Sistemele de economisire pentru pensionare din Statele Unite ale Americii si din Europa de Vest sunt foarte diferite de sistemul romanesc de pensii private. Americanii folosesc mai multe metode financiare de economisire pe termen lung, statul incurajand planurile de pensie privata prin stimulente fiscale, in timp ce vest-europenii au diferite alte modele de pensii ocupationale.
In Statele Unite, cel mai des folosit plan de pensie privata este asa-numitul 401(k) - un instrument sustinut puternic de catre angajatori, prin care salariatul isi vireaza o parte din venituri catre unul sau mai multe fonduri private, in care banii se acumuleaza si sunt investiti.
Contributiile beneficiaza de deductibilitati fiscale semnificative, ponderea deductibilitatii diferind in functie de venituri si de sumele economisite. Apoi, la varsta de pensionare, banii stransi astfel sunt intai impozitati si apoi se adauga pensiei de asigurari sociale de stat.
De cele mai multe ori, angajatorii contribuie si ei in beneficiul salariatilor lor la conturile individuale de pensii. Retragerea fondurilor din conturile de pensii este permisa si inainte de pensionare, spre deosebire de sistemul romanesc.
Aceste retrageri anticipate sunt insa penalizate tot prin parghii fiscale - plata unor comisioane sau micsorarea deducerilor fiscale acordate.
Flexibilitatea sistemului american de pensii private continua si la capitolul investirii activelor - compania poate angaja experti care sa investeasca banii de pensii ai salariatilor sai sau poate externaliza activitatea de management al activelor participantilor catre firme specializate.
Planurile de pensie 401(k) sunt de tip "contributie definita", aceasta fiind si filosofia sistemului romanesc de pensii private. Astfel de sisteme nu garanteaza un nivel al pensiei, acesta diferind in functie de performantele obtinute din administrarea unor contributii stiute inca de la inceput.
Avantajul acestui sistem este predictibilitatea sumelor puse deoparte, in timp ce dezavantajul este ca participantul la sistem nu stie decat in linii mari ce pensie va putea obtine.
In Europa de Vest, sistemul de economisire cel mai des intalnit este cel de pensii private ocupationale.
Asa cum le arata chiar denumirea, aceste scheme de pensii sunt puse la punct de angajatori, petru a oferi salariatilor proprii venituri la pensionare. Desi angajatorul este practic raspunzator de finantarea conturilor de pensii ale salariatilor sai, plata pensiilor se face de catre un comitet de administratori ("tutori"), care au grija ca fondurile de pensii ale angajatilor companiei sa functioneze corect si in beneficiul participantilor.
Sistemele de pensii ocupationale pot adopta fie filosofia "contributie definita", fie pe cea de "beneficii definite". Sistemele cu "beneficii definite" stabilesc practic un nivel al pensiei la finalul perioadei active, iar contributiile sunt dimensionate in asa fel incat sa poata asigura acel nivel de pensie.
Principalul avantaj al sistemelor cu "beneficii definite" este ca participantul stie foarte clar ce nivel de pensie va avea cand se va retrage din activitate.
Pe de alta parte, cel mai mare dezavantaj este ca, in cazul in care investirea activelor nu obtine performantele scontate, contributiile pot creste foarte mult, pentru ca pensia dorita sa poata fi platita la final.
Cum si fac pensia privata americanii si vest-europenii
Americanii au un sistem de pensii private sprijinit puternic de angajatori (care contribuie in numele salariatilor), dar si de stat (prin stimulente fiscale).
In Europa de Vest sunt larg raspandite sistemele de pensii private ocupationale, de asemenea sustinute de angajatori si de stat.
Vesticii sunt interesati sa economiseasca pentru batranete, pentru ca in acest fel platesc impozite mai mici la stat.
Spre deosebire de sistemul romanesc, bazat pe "contributii definite", sistemele vestice de pensii private pot fi si de tip "beneficii definite".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
