Cea mai puternica opozitie a actualului Guvern este la Palatul Cotroceni. Daca nu ar fi semnate, atat discursurile presedintelui Traian Basescu, cat si ale celui mai puternic consilier al sau, Theodor Stolojan, ar putea fi atribuite lesne unor lideri ai opozitiei.
La prima vedere am putea spune: este bine ca sunt forte care se infrunta, ca in acest fel creste eficienta actului administrativ si scade posibilitatea fraudelor.
Dar pierderile sunt mai mari decat avantajele, iar recentele declaratii contradictorii privind retragerea din Irak a trupelor romane au dovedit-o.
Nu e o eroare de conjuctura, ci o eroare de sistem.
Administratia centrala romaneasca este organizata rau pentru ca cine are raspunderea nu are si puterea si cine are puterea nu are si raspunderea. De fapt, asta e cea mai buna solutie daca vrei sa subminezi o organizatie. Adica presedintele are puterea, pentru ca este ales de popor si numeste premierul, dar primul-ministru are raspunderea, pentru ca el da socoteala de administrarea directa a treburilor tarii.
Cu aceeasi situatie s-a confruntat si Adrian Nastase, la fel s-a intamplat si cu Victor Ciorbea, iar acum cu Calin Popescu- Tariceanu. Numai Nicolae Vacaroiu nu si-a manifestat independenta, pentru ca pana in 1996 relatiile intre institutii nu existau cu adevarat: exista doar partidul-stat.
Desi are cele mai mari raspunderi, pozitia de prim-ministru este foarte slaba: este la cheremul presedintelui, dar si al partidului. Intr-adevar, presedintele nu poate demite premierul, dar il poate sicana si pune in situatii dificile - cum este cazul acum - fara ca imaginea sa sa aiba de suferit. Putini oameni se gandesc: dar presedintele nu este la fel de responsabil pentru ceea ce critica, nu el a facut propunerile de numire ale primului-ministru si a semnat decretele de numire in functie ale echipei guvernamentale?
Nu conteaza ca intr-o functie este Traian Basescu si in cealalta Calin Popescu-Tariceanu - putea sa fie invers. Daca Theodor Stolojan ar fi candidat la presedintie si castiga, iar Traian Basescu ar fi fost prim-ministru, garanteaza cineva ca nu s-ar fi iscat discutii si neintelegeri poate si mai mari decat acum?
De cand e lumea, daca constitui doi centri de putere, doua echipe cu o tinta comuna dar cu sefi diferiti, vor fi divergente si atitudini agresive intre ele.
In Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Germania sau Italia cine este ales, deci are puterea, este responsabil si cu conducerea tarii. Astfel, ori cel ales direct de catre populatie devine presedinte, ca in SUA, numeste echipa guvernamentala si este total responsabil pentru actiunile sale, ori este ales un partid (sau o coalitie) al carei lider preia puterea.
Numai francezii merg pe aceasta structura bicefala care, dupa cum se vede in ultimii ani, le-a adus numai dezavantaje. Economia are rate de crestere reduse, este singura tara din Europa de Vest confruntata cu proteste masive de strada, iar populatia a respins Constitutia Europeana. De undeva de deasupra, Jacques Chirac ar vrea sa para neatins, dar oamenii si-au pierdut increderea in el, si ceea ce este si mai periculos, in elita conducatoare, in sistemul politic. Este un sistem obosit, care da posibilitatea mentinerii la putere a unor lideri obositi.
Sistemul democratic romanesc a fost croit in 1990 pentru i se potrivi lui Ion Iliescu, care se simte bine in postura de secretar general al unei sedinte - in mijlocul tribunii, sa dea si sa ia cuvantul, dar nu in aceea de decident, de om care sa spuna facem asa, cu orice risc.
Cea mai mare putere in tara o are presedintele, pentru ca este ales prin votul direct al electorilor, dar ce folos este sa ai un presedinte ales prin votul intregii populatii care sa nu poata fi implicat direct in administrarea de zi cu zi a tarii?
Daca actualul sistem nu va fi schimbat, intotdeauna vor exista astfel de "tangouri" intre palate.
In companii sau organizatii neguvernamentale, este esentiala corelatia pozitiva intre putere si responsabilitate. Intre presedintii si vicepresedintii unor mari companii multinationale pot fi diferente de la simplu la dublu la salarii, pentru ca difera nivelul de responsabilitate.
Multe din institutiile statului au din aceasta cauza rezultate proaste. Spre exemplu, serviciile secrete fac un joc intre Guvern si Presedintie (vezi scandalul rapoartelor privind aviara) si nu au practic "un singur stapan", astfel incat de multe ori activitatea lor devine ineficienta, cum s-a dovedit in 1999 in cazul revoltei minerilor sau al prabusirii FNI in 2001.
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a spus odata ca daca vrea sa telefoneze in Europa, lui cine ii raspunde la telefon?
Odata cu crearea functiei de presedinte al Comisiei Europene, care este de fapt un soi de prim-ministru, exista acest om.
Europenii s-au pus de acord si au creat aceasta pozitie in structura UE, dupa model britanic si nu dupa model francez, pentru ca sistemul britanic este mai simplu si de aceea este mai bun.
In Romania, cine raspunde la telefonul lui Kissinger? Presedintele sau premierul? La prima vedere, presedintele, dar s-ar putea ca pragmaticii de americani sa doreasca sa vorbeasca cu cel care detine puterea executiva, adica cu primul-ministru.
Lumea evolueaza catre modele de conducere tot mai simple. Mai mult, odata cu aderarea la Uniunea Europeana, o parte din ce in ce mai mare a tuturor celor trei puteri din stat - executiva, legislativa, judecatoreasca - se va transfera la Bruxelles. Ar fi cazul sa raspunda si la noi un singur om la telefonul americanului.
Sorin Paslaru este redactorul-sef al ZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
