Opinii

Protectia sociala, o necesitate pentru dezvoltare

13.11.2006, 18:44 431

Romania va deveni, de la 1 ianurie 2007, o tara membra a Uniunii Europene. In articolul de saptamana trecuta atrageam atentia asupra faptului ca, in perioada postaderare, tara noastra trebuie sa-si defineasca propriul model social in concordanta cu principiile europene.
Protectia sociala este o tema cruciala, de a carei implementare depinde nivelul competitivitatii si al cresterii economice romanesti in perioada urmatoare.
Protectia sociala, atat publica cat si cea privata, constituie un element fundamental pentru definirea modelui social romanesc si trebuie sa reprezinte, in urmatorii ani, punctul de plecare in desenarea politicilor publice si private. Protectia sociala inseamna, pe langa pensii, ajutoare sociale si ajutoare de somaj, acele cheltuieli pe care statul sau companiile private il acorda angajatilor pentru a sustine competitivitatea economica.
Modelul anglo-saxon propune reducerea cheltuielilor publice pentru protectia sociala si ofera un rol mult mai important componentei private. In Romania, acest model ar duce la adancirea discrepantelor sociale, pentru ca beneficiarii protectiei sociale ar fi, in primul rand, persoanele cu venituri mari care activeaza in sectorul privat. Reducerea cheltuielilor pentru protectia sociala in scopul cresterii de competitivitate nu reprezinta o alternativa economica viabila pe termen mediu si lung pentru societatea romaneasca. Consolidarea protectiei sociale constituie o premisa obligatorie pentru stabilitatea fortei de munca si pentru o crestere economica durabila.
Romania are nevoie de o protectie sociala activa. Aceasta inseamna ca, an de an, cheltuielile publice, dar si cele private, pentru protectia sociala trebuie sa creasca. Cu toate acestea, Guvernul Tariceanu a alocat protectiei sociale in bugetul pe 2007 numai 10% din PIB. Astfel, Romania este pe ultimul loc in topul tarilor din Uniunea Europeana in ceea ce priveste interesul fata de politica sociala. In urmatorii ani, ar trebui sa ajungem la o cifra de 20-25% din PIB alocata pentru protectia sociala, dar pentru a atinge aceasta tinta Romania are nevoie de o economie competitiva. Pe de alta parte, competitivitatea este strans legata de resursele pe care statul le aloca pentru dezvoltarea unor segmente vitale precum cercetarea, educatia si infrastructura.
Romania europeana trebuie sa aloce resurse semnificative pentru sustinerea persoanelor defavorizate. In acelasi timp insa, autoritatile trebuie sa sprijine dezvoltarea economiei care sa asigure veniturile necesare pentru satisfacerea nevoilor acestor categorii sociale. Pentru a avea o societate stabila, statul trebuie sa aloce mai multi bani pensionarilor, care nu pot fi considerati doar consumatori de resurse. Nivelul de trai al pensionarilor este astazi departe de nevoile acestor oameni si reprezinta o pata neagra pentru societatea romaneasca aflata in pragul integrarii europene.
Protectia sociala inseamna bani mai multi pentru combaterea somajului, care se va incadra probabil, in perioada urmatoare, pe un trend ascendent. Statul roman este obligat sa aloce resurse din ce in ce mai importante pentru dezvoltarea capitalului uman si pentru programe de reconversie profesionala. Protectia sociala inseamna sustinerea unui proces permanent de calificare si recalificare a fortei de munca, astfel incat credibilitatea cetatenilor nostri sa constituie un atu pe piata europeana a muncii. Democratia sociala europeana reuseste sa ofere solutii viabile pentru dezvoltarea mediului economic in armonie cu promovarea unor politici sociale consistente menite sa integreze categoriile sociale vulnerabile pe o piata a muncii intr-o continua transformare.
Protectia sociala reprezinta un factor esential pentru cresterea economica, pentru stabilitate si pentru echitate sociala. Competitivitatea economica este stimulata si nu inhibata de investitiile in dezvoltare sociala. Romania europeana trebuie sa fie o Romanie sociala, in care mediul de afaceri sa sprijine activ politicile sociale, iar statul sa asigure integrarea si dezvoltarea milioanelor de romani care inca au nevoie de asistenta si de indrumare.

Mihai Tanasescu este deputat PSD si fost ministru de finante

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO