Politică

Agitatie de campanie: nu ca la Obama, dar aproape “ca la mama acasa”

Agitatie de campanie: nu ca la Obama, dar aproape “ca la mama acasa”

Echipa de campanie a lui Crin Antonescu se afla ieri la ora 11:00 in plina sedinta, unde s-a discutat printre altele si despre dezbaterea electorala a candidatilor ce ar urma sa aiba loc maine. Printre cei care au participat la sedinta s-a numarat Camelia Spataru (stg.), sef al biroului de presa, Rares Manescu (dr.), sef al PNL Braila, Daniel Chitoiu, fost sef al ANAF

16.11.2009, 23:10 38

In sediul de campanie al presedintelui Traian Basescu miroseaieri la prinz a carnati si cartofi fierti. Cativa ziaristi mancaudin caserole intr-o liniste apasatoare, ascunsi dupa un paravancare despartea spatiul pentru conferintele de presa de toalete.

"Stau aici toata ziua si ne mananca mancarea", se plange printredinti una din tinerele de la receptie privind spre ziaristiiapatici din colt.

Atmosfera era electrica nu din cauza nuantelor turbate deportocaliu si nu din cauza ca "Sefu", care tinea o sedinta cusfatuitorii la etaj, uitase sa spuna "ceva" important intr-undiscurs care a avut loc cu o zi inainte la Sibiu. Reporterii sistafful presedintelui asteptau cu nervii intinsi la maxim o reactiela declaratiile criptice ale fostului procuror Nastasiu referitoarela cazul Hayssam, in vreme ce pe ecranele televizoarelor eraudifuzate incontinuu imagini de la lansarea de carte a fostuluiprocuror.

Langa sala de sedinte, unele angajate se ocupau de monitorizarea de presa. Cladirea aleasa drept sediu de campanie pentru Crin Antonescu a fost casa generalului Alexandru Averescu, situata pe bulevardul Kiseleff, langa Arcul de Triumf Brichetelesi pixurile se dau ca painea calda

Din cand in cand, usa cladirii de sticla de pe Lipscani se crapafacand loc unor batranele care se rugau sa fie "trase" in poza sauÊcereau cu voce ascutita tinerilor din spatele birourilor sa-i ajutecu factura la gaze. "Poti sa crezi ca femeia aia are 87 de ani?",intreaba cu voce tare fostul senator Dorel Onaca dupa ce usa desticla se inchide in urma unei doamne cu cocoasa si caciulitaimpletita. Fiecare vizitator este "cadorisit" la plecare cubrichete, pix, pliante, chibrit, toate in nuante portocaliu aprins.Fiecare membru al staffului poarta cate ceva portocaliu, tricou,fular, pulover.

Exceptie fac "greii": Onaca e in albastru, Elena Udrea e innegru cu mov, Liviu Negoita coboara de la etaj ca un fulger incostum gri. Sus, la "sefu" are loc sedinta zilnica. Singurul carese opreste este Felix Tataru, seful GMP, unul din putiniicolaboratori "externi" ai lui Basescu care au ramas cu el de laprima cursa electorala, cea de la Primaria Capitalei in 2000. "Euam zis ca in campanie voi lasa actorii sa vorbeasca", spune Tatarusi cu aceasta fraza inchide apetitul pentru intrebari despre"culise". Isi scoate castile iphone-ului din urechi si comenteazacu buzele stranse despre "masinaria de partid" a PSD care nu lasanicio indoiala ca orice gafa ar face Mircea Geoana sau oricat debun ar fi Crin Antonescu in confruntarea cu Traian Basescu, totintra in turul doi. "Pai PNL-ul are cinspe la suta. N-are niciosansa Crin."

Onaca revine in mijlocul salii de primire de la parter, cubunavointa unei gazde, dar il ia pe "nu" in brate la oriceintrebare legata de sediu sau de imprejurimile vesele din Lipscani."Nu stiu a cui e cladirea! A fost aici magazin? Nu cred! Nu ies peLipscani, ma duc si mananc acasa. Purtatorul de cuvant alpresedintelui Traian Basescu, Valeriu Turcan, intra ca o vijelie siurca la etaj.

Coboara si Ghita Falca, primarul de la Arad si finul luiBasescu, zambind binevoitor cu un palton Burberry pe brat, urmat deconsilierul prezidential Sebastian Lazaroiu care iese afara latigara vorbind nervos la telefon. "Pai tu voiai sa-i faci poze luiSebi? Pai ce treaba ai tu cu el", ma apostrofeaza sieuroparlamentarul Traian Ungureanu, care este unul dintre ceiinsarcinati sa lucreze la discursurile presedintelui.

Mai e o saptamana pana la alegeri, iar primii patru candidati,potrivit sondajelor de opinie, mai au cateva zile la dispozitiesa-si convinga alegatorii sa le dea votul. Tu cu cine votezi?

