Liderii europeni au semnat, vineri, la Bruxelles, pactul fiscal care ar trebui să prevină în viitor deraierea finanţelor publice ale unei ţări prin doi indicatori: datorie şi deficit bugetar.
Acest pact, semnat şi de preşedintele Traian Băsescu în numele României, este pentru liniştirea investitorilor cu încrederea la pământ şi a pieţelor financiare acum şi pentru politicienii viitorului din fiecare stat, pentru a nu arunca cu bani, atunci când economiile ţărilor lor nu îi pot produce.
Probabil că acest pact ar fi trebuit semnat acum un deceniu, când s-a lansat euro ca monedă unică. Dar ar mai fi crescut Europa? Ar mai fi ţinut pasul cu America? Ar fi luat Germania avântul din ultimii ani? Ar mai fi trăit Europa atât de bine?
Problema nu sunt noile restricţii din acest pact. Oricum, condiţiile pentru adoptarea monedei euro sunt în vigoare şi acum pentru cei care vor să adere: inflaţie scăzută, dobânzi mici sau deficit de nu mai 60% din PIB. Problema este dacă şi în aceste noi condiţii Europa şi ţările Europei vor putea să se împrumute ca să îşi finanţeze cheltuielile curente. Iar al doilea punct este dacă vor putea să aibă creştere economică care să susţină acest pact în faţa propriilor alegători.
În următorul deceniu, cei care vor conduce toate ţările Europei vor trebui să se încadreze în condiţii restrictive, pe de o parte, dar pe de altă parte vor trebui să găsească resurse de creştere economică în afara finanţelor publice.
Are Europa resurse de a găsi creşterea economică fără să folosească ca stimulent din investiţiile publice sau taxele şi impozitele? Poate Europa să muncească mai mult şi mai ieftin decât America sau ţările asiatice? Poate Europa să reducă taxele pe forţa de muncă, astfel în cât să stimuleze creşterea consumului şi ulterior să vină şi plusul economic?
Pot economiile Europei să crească cu o inflaţie scăzută dacă nu chiar cu deflaţie?
În lipsă de altceva, liderii europeni în frunte cu Angela Merkel, cancelarul german care conduce cea mai puternică economie de pe continent, au oferit publicului şi pieţelor acest pact, justificându-l la punctul doi prin faptul că stă la baza creşterii economice viitoare.
La primul punct era scăderea datoriei şi reducerea presiunii pe acest indicator, dar dacă nu va veni creşterea economică, va mai ţine cineva cont de acest pact fiscal când proprii locuitori vor fi în stradă cerând locuri de muncă şi salarii mai mari?
Banca Centrală Europeană (BCE) a salvat sistemul financiar european la finalul anului trecut de o criză majoră prin faptul că a dat posibilitatea băncilor să se împrumute nelimitat la o dobândă de 1% pe termen de trei ani. Săptămâna aceasta a fost a doua rundă de împrumuturi, ceea ce face ca în total o mie de miliarde de euro să fie injectaţi în membrele financiare ale Europei.
Un italian - Mario Draghi, şeful BCE - a făcut acest lucru, bazându-se pe experienţa de decenii întregi de supravieţuire prin printare de bani a Italiei.Deci următorul pas în Europa este inflaţia.
Liderii europeni au semnat în faţa camerelor de luat vederi acest pact fiscal miraculos, dar în arenă fracturile de pe pieţele financiare se văd cu ochiul liber. Pentru că nu au încredere între ele, băncile europene au lăsat la BCE, garantul financiar al Europei de ultimă instanţă, peste 700 de miliarde de euro ca depozite peste noapte.
Nici un ban nu s-a dus în economie, la firme sau la populaţie. Liderii politici europeni şi-au oferit încredere când au semnat pactul dar bancherii nu au încredere în nimeni, nici în omologii lor. Asta este problema, pe care acest pact nu a rezolvat-o. Banii stau degeaba în seifuri, iar guvernele trebuie să înfrunte austeritatea.
Preşedintele Băsescu a fost adeptul acestui pact, nu că ar fi avut altă propunere sau altă variantă. La prima vedere, Guvernul trebuie să mai taie puţin din deficit ca să se încadreze în acea cifră miraculoasă de 0,5% deficit structural.
Fie are venituri mai mari la buget, fie taie din cheltuieli. Cam cu un miliard de euro trebuie să reducă deficitul dacă ar fi să aplice de mâine noile reguli. Ceea ce mi se pare mai important mi se pare însă ce se întâmplă în Europa, pe piaţa Italiei, a Spaniei, Germaniei, Franţei, etc. Introducerea austerităţii prin necesitatea încadrării trepatată în deficit şi în datorie, va însemna mai puţini bani publici, deci mai puţină creştere economică. În consecinţă românii care lucreză în străinătate vor trimite mai puţini bani acasă, iar cererea noastră la export se va diminua. Iar alte pieţe de desfacere nu putem face rost peste noapte.
În aceste condiţii toţi ochii se vor îndrepta către intern. Unde lipsesc ideile, oamenii politici sau forţa internă de a genera creştere. Timp de două decenii inflaţia ne-a salvat, atât pe politicieni, cât şi economia. Acum inflaţia în România este mai mică decât cea din Europa, cel puţin în luna ianuarie, 2,7% la 3,1% anual. Putem creşte economic fără inflaţie, ştim acest lucru? Italia, Grecia, Portugalia, Spania nu au ştiut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
