Sambata, un canal de televiziune specializat in stiri si comentarii facea, pe un ton ironic-acuzator, urmatoarea constatare: in vreme ce tara este atinsa de inundatii, primul-ministru se ocupa de politica. Cu alte cuvinte, el a ales in mod vinovat sa participe la o reuniune a familiei liberale europene in loc sa se ocupe de cazarea sinistratilor, evacuarea apei si distribuirea de resurse. Editorii respectivei companii media au dat glas unei convingeri aproape generale: actul de guvernare, fie si surprins in situatii exceptionale, nu are nimic politic. A guverna este tot una cu a administra problemele curente ale cetatenilor, a face politica inseamna sa stai la discutii ce nu folosesc nimanui. Nu e deci de mirare ca, in Romania, sunt de fapt foarte putini politicieni de profesie. Nimeni nu vrea sa treaca drept o fiinta inutila. In urma cu cateva saptamani, presedintele insusi si-a declinat identitatea in aceasta forma: "sunt un mic om de afaceri". Cineva care, timp de cincisprezece ani, a fost aproape neintrerupt secretar de stat, ministru, deputat, sef de partid si primar general refuza sa se auto-identifice ca politician ori macar ca om de stat. Putinii politicieni pe care ochiul public ii poate identifica ca atare se afla in Parlament, insti-tutie impopulara situata in constiinta colectiva (atat cat o putem deslusi din sondaje) la marginea zadarniciei.
Sa recunoastem ca Parlamentul, asa cum il cunoastem astazi, este, ca si statul de drept, o inventie a inteligentei burgheze. Corpurile legiuitoare moderne au fost concepute ca un loc de deliberare si reflectie asupra legilor, cu precadere asupra acelor legi menite sa limiteze, daca nu sa elimine, arbitrariul guvernamental. Cu acest titlu, Parlamentul este un produs al burgheziei, denuntata deja de un conservator ca Donoso Cortes drept una clasa discutidora, lipsita de eficienta monarhiei si a aparatelor sale birocratice. In Romania zilelor noastre, iremediabil plebee, pare ca nimeni nu apreciaza farmecul burghez al dezbaterii publice institutionalizate. Presa cere interventii executive energice, liderii PSD viseaza la starea de urgenta, presedintele Basescu isi doreste un Parlament mic si inofensiv, toata lumea vrea parlamentari "uninominali" care sa actioneze ca un fel de primari ai circumscriptiilor in care vor fi alesi, gata oricand sa faca rost de o barca cu motor, de pompe, paturi si paine, atunci cand interesele alegatorilor o cer.
Numai ca, inca din 1741, David Hume condamna parerea potrivit careia, toate regimurile fiind la fel, singura diferenta dintre ele este de cautat in eficienta, caracterul si conduita celor aflati la guvernare. Numai guvernarile absolutiste depind de calitatea umana si profesionala a administratorilor pe care-i folosesc, preciza filosoful scotian. In schimb, o guvernare libera si republicana devine o absurditate in absenta unui sistem constitutional de checks and controls capabil sa-i oblige institutional pana si pe cei mai rau-voitori dintre oameni sa actioneze pentru binele public. Asa cum a fost gandita incepand cu secolului al XVIII-lea, democratia moderna pleaca tocmai de la ideea ca un sistem politic bun pentru cetateni nu trebuie sa reprezinte interesele particulare ale acestora si nici nu are de ce sa caute sa se sprijine pe moralitatea si integritatea indivizilor care il pun in miscare.
Virtutile si competentele civice sunt prin urmare mai putin o premisa a regimului democratic, cat o consecinta a constrangerilor institutionale ale acestuia. Cu alte cuvinte, atunci cand o democratie este guvernata de indivizi lenesi, cu moralitate precara si profil cetatenesc incert, ceea ce trebuie contestat in primul rand nu este prezenta in spatiul public a acestor persoane, ci ordinea constitutionala, principiile si normele politico-juridice ce permit producerea si reproducerea unor asemenea figuri politice. Asadar, in Romania postcomunista, obiectul reformei nu ar trebui sa il constituie comportamentele unor indivizi sau grupuri, cat performantele statului de drept ca atare. Prestatia democratiei romanesti, asa cum a fost validata timp de cincisprezece ani, dovedeste ca regula democratica nu este capabila sa inlocuiasca de la sine statul socialist cu statul de drept. Si atunci cand nu domneste legea, domnesc oamenii.
In acest context, tema "reformei clasei politice" este una din categoria "crearii omului nou". Clasa politica este tot atat de mult sau putin reformabila ca si societatea romaneasca in ansamblul ei. Cei mai multi ganditori politici au cazut de acord, inca de acum trei veacuri, ca o buna guvernare nu trebuie sa conteze pe bunatatea naturii umane si pe calitatea individuala a oamenilor politici, bunatate si calitate ce se pot afla oricand in deficit. Buna guvernare este intotdeauna a legilor, nu a oamenilor. Nu se pune deci problema de a obtine, prin schimbarea modului de scrutin de pilda, politicieni mai virtuosi si mai devotati interesului public decat se dovedesc a fi cei de azi, ci de a asigura o buna functionare a institutiilor, in asa fel incat inclinatiile mai putin virtuoase ale unor politicieni sa nu se poata exprima si sa poata fi oricand sanctionate moral, politic sau, daca este cazul, penal.
* Daniel Barbu este doctor in stiinte politice, profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