La Oprescu bate vantul

Valva specifica din ultima saptamana de campanie nu s-a regasitinsa in sediile tuturor candidatilor la alegerileprezidentiale.

Cu o saptamana inainte de scrutin, unele dintre sedii erauaproape goale si asta pentru ca activitatea electorala se muta interen.

La sediul lui Sorin Oprescu din strada Theodor Aman, nr. 4, laora 10:00 ieri dimineata erau numai cinci persoane plus paznicul dela intrare. Cladirea aleasa drept sediu nu are insa niciun semncare sa indice faptul ca acolo se fac strategii de campanie, fiindlipsita de orice afis electoral cu numele lui Sorin Oprescu.

Destul de reticenti in a discuta cu jurnalistii, cei prezenti insediu au invocat problemele birocratice (trebuia sa anuntamdinainte ca venim) si nu ne-au lasat sa facem fotografii.

Explicatiile primite pentru faptul ca exista putina lume lasediu au fost ca sunt foarte multe actiuni de campanie in tara silumea nu sta la birou. "Va rugam sa reveniti maine sau poimaine,pentru ca nu puteti reda astaziatmosfera care nu este specifica campaniei electorale. Exista multeactiuni si lumea e plecata pe teren", a fost replica pe care amprimit-o.

Sedinte vesele la sediul lui Antonescu

Spre deosebire de personalul apatic de la sediul lui Oprescu, lacel al candidatului PNL, Crin Antonescu, era destula galagie.Cladirea aleasa de echipa liberala este fosta casa a generaluluiAverescu, situata in bulevardul Kiseleff, chiar langa Arcul deTriumf. La ora 11:00 echipa de campanie se afla intr-o sedinta,putin atipica insa, avand in vedere hohotele de ras care oinsoteau. La ea participa Camelia Spataru, sef al biroului depresa, Daniel Chitoiu, fost sef al ANAF, Rares Manescu, sef al PNLBraila, si Romeo Stavarache, sef de campanie al lui CrinAntonescu.

Printre subiectele discutate s-a aflat si dezbaterea dintrecandidatii la prezidentiale, care ar urma sa aiba loc maine."Problema e ca trebuie sa vedem ce facem dupa ce castigam", le-aspus Camelia Spataru colegilor sai, care au inceput apoi sarada.

Sedintele sunt foarte matinale in campania lui Crin Antonescu.Potrivit Cameliei Spataru, intalnirile au loc la ora 8:30 pentru astabili planul de bataie, iar apoi lumea pleaca pe teren.

"Ati venit cam tarziu si nu este atat de multa lumea, avand invedere ca lumea e plecata", a spus Spataru. Cand ne pregateam saintram in cladire ne-am intalnit cu unul dintre angajatii care sepregateau sa plece pe teren.

"Fac cam tot ce se poate, sunt si sofer, ma ocup si decumparaturi, de cazare atunci cand mergem prin tara", a spusacesta. In privinta banilor pe care-i obtine in campanie, angajatul(student la master) a declarat ca este destul de multumit, fara ada insa o suma, avand in vedere perioada scurta in carelucreaza.

In celelalte incaperi din cladire angajatii lucrau de zor.Intr-una dintre acestea, pe perete se afla un tablou cu diferiteimagini comice cu adversarii politici ai lui Crin Antonescu,printre acestia Traian Basescu si fiica sa, Elena. Spre exemplu, peo poza cu aceasta, scria "What a silly woman". De asemenea, lasubsol, printre mormane de ziare asezate in colturile camerei,echipa de monitorizare a presei isi facea treaba. "Ce faceti?Castigati?", i-am intrebat. "Normal", mi-a raspuns una dintreangajate.

In curtea cladirii, soferii isi beau cafeaua de dimineata. "Nueste chiar asa stresant sa lucrezi in campanie. Cand mai are nevoiesefuÉ", mi-a spus unul dintre ei.Ê

Sediul lui Geoana, un loc inaccesibil

Singurul sediu de campanie unde nu s-a putut intra ieri a fostcel al candidatului PSD Mircea Geoana, situat la sediul partiduluipe bulevardul Kiseleff, la doar cateva case distanta de cel al luiAntonescu. Au fost invocate si aici problemele birocratice, fiindnecesara o scrisoare adresata sefului de campanie.

Astfel, am fost lasati sa asteptam la intrarea in curte pana sadiscutam cu un angajat al PSD care sa ne explice pasii pe caretrebuie sa-i facem pentru a obtine dreptul de a face niste poze.Cat am asteptat am vazut insa doi oameni in varsta veniti pentrua-si spune problemele si pentru a gasi rezolvare.

"Nu am ales alt sediu pentru ca acesta al partidului este destulde mare si ne putem desfasura activitatea aici", a explicat PetruSolomon de la biroul pentru relatii cu publicul.

De azi mai sunt cinci zile pana la primul tur al alegerilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO