Şase luni a stat la Ministerul Transporturilor Ramona Mănescu, absolventă de ştiinţe juridice şi fost europarlamentar, iar cazul său arată încă o dată că România începe să aibă o problemă “de cadre”. Partidele politice nu mai au oameni pregătiţi care să preia portofolii de anvergură precum cel al transporturilor, care dispune de miliarde de euro anual.
Fostul ministru al transporturilor s-a remarcat încă de la prima întâlnire cu presa prin sinceritatea sa, chiar dacă aceasta s-a dovedit a nu-i fi deloc benefică. Abia ce preluase mandatul în august anul trecut şi Ramona Mănescu a recunoscut că nu mai circulase cu trenul în România de peste zece ani, dar şi că nu ştie cât costă o călătorie cu metroul, în ciuda faptului că ambele tipuri de transporturi (şi feroviar, şi metroul) se aflau în subordinea sa.
Pentru a-şi mai spăla totuşi din păcate, Ramona Mănescu a decis să arate că poate călători şi cu trenul, ca orice român, aşa că în octombrie anul trecut a mers cu trenul până la Constanţa.
Nimic de zis, însă problemele mari nu sunt pe ruta dintre Bucureşti şi Constanţa, care deja a înghiţit 1 miliard de euro pentru a fi reabilitată, ci pe alte rute. Un exemplu este calea ferată între Bucureşti şi Giurgiu, care nu mai este funcţională de aproape un deceniu, după ce un pod s-a prăbuşit şi nu a mai fost reparat.
Degringolada din conducerea CFR SA şi Tarom, atingerea unui grad de absorbţie a fondurilor europene prin POS-T de puţin peste 30%, intenţia de a atrage investitori chinezi prin parteneriate public-private, încheierea cu un eşec a privatizării CFR Marfă - acestea au fost principalele coordonate ale mandatului Ramonei Mănescu.
Nicio victorie notabilă nu a avut ministrul Ramona Mănescu la Ministerul Transporturilor, o instituţie care are pe mână 1,5-2 miliarde de euro anual şi care ar trebui să se ocupe de dezvoltarea infrastructurii feroviare, aeroportuare, navale şi de metrou din România.
Nici nu ar fi avut cum, în doar jumătate de an de mandat. În ultimii doi ani România a schimbat nici mai mult nici mai puţin de cinci miniştri ai transporturilor – Anca Boagiu, Alexandru Nazare, Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu şi Ramona Mănescu. Chiar şase, dacă luăm în considerare şi faptul că mai există un alt minister care se ocupă de infrastructura rutieră, aflat pe mâna lui Dan Şova (infrastructura rutieră – autostrăzi şi drumuri naţionale – s-a aflat până acum un an în “curtea” Ministerului Transporturilor).
Cum să faci performanţă şi mai ales cum să poţi dezvolta infrastructura românească dacă o dată la şase luni se schimbă ministrul şi, evident, se schimbă priorităţile? Şi mai ales, cum să administrezi un minister ca cel al transporturilor fără să ai minime cunoştinţe despre construcţii şi transporturi?
Ramona Mănescu este licenţiată în ştiinţe juridice şi, la fel ca şi predecesorii săi, nu are studii în transporturi sau în construcţii. Mulţi pot spune că pentru a fi ministru nu trebuie să ai studii în domeniu, pentru că până la urmă atribuţiile unui ministru sunt doar de gestiune şi de administrare, doar nu va ieşi pe şantiere în cizme să dea cu lopata sau nu se va apuca să facă proiectarea unei linii de metrou.
Totuşi sunt şi contraexemple: Daniel Constantin, ministrul agriculturii, deşi a fost contestat public în mai multe rânduri de liderii fermierilor, are pregătire profesională în domeniu. Constantin, aflat la şefia Ministerului Agriculturii de aproape doi ani, a ţinut alert ritmul de absorbţie a fondurilor europene pentru agricultură, a grăbit plata subvenţiilor şi a luat câteva măsuri benefice pentru fermieri.
România are nevoie de miniştri ai transporturilor care să aibă studii în transporturi sau în construcţii, care să înţeleagă importanţa infrastructurii dincolo de interesele politice şi care să poată interveni şi asupra aspectelor tehnice în construcţia de drumuri, căi ferate sau metrou. Unde îi găsim?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
