Pensii private

Solutii pentru accelerarea pietei pensiilor facultative

Solutii pentru accelerarea pietei pensiilor facultative

Mihai Seitan, fost sef al Casei Nationale de Pensii, este unul dintre artizanii sistemului de pensii private

19.02.2008, 19:11 11

In timp ce administratorii de fonduri spera ca 2008 va fi anul pensiilor private facultative, piata are inca destule bariere in calea dezvoltarii rapide, pe masura asteptarilor. Legislatia pietei nu este destul de permisiva, iar conditiile economice i-ar putea indeparta atat pe administratori, cat si pe potentialii clienti de ideea economisirii voluntare pe termen lung, considera Mihai Seitan, directorul general al brokerului de pensii FinCoP si unul dintre artizanii sistemului de pensii private din Romania.
Una dintre cele mai importante probleme legislative este deductibilitatea redusa a contributiilor facute la fondurile de pensii facultative - de numai 200 de euro pe an (atat pentru angajat, cat si pentru angajator).
"Anul acesta si, cred eu, nici in anul 2009, Guvernul nu va accepta cresterea deductibilitatii", spune Seitan, din cauza cheltuielilor bugetare mari programate. Majorarea deductibilitatii ar putea avea loc abia in 2010, considera el. "Cred ca pentru aceasta evolutia fondurilor de pensii facultative, in special a randamentelor acestora, trebuie sa fie argumente importante", spune seful FinCoP.
Potrivit legislatiei actuale, contributia lunara la fondurile de pensii facultative nu poate depasi 15% din veniturile lunare brute realizate - o alta piedica in calea economisirii accelerate. Fiind vorba de un sistem voluntar, "eliminarea plafonului de 15% este o necesitate", ponderea contributiei fiind astfel lasata la latitudinea clientului doritor de asemenea produse financiare de economisire pe termen lung.
Singura institutie care poate construi acum un astfel de proiect de modificare a legii pensiilor facultative este Comisia de Pensii Private (CSSPP), "dar care, fara sprijinul Ministerului Muncii, nu vor putea lansa in Parlament o astfel de modificare prea usor. In general, cred ca modificarile legislative legate de cele doua legi privind pensiile private vor putea fi aprobate abia in cursul anului 2009 si aplicate din 2010", este opinia sa. Pe termen lung, piata pensiilor facultative ar putea atrage chiar cateva milioane de clienti, cu conditia ca administratorii fondurilor sa demonstreze ca sistemul face profit in beneficiul participantilor, iar CSSPP demonstreaza ca protejeaza bine sistemul. "In circa 8-10 ani, numarul de participanti ar putea ajunge la circa 5,5-6 milioane", considera seful FinCoP.
Cu alte cuvinte, potentialul pietei urias, in conditiile in care pensiile obligatorii au atras in campania de aderare initiala patru milioane de participanti. Insa cat din potential va fi valorificat inca de anul acesta si cati clienti vor intra in sistem?
"In vara anului trecut, as fi spus ca peste 500.000 de persoane vor adera la fondurile facultative in 2008. Acum, avand in vedere circumstantele economice - inflatie crescuta si greu, aproape imposibil de controlat, deficite bugetare mari, deficit de cont curent mare si in crestere si, nu in ultimul rand, un curs de schimb nefavorabil economic, ca si evolutiile bursiere neprielnice - cred ca numarul participantilor nu va depasi la sfarsitul anului 2008 intre 200.000 si 250.000. In acelasi timp, in afara celor 7 fonduri existente, nu cred ca 2008 va aduce mai mult de doua, maxim trei astfel de fonduri noi pe piata, firmele asteptand conditii economice mai bune", a conchis Seitan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO