Marţi, la Intercontinental, am participat la o conferinţă ieşită din comun. O conferinţă desfăşurată sub egida unei sigle sugestive - un tricolor gata să decoleze spre cerul viitorului; a unui brand - fundaţia "Romanian Business Leaders"; şi a unei idei "căreia i-a venit timpul" - revigorarea spiritului de lider în România. În faţa noastră, a celor din sală - şi pot spune că în faţa întregii ţări, căci televiziunile luau şi transmiteau imagini - ni se înfăţişaseră 14 oameni inimoşi. Toţi 14 fiind tineri sau cu suflete tinere, frumoşi, inteligenţi şi îndrăzneţi.
Ce vor ei? Întâi şi întâi, să scoată din creierele unor concetăţeni ai noştri o prostie: aceea că avem o ţară frumoasă… dar păcat că-i locuită. Apoi, să mobilizeze energiile pozitive din ţară într-un proiect de "regândire a României bucată cu bucată"; un proiect de anvergură, pe care să-l promoveze pe o cale prea puţin folosită la noi, aceea a societăţii civile.
Cine sunt ei ca să-şi permită să iniţieze un astfel de proiect? Sigur, într-o democraţie sănătoasă oricine poate avea acest drept. Dar, în cazul de faţă, cei 14 inimoşi vin şi ne pun pe masă cărţile lor de vizită: toţi 14 au făcut studii strălucite, au decis să lucreze în România şi, lucrând în România, obţin performanţe prin care se pot măsura cu colegi ai lor din ţări dezvoltate. Idee salutară. Rămân însă două întrebări care aşteaptă răspuns: 1) Ce forţă de convingere vor găsi în ei ca să-şi impună proiectul? 2) Cine vor fi cei care li se vor alătura şi cât de motivaţi vor fi, desigur moral, să se angajeze într-o treabă atât de grea şi de complicată?
Cum vor proceda? Bună ideea de a folosi ca motto, în programul lor, cuvintele lui Picasso: "Inspiraţia va veni, dar trebuie să ne găsească muncind".
Două adnotări se impun lângă cele două întrebări. Prima: n-avem niciun drept, în faţa unui astfel de demers, să fim pesimişti. Iar dacă entuziasta lor iniţiativă îi va inspira şi pe alţi temerari, cu cât vor fi mai mulţi, cu atât va fi mai bine. A doua adnotare are în vedere nevoia de un astfel de demers. E cert, într-un moment în care lumea în criză îşi schimbă fundamental paradigmele, e timpul să înţelegem că avem în faţă o teribilă oportunitate. Problema e limpede: ce loc va ocupa România în tabloul lumii în schimbare. Iar a împinge lucrurile către un loc mai bun nu e nicidecum doar apanajul clasei politice. Rolul societăţii civile trebuie să fie imens.
Şi mai e ceva: modelul! Nu e cazul să-l căutăm în lumea largă! Îl avem în istoria noastră. Într-un timp ce devenise grăbit după Unirea de la 1859. Tablourile vieţii interne se schimbau cu repeziciune. Epoca Cheajnei şi a lui Petru Cercel trecuse. Era deja în urmă vremea în care aurul vărsat la Constantinopol "nu se mai putea număra şi ajunsese a se cântări", cum nota Xenopol. Puterea Porţii nu mai creştea necontenit şi nici trădarea din ţară nu mai venea să-i întărească vârtejul. Carol I s-a încumetat să bată monedă, cu chipul lui pe avers, şi chiar dacă, la presiuni internaţionale, s-a văzut nevoit s-o retragă, nu a mai îndrăznit nimeni să-l cheme la Poartă, ca pe Brâncoveanu, pentru a plăti cu viaţa. Lucrurile aveau deja o altă curgere. Emanciparea era noua flacără spirituală care lumina sufletele. Din ea s-a aprins, mai departe, visul de Independenţă. Şi de Dezvoltare.
A fost, poate, o izbucnire târzie. Faţă de ţările din vestul Europei, ce se adânciseră de timp îndelungat în capitalism, chiar prea târzie. Dar a fost o strălucită izbândă a stării sufleteşti ce înflăcăra în acel timp naţia. A unei vibraţii rare, ce nu venea însă din neant, având rădăcini pierdute în istoria noastră zbuciumată. Deşteptarea a răsunat puternic, a răsunat mai cu seamă prin glasurile unor tineri intelectuali reveniţi în ţară de la studii din străinătate, deschizând orizonturi noi, încă nebănuite în acele momente.
Dacă multele decenii ce despart anul 2011 de anii 1800 au schimbat şi condiţiile economice, şi realităţile social-politice, şi stilul de viaţă, nevoia de restructurare, de primenire a întregii societăţi româneşti e la fel de acută acum ca şi atunci. Iar atunci, în veacul al XIX-lea, înaintaşii noştri au mizat pe lucrul bine făcut. Şi au câştigat. Dacă ei au reuşit, generaţiile de astăzi de ce n-ar reuşi?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
