Un parlamentar englez care ducea o viata dubla isi face in apropierea scadentei un fel de autopsie a constiintei: "mi-am trait viata numai din motive strambe: am cautat aparentele in locul devotamentului, am simulat dragostea fara pasiune, serviciul public fara omenie". Este o frantura dintr-un roman de fictiune.
Nu stiu daca in perfidul Albion, un leagan al parlamentarismului, locuitorii Palatului Westminster isi fac siesi asemenea confesiuni tulburatoare. Poate da, poate nu.
Imi place sa spun, de cate ori am ocazia, ca am dat piept cu o intruchipare a votului uninominal, acum vreo cincisprezece ani, in persoana unui deputat laburist englez, poposit pe aici intr-una din numeroasele misiuni de "export de democratie". Omul era impresionant: calm, impecabil ca prezenta si in manifestari. Fara urma de ostentatie. Nu era vreun "Sir" si avea niste maini muncite - care faceau un contrast curios cu cravata eleganta - care m-au facut sa ma gandesc ca-si avea circumscriptia electorala undeva printr-o regiune industriala din Wales.
Luat in ansamblu "Hon. Smith" era intrutotul o reclama vie a prestantei in exercitarea serviciului public.
In timp, i-am tot auzit pe unii si altii ca ar fi un fel de fractura de gandire sa faci comparatii felurite intre lumea "lor" si lumea "noastra". Intre alesii lor si alesii nostri. Mie mi se pare insa normal exercitiul de comparatie cu ce este mai bun, mai ales cand este vorba despre actiunea in serviciul public.
Da, asemenea "schizofrenii" sunt necesare. Incomparabil mai sanatoase decat "originalitatile" penibile de felul "la noi ca la nimeni".
De felul meu sunt pozitiva, uneori chiar optimista si mi-am imaginat mai mult de cinci minute ca noua garnitura de parlamentari, primii iesiti din valtorile uninominalului va veni sa-si faca meseria cu acel interes nepervertit de mismasuri, invarteli si de felurite chestiuni de "underground", care este combustibilul serviciului public facut cu dedicatie.
Intr-adevar, vad zilele astea in Parlament un fel de dedicatie frenetica, asemanatoare unui razboi (de fapt cafteli) surd(e) si pe tacute. Puterea isi da duhul pe banci, facand scurta la mana de la aprobat vioi articolele bugetului de stat pana in miez de noapte si in prelungiri. Opozitia se tine neostoit de zbenguiala cu amendamentele respinse in comisii. Este momentan potolita prin negocieri de cumintire, dupa care se razgandeste si o ia de la capat. Cica se numeste strategie. Un fel de gherila purtata cu mastodontul de 70 la suta, decis sa-i faca afis pe liberali si pe udemeristi, ca in scenele de desene animate.
Si in atata frenezie unde sa mai fie si prestanta? Multi dintre parlamentari dau semne ca se "alfabetizeaza" greu din carticica nescrisa a rigorilor demnitatilor in care au fost alesi. Sau, cel putin, asa razbate. Daca este sa ma iau dupa niste talentati jurnalisti-"blogari", parlamentarii nostri sunt cam necajiti ca nu-si pot alunga plictisul purtand conversatii inteligente pe mess. Ma rog, in compensatie plictisul se poate alunga si prin admirarea decolteelor, care de care mai apetisante, plimbate prin Camera si Senat.
Si apropos de prestanta... va amintiti de Rares Niculescu? E adevarat, tanarul care era cat pe ce sa ajunga purtator de vorbe la Guvern a intrat intr-un fel de "moarte" clinica civila. De ce? E notoriu. S-a gasit sa faca o criza de personalitate unde nu trebuia si cand nu trebuia. Nu ma pot opri sa nu gandesc ca junele (nu ii spun nici "domn", nici "personaj") s-a ucenicit timp indelungat pe la usile lui Emil Boc (acum premier) si Vasile Blaga (fost si actual ministru, vesnic om de forta la PD-L). Era de asteptat sa fi invatat ceva din manierele precaute ale celor doi si din abilitatea de a salva aparentele. Se vede ca, in acest caz, au fost corvezi prea greu de dus. Suficienta noastra de natie nepereche ne face sa fim strambatori din nas cand este vorba de conformarea la rigori. Rigorile, constrangerile sunt pentru altii. Noi suntem maestrii in fofilari ondulatorii.
Nu-i asa ca-i desuet sa vorbesc despre serviciul public facut cu seriozitate, competenta si onestitate?
Ultima data cand gandeam asa, cu voce tare, niste amici mi-au spus cu blandete ca asta e moda americaneasca si ca, in general, citesc prea multe carti straine, motiv pentru care mi-ar fi mai bine daca as trai in alta parte.
Indira Crasnea este redactor-sef adjunct al Agentiei de presa Mediafax
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
