrivit acestei teorii, statul nu este decat aparatul birocratic al clasei dominante si al partidului ce o reprezinta. La randul lor, legile, inclusiv cea fundamentala, se cuvin tratate ca simple expresii formale ale dominatiei partidului asupra societatii. Constitutia nu ar trebui deci privita, ca in stiinta juridica burgheza, drept mod de a lega vointa titularilor functiilor publice in asa fel incat cetatenii sa fie cat mai feriti de abuzuri si arbitrariu si sa se poata bucura de drepturile si libertatile pe care convin sa si le recunoasca si asigure reciproc. Pentru Iliescu, ca si pentru Stalin, de pilda, constitutia este doar un document de propaganda pe care cetatenii prudenti (si mai ales informati cu privire la sensul istoriei) nu au motive sa-l ia prea in serios. Ion Iliescu - pe urmele lui Lenin, Stalin, Ceausescu sau Castro - considera ca adevarata ?stiinta a conducerii societatii" nu poate decurge din principii abstracte de ordin politico-juridic, ci apartine partidului inteles ca organizatie ce-si asuma responsabilitatea guvernarii tarii. Cu acest titlu, ?munca de partid" este nu numai mai importanta decat orice prevedere constitutionala, dar si complet autonoma in raport cu un text scris, oricat de solemne ar fi alcatuirea si scopul acestuia.
Singurul articol constitutional la care cred ca Ion Iliescu ar subscrie fara rezerve mentale apartine Constitutiei din 1965 si proclama partidul drept ?forta conducatoare a intregii societati". Intr-adevar, din 1948 si pana in 1989, partidul unic - in ierarhia caruia Iliescu si-a urmat cea mai mare parte din cariera - nu a avut o existenta legala, in sensul ca nu era inregistrat in temeiul unei legi a organizarii si functionarii partidelor politice. Partidul se situa, precum suveranii medievali de drept divin, mai presus de lege, in masura in care era insusi sursa dreptului. De aceea, partidul nu se simtea deloc constrans sa se supuna normelor vietii publice pe care le emitea pentru cetateni prin intermediul unor instrumente administrative de tipul Marii Adunari Nationale sau Guvernului. Ca atare, si vointa conducatorilor partidului era pe deplin libera in raport cu dreptul, pentru ca acesta nu avea alt rost decat acela de a legitima dominatia partidului asupra societatii si de a reprima orice contestare a acestei dominatii.
Desigur, Revolutia din decembrie l-a obligat pe Ion Iliescu sa-si inscrie partidul la tribunal, in conformitate cu normele elementare ale statului de drept. Aceasta concesie facuta formalismului juridic burghez nu i-a schimbat insa atitudinea de superioritate fata de lege si nici viziunea despre justitie ca functie administrativa a partidului de guvernamant. De aproape cincisprezece ani, Iliescu, in calitate de conducator suprem de partid si de stat, actioneaza ca si cum ar fi o sursa a dreptului situata deasupra vointei nationale care comanda legile adoptate de Parlament: isi numara mandatele altfel decat cetatenii care au naivitatea sa citeasca Constitutia; da indrumari judecatorilor cu privire la litigiile de proprietate; deplange solutii ale Curtilor si le ataca prin promovarea unor recursuri in anulare; indica procurorilor impotriva cui sa inceapa urmarirea penala si pe cine sa scoata de sub urmarire; este ispitit sa-l gratieze pe Miron Cozma, care de doua ori, in 1991 si 1999, a atacat statul de drept; hotaraste ca plagiatul dovedit, atunci cand e comis de un ministru, nu constituie o incalcare a dreptului de proprietate intelectuala; se investeste cu toata energia in campania electorala, desi legea fundamentala ii cere sa ramana neutru in competitia partizana.
Cu toate acestea, Ion Iliescu n-ar trebui suspectat de partialitate. Fiind un riguros teoretician al internationalismului marxist-leninist, el nu desconsidera doar Constitutia Romaniei si autoritatile publice ale statului roman incepand cu Presedintia. Dispretul sau fata de formalismul burghez al legilor si institutiilor statului de drept s-a extins si asupra Europei. Iliescu n-a socotit necesar ca Romania sa figureze in preambulul Tratatului Constitutional ca a douazeci si sasea natiune a Uniunii Europene care-si angajeaza vointa pentru viitor. El s-a dus la Roma doar sa semneze pentru luare la cunostinta ca alte douazeci si cinci de tari sunt pregatite sa-si puna in comun destinul. Iliescu s-a straduit, din 1990 si pana in 1996, sa impiedice ca Romania sa se alature constructiei europene. A folosit firul rosu, l-a utilizat pe Miron Cozma, l-a resuscitat pe Corneliu Vadim Tudor, l-a numit in 1995 ca responsabil al departamentului de integrare pe Gheorghi Prisacaru, sef de cabinet al ultimului prim ministru comunist, a recurs la toate mijloacele pentru a intarzia un proces asupra caruia partidul nu putea avea un control deplin.
In ochii lui Ion Iliescu, Constitutia si Europa sunt nu forme fara fond, cum ar fi spus poate un critic literar burghez, ci abstractiuni fara de partid. Un practician al marxism-leninismului este insa dator sa plece de la observatia ca ?partidul e-n toate", cum a scris candva un poet comunist. Acolo unde partidul nu e, in Constitutie de exemplu, nimic important nu e. De aceea Iliescu declara ca nu are responsabilitati constitutionale, ci doar raspunderi fata de tara. Mai precis, fata de propria tara politica, adica fata de activistii de partid si de retelele locale de influenta si interese ale PSD, in mijlocul carora s-a refugiat si a caror campanie pentru pastrarea pozitiilor conducatoare in societate o piloteaza desi, nominal, este inca presedinte al tuturor cetatenilor romani.
* Daniel Barbu este profesor de stiinte politice la Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
